Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

La unison! ONG-urile de media solicită CMC să-și reconsidere decizia care vizează Radio Chișinău

30 Mai 2022, 18:03
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
30 Mai 2022, 18:03 // Actualitate //  Realitatea.md

Organizațiile neguvernamentale din domeniul mass-media se declară îngrijorate și contrariate în legătură cu decizia Consiliului municipal Chișinău de a refuza prelungirea utilizării toponimicului „Chișinău” în denumirea postului Radio Chișinău. Într-o declarație, acestea solicită CMC să-și reconsidere decizia, transmite IPN.

Parte componentă a Radio România, postul Radio Chișinău nu a putut obține prelungirea dreptului de a utiliza toponimicul „Chișinău” în denumirea sa, după ce Consiliul municipal prin decizia sa din 27 aprilie nu a dat curs cererii. Potrivit unui comunicat al instituției media, administrația și angajații își declară „regretul și dezamăgirea profundă” față de decizia autorităților.

Reprezentanții Radio Chișinău s-au adresat Primăriei Capitalei, în decembrie 2021, cu o cerere privind prelungirea dreptului de a utiliza toponimicul „Chișinău” în denumirea serviciului media de radiodifuziune sonoră, drept pe care l-au obținut pentru zece ani în 2012 printr-o decizie a CMC.

Conform informațiilor postate pe site-ul municipalității, proiectul de decizie elaborat în ianuarie anul curent și avizul dat de comisia pentru buget, economie, finanțe, patrimoniu local, agricultură și dezvoltarea suburbiilor erau favorabile prelungirii dreptului acordat pentru utilizarea toponimicului „Chișinău” în denumirea stației de radio. În ședința sa din 27 aprilie, CMC a examinat proiectul deciziei și „l-a respins prin votul majorității consilierilor prezenți la ședință”. În cadrul ședinței, consilierul Partidului Șor, Valerii Klimenko, a spus că redacția postului de radio este administrată de un agent economic care ar trebui să achite plăți speciale pentru utilizarea denumirii capitalei.

În comunicatul său, redacția Radio Chișinău a subliniat că „SC Pajura Albă SRL, societatea ce operează frecvențele postului, în calitate de contribuabil a plătit în decursul celor zece ani absolut toate taxele datorate bugetului de stat și local, întocmai și la timp”.

Organizațiile neguvernamentale din domeniul mass-media consideră că hotărârea CMC restrânge, în mod ilegal, drepturile și libertățile jurnaliștilor și afectează grav dreptul la libera informare al cetățenilor.

Organizațiile semnatare fac apel către Consiliul municipal Chișinău să-și reconsidere decizia din 27 aprilie care vizează utilizarea toponimicului „Chișinău” în denumirea postului Radio Chișinău și solicită intervenția neîntârziată a oficiului teritorial al Cancelariei de Stat pentru anularea actului emis în acest sens.

Semnatarii declarației sunt: Asociația Presei Electronice, Asociația Presei Independente, Centrul de Investigații Jurnalistice, Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația Media-Guard, RISE Moldova, Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic, Comitetul pentru Libertatea Presei și Centrul Acces-info.

Radio Chișinău, parte componentă a Radio România, este un post a cărui emisie a fost inaugurată la 1 decembrie 2011, fiind succesorul de drept al primului post de radio regional al Radio România, deschis la Chișinău în 1939 – Radio Basarabia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, Primăria municipiului Chișinău a refuzat extinderea termenului de utilizare a cuvântului „Chișinău” în denumirea postului de radio, Radio Chișinău (filiala Radio România).

Ulterior, Ministerul Afacerilor Externe al României a emis o notă informativă prin care menționează că „regretă decizia nejustificată și nefundamentată, motivată pur politic, a Consiliului Municipal Chișinău în ce privește interzicerea utilizării toponimicului „Chișinău” de către postul Radio Chișinău”.

Sâmbătă, 28 mai, Primăria Capitalei a venit cu o reacție, precizând că, „Consiliul Municipal Chișinău a votat cum a votat, asta este decizia CMC, nu a executivului”.

Luni, 30 mai, fracțiunea PSRM din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a venit cu o poziție față de reacția Ministerului Afacerilor Externe al României, care a condamnat decizia CMC de a prelungi autorizația de utilizare a toponimul „Chișinău” de către Radio Chișinău, filială a Radio România.

Citește și:

DOC Fără numele orașului! CMC a refuzat folosirea cuvântului în denumirea postului „Radio Chișinău”

MAE din România condamnă decizia Primăriei Chișinău de a obliga postul Radio Chișinău să renunțe la nume

Primăria se spală pe mâini. Dă vina pe CMC și se gândește la imaginea primarului în scandalul legat de Radio Chișinău

Socialiștii ațâță focul în scandalul cu Radio Chișinău. Acuză România de propagandă prin intermediul postului

 

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 12:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
06 Nov. 2026, 12:27 // Slider //  Victoria Laur

Marco Rubio ia în considerare demisia, după înfrângerea republicanilor la alegeri. Conform Bloomberg, cu referire la surse, discuții de acest gen au avut avut loc cu oficiali de la Casa Albă.

Rubio ar fi anunțat despre decizia sa, dar i s-ar fi cerut să rămână. Decizia finală nu a fost luată încă, potrivit unor interlocutori familiarizați cu situația..

Pe de altă parte, Rubio a spus într-un interviu acordat The New York Times că a planificat întotdeauna să servească administrația Trump până la sfârșitul mandatului și nu înțelege de unde ar proveni zvonurile. Casa Albă, la fel, a infirmat aceste informații.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În ultimul deceniu, Rubio a evoluat de la rivalul lui Trump la unul dintre cei mai de încredere susținători ai săi. Demisia anticipată l-ar putea ajuta să se distanțeze de războiul din Iran și să se pregătească de eventuala participare la alegerile prezidențiale, scrie Meduza. Oficialul ar putea prefera să nu concureze cu Vance pentru nominalizarea din 2028, ci să se concentreze pe scrutinul din 2032.

Dacă Rubio demisionează înainte de ianuarie, Trump va putea nominaliza un înlocuitor înainte ca democrații să preia controlul asupra Congresului. Potrivit The Washington Sun, succesorul lui Rubio ca secretar de stat ar putea fi Sergio Gore, un ambasador american în India, născut în Uniunea Sovietică, care a vizitat Rusia înainte de a se alătura administrației Trump.