Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

Liderii UE au căzut de acord să exploreze folosirea activelor rusești pentru Ucraina, Zelenski susține împrumutul

18 Dec. 2025, 19:47
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
18 Dec. 2025, 19:47 // În Lume //  Realitatea.md

Liderii Uniunii Europene au convenit în cadrul summitului de joi de la Bruxelles să exploreze opțiunea de finanțare a Ucrainei în perioada 2026-2027 prin utilizarea activelor rusești înghețate, mai degrabă prin intermediul unor împrumuturi comune, a anunțat prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, transmite HotNews, citând Reuters.

Comisia Europeană propusese inițial ca activele înghețate ale băncii centrale ruse să fie folosite pentru garantarea unui împrumut major pentru Kiev, însă opiniile statelor membre erau împărțite până miercuri seara.

„Cu siguranță, căutăm un progres, iar acest progres înseamnă că toată lumea este de acord că merită să încercăm și că utilizarea activelor rusești pentru Ucraina ar fi justificată și bună pentru Europa, dar unele țări vor lupta până la capăt pentru a maximiza garanțiile pentru ele însele”, a declarat Tusk reporterilor.

El a adăugat: „Această declarație conform căreia cu toții dorim să folosim activele rusești pentru Ucraina a fost făcută și nu cred că va reveni cineva asupra ei”.

Premierul polonez a precizat că negocierile urmează să continue, subliniind că „avem în față multe ore de discuții tot mai tehnice”, deoarece țările cel mai expuse riscului de represalii financiare rusești, precum Belgia, solicită garanții solide. Potrivit lui Tusk, utilizarea marjei de manevră din bugetul UE nu inspiră entuziasm în țările cheie ale Uniunii, astfel încât planurile de utilizare a banilor europeni în acest scop sunt puțin probabile.

În schimb, discuțiile se vor concentra pe ipoteza unui împrumut pentru reparații bazat pe activele rusești și pe oferirea de garanții pentru țările cele mai expuse riscului, în special Belgia. În contextul războiului din Ucraina, UE a înghețat active rusești în valoare totală de 210 miliarde de euro, dintre care 185 de miliarde se află la depozitarul central Euroclear din Belgia. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat la Bruxelles că țara sa este pregătită pentru orice format care permite utilizarea activelor înghețate de către aliați, însă preferă actualul scenariu de împrumut. Decizia finală privind modul de utilizare a activelor rusești urmează să fie luată în urma discuțiilor tehnice și politice la nivelul statelor membre UE.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 12:30
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 12:30 // Slider //  Ana Panaguța

Casa Albă a confirmat oficial că un summit „fără precedent” între președinții american, chinez și rus, Donald Trump, Xi Jinping și Vladimir Putin va avea loc joia viitoare în China, având pe agendă, cel mai probabil, războiul din Orientul Mijlociu, dar nu și cel din Ucraina, relatează antena3.ro.

Reuniunea, care a fost subiect de discuție timp de săptămâni întregi fără a fi confirmată până vineri, se va desfășura în marja summit-ului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) de la Shenzhen, în sudul Chinei.

Evenimentul marchează o nouă etapă în revenirea lui Vladimir Putin – izolat de statele occidentale de la invadarea Ucrainei în 2022 – pe scena internațională. Summit-ul are loc loc la puțin peste un an de la întâlnirea liderului rus cu Donald Trump în Alaska.

Nici Beijingul, nici Moscova nu au confirmat oficial reuniunea, însă au lăsat să se înțeleagă în ultimele săptămâni că astfel de discuții ar putea avea loc.

Trump intenționează să discute despre armele nucleare la întâlnirea cu Xi și Putin

Posibilele subiecte de discuție dintre liderii celor trei puteri dotate cu arme nucleare sunt numeroase. Este însă puțin probabil ca evenimentul să aducă rezultate concrete, chiar dacă va fi, cu siguranță, prilejul unei fotografii istorice, notează AFP.

„Președintele a precizat clar că intenționează să abordeze, printre altele, problema reducerii numărului de arme nucleare la nivel mondial. Președintele Trump consideră că această proliferare este extrem de periculoasă”, a declarat vineri Olivia Wales, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.

„Cred că președintele are intenția de a ridica problema Iranului în timpul reuniunii trilaterale cu Xi Jinping și Vladimir Putin”, a spus, la rândul său, un oficial american, sub protecția anonimatului.

Acesta a menționat că Washingtonul urmează o „cale complet separată” de negocieri cu Kievul și Moscova, precizând că Beijingul „nu face parte propriu-zis din acest proces”. Prin urmare, nu pare oportună abordarea chestiunii Ucrainei, a acest oficial.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!