Curs valutar
  • EUR
    20.1460
    0.0352%
  • USD
    17.0296
    0.3048%
  • RUB
    0.2217
    0.1804%
  • RON
    3.9530
    0.0177%
  • UAH
    0.3937
    0.1016%

Toate știrile

18 februarie 2026

Legea lui Marian, a plăților fără numerar, mina de aur a bancherilor și majorării economiei tenebre. Efect de bumerang

02 Feb. 2024, 16:50
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
02 Feb. 2024, 16:50 // Actualitate //  Realitatea.md

Noua lege cu stabilirea limitelor pentru plățile în numerar, votată joi, 1 februarie, în prima lectură, ar putea avea efect de bumerang. La modul practic, efectul ar fi unul de descurajare a plăților oficiale și stimularea plăților la negru și sporirea economiei tenebre, scrie BANI.MD.

Astfel, potrivit legii, în funcție de categoria în care se încadrează, de specificul și frecvența plăților, limita plăților efectuate în numerar va fi de 100 000 cumulativ lunar sau anual. În aceeași ordine de idei, limita pentru încasarea plăților în numerar de la persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător va fi de 100 000 de lei pentru o plată. Astfel, la cumpărarea unui bun imobil, va fi acceptată plata în numerar doar dacă valoarea acestuia nu depășește 100 de salarii medii lunare pe economie, iar în cazul cumpărării unui mijloc de transport – 50 de salarii medii pe economie.

Proiectul prevede că notarii vor fi obligați să se asigure că plata a fost efectuată prin transfer, în caz contrar nu vor autentifica contractul de vânzare-cumpărare. Și Agenția Servicii Publice va avea obligația de a se asigura că plata a fost efectuată prin transfer atunci când înscrie transferul dreptului de proprietate asupra mijloacelor de transport, în caz contrar nu va înregistra în Registrul de stat dreptul de proprietate.

Economistul Iurie Rija susține că această lege, în primul rând lovește în pensionarii cu venituri mici de la țară care își vând producția agenților economici.

„Or aceștia vor fi puși într-o situație dificilă ca să primească transferurile pe card. În localitățile rurale bancomate nu sunt, iar aceștia vor trebui să se deplaseze în cel mai apropiat centru raional. Ba mai mult, în condițiile în care aceștia nu pot opera cu cardurile bancare, vor fi puși în situația de a ruga pe cineva să-i ajute să scoată bani, ceea ce crește riscul de fraudă”.

Continuarea articolului poate fi citită pe portalul de știri economice BANI.MD.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Plăți SEPA cu ZERO comision, doar la Victoriabank
Plăți SEPA cu ZERO comision, doar la Victoriabank
OTP Bank S.A. intră oficial în SEPA. Beneficiază de plăți rapide și avantajoase în EUR
OTP Bank S.A. intră oficial în SEPA. Beneficiază de plăți rapide și avantajoase în EUR
Apple Pay, disponibil pentru clienții e-commerce ai Victoriabank
Apple Pay, disponibil pentru clienții e-commerce ai Victoriabank
Victoriabank finalizează achiziția Microinvest
Victoriabank finalizează achiziția Microinvest
„IQ FEST” – Primul festival de jocuri intelectuale va avea loc la Chișinău
„IQ FEST” – Primul festival de jocuri intelectuale va avea loc la Chișinău
Asigură-ți progresul financiar. Deschide un depozit și poți câștiga un depozit PROGRESS de 10.000 sau 50.000 MDL!
Asigură-ți progresul financiar. Deschide un depozit și poți câștiga un depozit PROGRESS de 10.000 sau 50.000 MDL!
Show Must Go ON la Castel Mimi cu vin tânăr, masterclass la făcut plăcinte, Zinaida Julea și Ansamblul Plăieșii
Show Must Go ON la Castel Mimi cu vin tânăr, masterclass la făcut plăcinte, Zinaida Julea și Ansamblul Plăieșii
Idei de acoperișuri pentru case moderne
Idei de acoperișuri pentru case moderne
17 Feb. 2026, 22:35
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
17 Feb. 2026, 22:35 // În Lume //  Ana Panaguța

Franța a eliberat marți, 17 februarie curent, petrolierul Grinch, suspectat că face parte din „flota fantomă” a Rusiei, destinată evitării sancțiunilor, după ce proprietarul său a plătit o amendă de câteva milioane de euro, au confirmat oficialii  francezi, relatează adevărul.ro.

Vasul este reținut de la sfârșitul lunii ianuarie în Golful Fos, în sudul Franței, după ce a fost interceptat între Spania și Maroc, după ce și-a început călătoria din Rusia. Petrolierul a fost escortat către un port din apropierea orașului Marsilia.

Site-urile de monitorizare a navelor, MarineTraffic și VesselFinder, au raportat că Grinch naviga sub pavilionul arhipelagului Comore. Vasul este suspectat că transportă petrol pentru țări precum Rusia și Iran, încălcând sancțiunile impuse de SUA.

„Petrolierul Grinch părăsește apele franceze după ce a plătit câteva milioane de euro și a fost supus unei imobilizări costisitoare de trei săptămâni în Fos-sur-Mer,” a declarat ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, pe X.

Se crede că Rusia a construit o flotă de petroliere mai vechi, cu proprietari opaci, pentru a ocoli sancțiunile impuse de Uniunea Europeană (UE), SUA și grupul G7, ca urmare a invaziei sale în Ucraina. UE listează în prezent 598 de nave suspectate că fac parte din „flota fantomă”, având interdicție în porturile maritime europene și neputând accesa serviciile maritime.

Al doilea petrolier sechestrat de Franța

Sancțiunile vizând fluxurile de venit din petrol ale Moscovei au blocat multe petroliere rusești din rețelele occidentale de asigurări și transport.

„Evitarea sancțiunilor europene are un preț. Rusia nu va mai putea finanța războiul său cu impunitate printr-o flotă din umbră în apropierea țărmurilor noastre,” a spus Barrot.

Procuratura franceză și autoritățile regionale au declarat că „în cadrul unei proceduri de recunoaștere a vinovăției, compania care deține vasul a fost condamnată de tribunalul din Marsilia la plata unei amenzi.” Ei au adăugat că firma „s-a angajat să obțină un nou pavilion cât mai curând posibil,” fără a dezvălui țara de proveniență a proprietarului.

Un alt vas, Carl, cu același număr de înregistrare ca Grinch, este sancționat atât de SUA, cât și de UE. Reținerea petrolierului a fost a doua de acest fel în ultimele luni. În septembrie, Franța a reținut un petrolier legat de Rusia, numit Boracay, care pretindea că navighează sub pavilion beninez – o acțiune pe care președintele rus Vladimir Putin a condamnat-o drept „piraterie.” Căpitanul chinez al navei Boracay va fi judecat în Franța săptămâna viitoare.