Curs valutar
  • EUR
    20.1523
    0.1305%
  • USD
    17.9427
    -0.0786%
  • RUB
    0.2182
    0.5041%
  • RON
    3.7767
    0.0662%
  • UAH
    0.3985
    0.0251%

Toate știrile

22 octombrie 2026

Kremlinul amenință compania britanică BAE Systems: Baza din Ucraina devine o ţintă pentru armata rusă

03 Sept. 2023, 09:16
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
03 Sept. 2023, 09:16 // În Lume //  Elena Putregai

Kremlinul a reacționat vineri, 1 septembrie curent, la decizia contractorului britanic din domeniul apărării, BAE Systems, de a face afaceri în Ucraina, și a amenințat că cei care produc arme folosite împotriva Rusiei devin ţinte pentru armata Moscovei.

BAE Systems, cea mai mare companie britanică din domeniul apărării, a anunţat joi că a înfiinţat o unitate în Ucraina şi a semnat acorduri cu guvernul pentru a spori aprovizionarea Kievului cu arme şi echipamente.

Întrebat despre această decizie a BAE Systems, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat: „Bineînţeles, orice facilităţi pentru producerea de arme, mai ales dacă aceste arme trag asupra noastră, devin obiecte de atenţie specială pentru armata noastră”.

„Mişcarea companiei britanice nu va influenţa cursul conflictului din Ucraina şi nici nu va contribui la reducerea ostilităţilor”, a adăugat el.

BAE a spus că această drecizie de a lucra direct cu Kievul îi poate aduce potenţiali parteneri pentru un plan de a produce în cele din urmă tunuri uşoare de 105 mm în Ucraina şi pentru a înţelege mai bine cerinţele de apărare ale Ucrainei. Compania a fabricat o mare parte din echipamentele furnizate Ucrainei de Marea Britanie şi de alte guverne.

Marea Britanie este un furnizor cheie în domeniul apărării pentru Ucraina, iar în luna mai a devenit prima ţară care a început să furnizeze Kievului rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune. În condiţiile în care războiul se prelungeşte şi cererea de arme creşte, companiile occidentale din domeniul apărării au pus în balanţă oportunităţile de a fabrica arme în Ucraina cu posibilele riscuri de securitate, a relatat Reuters în luna iunie.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
22 Oct. 2026, 12:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
22 Oct. 2026, 12:46 // Slider //  Vlada Ciorici

Securitatea energetică a Republicii Moldova nu poate fi asigurată fără cooperarea cu statele vecine, România și Ucraina. Ministrul energiei, Dorin Junghietu, a menționat că experiența ultimilor ani a demonstrat importanța colaborării regionale, atât pentru diversificarea surselor de aprovizionare, cât și pentru dezvoltarea unui sistem energetic competitiv. Declarațiile au fost făcute la cea de-a cincea ediție a conferinței „Energy Transition Agenda”, transmite IPN.

Ministrul a subliniat că tranziția energetică nu se oprește la frontierele naționale, iar dezvoltarea interconexiunilor cu țările vecine este esențială pentru consolidarea securității energetice. Potrivit acestuia, o piață regională mai bine conectată va oferi Republicii Moldova mai multe opțiuni de aprovizionare cu energie.

Totodată, oficialul a precizat că autoritățile își propun să cupleze piața națională de energie electrică cu cea europeană până în 2028. Acest obiectiv ar urma să faciliteze accesul la o piață mai mare și să contribuie la diversificarea posibilităților de aprovizionare.

În același timp, președinta Consiliului de administrație al Moldelectrica, Corina Popescu, a declarat că dezvoltarea rețelelor electrice trebuie însoțită de soluții de stocare și de producere a energiei regenerabile. Potrivit acesteia, bateriile nu sunt suficiente de unele singure, fiind necesară dezvoltarea centralelor hibride, care combină producerea energiei cu stocarea acesteia.

La rândul său, directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Alexei Taran, a precizat că în acest sens instituția a modificat modul de aprobare a investițiilor pentru a susține viabilitatea economică a operatorilor de sistem. Astfel, ANRE permite recunoașterea investițiilor în scopuri tarifare pe etape, facilitând realizarea treptată a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii energetice.

În acest an, conferința de la Chișinău este axată atât pe proiectele naționale, cât și internaționale, îmbinând experiența specialiștilor naționali cu cea a experților din statele vecine. Participanții discută despre colaborarea energetică dintre țările din regiune, dezvoltarea rețelelor electrice, interconectarea lor și protejarea sistemului energetic împotriva atacurilor cibernetice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!