Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    0%
  • USD
    17.8007
    0%
  • RUB
    0.2133
    0%
  • RON
    3.8098
    0%
  • UAH
    0.3965
    0%

Toate știrile

03 octombrie 2026

La o zi de la externare din spital, Papa Francisc a fost prezent la slujba de la Vatican de Duminica Floriilor

03 Apr. 2023, 18:30
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
03 Apr. 2023, 18:30 // În Lume //  Elena Putregai

Papa Francisc a participat la slujba oficiată în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican în Duminica Floriilor, important eveniment din calendarul creştin ce marchează începutul Săptămânii Sfinte, la o zi după ce a fost externat din spitalul în care a primit îngrijiri medicale pentru bronşită.

Este viu! Papa Francisc a părăsit spitalul din Roma unde a fost tratat pentru bronșită

Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a salutat duminică dimineaţă, dintr-un vehicul deschis, mulţimea prezentă în piaţa de la Vatican decorată cu peste 35.000 de plante şi flori, conform agențiilor de presă preluate de Agerpres.

La bordul „papamobilului”, pontiful a afişat o mină serioasă înainte de a celebra slujba, la care promisese că va fi prezent, în faţa a 30.000 de persoane.

Papa Francisc a părăsit sâmbătă spitalul Gemelli din Roma unde a fost internat miercuri din cauza unor probleme respiratorii.

„Sunt încă în viaţă”, a glumit suveranul pontif în faţa numeroşilor credincioşi şi jurnalişti adunaţi în faţa spitalului.

Pontiful a fost diagnosticat cu bronşită şi a răspuns bine la tratamentul cu antibiotice, precizase joi biroul de presă de la Vatican. Liderul celor 1,3 miliarde de catolici suferă de mai mulţi ani de probleme de sănătate tot mai grave, inclusiv de dureri de genunchi care îl obligă să folosească un scaun cu rotile şi un baston. În Duminica Floriilor şi cu ocazia liturghiilor de Paşte, este de aşteptat ca el să rămână aşezat în timp ce un cardinal va conduce ceremoniile la altar.

Potrivit Sfântului Scaun, această organizare a fost decisă înainte de internarea sa, pontiful argentinian nemaiputând sta în picioare perioade lungi de timp. Pontiful a mai fost internat timp de zece zile la Spitalul Gemelli, în iulie 2021, pentru o operaţie majoră la colon. Papa Francisc a împlinit zece ani în fruntea Bisericii Catolice mondiale la începutul lunii martie.

El a adoptat reforme majore în materie de guvernare şi a căutat să creeze o biserică mai deschisă şi în care să existe mai multă compasiune, în pofida unei opoziţii interne, în special din partea conservatorilor. Durerea de genunchi, care l-a forţat în special să anuleze mai multe întâlniri în 2022 şi să amâne o călătorie în Africa, se află în centrul conjecturilor referitoare la posibila sa demisie. Liderul Bisericii Catolice a lăsat întotdeauna deschisă această posibilitate.

Predecesorul său, Benedict al XVI-lea, a demisionat în 2013, luând lumea prin surprindere. Însă, după ce a evocat în iulie posibilitatea „de a se da deoparte”, el a declarat în februarie că demisia unui papă „nu trebuie să devină o modă”, asigurând că această ipoteză nu figurează „deocamdată” pe agenda sa. Papa este asistat constant de o echipă de îngrijitori, fie la Vatican, fie în timpul călătoriilor sale în străinătate. O măsură de precauţie cu atât mai necesară în contextul în care pontiful octogenar are un istoric medical problematic – la 21 de ani a fost la un pas de deces din cauza pleureziei şi a suferit o ablaţie parţială la unul dintre plămâni.

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
03 Oct. 2026, 13:30
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
03 Oct. 2026, 13:30 // Slider //  Realitatea.md

Jumătate dintre alegătorii britanici susțin revenirea Regatului Unit în Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă de The Guardian, realizat în contextul preferinței exprimate de prim-ministrul Andy Burnham pentru reintegrarea în UE, informează EFE, citat de Agerpres.ro

Cu toate acestea, ziarul britanic notează că miniștrii laburiști s-au declarat îngrijorați cu privire la reaprinderea diviziunilor cauzate de Brexit (retragerea Marii Britanii din UE) și, prin urmare, îndeamnă la prudență. În urmă cu câteva zile, prim-ministrul britanic a declarat că va lua în considerare toate opțiunile în ceea ce privește relația cu UE și nu a exclus ‘să meargă până la capăt’ și să ia în considerare reintegrarea în blocul comunitar.

La conferința anuală a Partidului Laburist, care a avut loc în septembrie la Liverpool, în nord-vestul Angliei, Burnham a declarat că Brexitul – susținut printr-un referendum în 2016 și implementat în 2020 – a făcut mai mult rău decât bine. Sondajul publicat de The Guardian, realizat de Messina Group, a concluzionat că renegocierea relației țării cu UE ar putea crește cota de voturi a Partidului Laburist, cu condiția ca premierul să ofere un nou referendum și să facă campanie în favoarea reintegrării în bloc.

Conform sondajului realizat pe un eșantion de 5.627 de persoane între 12 și 24 septembrie, 50% dintre respondenți s-au declarat în favoarea reintegrării în UE, în timp ce 45% au declarat că preferă ca Regatul Unit să rămână în afara blocului.

Aceste rezultate vor consolida poziția celor din cadrul guvernului care doresc să promită la următoarele alegeri generale – programate pentru 2029 – că laburiștii vor negocia reintegrarea, susține ziarul.

Cu toate acestea, există îngrijorări în rândul unor parlamentari laburiști – în special al celor ale căror circumscripții au votat pentru Brexit – că până și explorarea acestei opțiuni ar putea comporta riscuri politice și ar putea da un impuls nedorit partidului populist de dreapta Reform UK, relatează ziarul britanic.

Programul electoral cu care Partidul Laburist a ajuns la putere în iulie 2024 exclude aderarea la piața unică și la uniunea vamală, așa că, în principiu, orice modificare fundamentală ar trebui supusă la vot la următoarele alegeri.

Opțiunea de revenire în UE se bucură de sprijinul unei mari părți din Partidul Laburist, Partidul Liberal Democrat și Partidul Național Scoțian (SNP), printre alții, în timp ce Partidul Conservator și Reform UK se opun acesteia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!