Curs valutar
  • EUR
    20.2078
    0%
  • USD
    17.7706
    0%
  • RUB
    0.2090
    0%
  • RON
    3.8288
    0%
  • UAH
    0.3950
    0%

Toate știrile

27 septembrie 2026

Lionel Messi pleacă de la FC Barcelona, însă lasă în spate o LISTĂ IMPRESIONANTĂ de recorduri

06 Aug. 2021, 12:14
 // Categoria: Sport // Autor:  Realitatea.md
06 Aug. 2021, 12:14 // Sport //  Realitatea.md

Legendarul argentinian Leo Messi deţine toate recordurile principale din istoria FC Barcelona. El are cele mai multe apariţii pentru echipă. A marcat cele mai multe goluri şi a obţinut cele mai multe victorii. Şi, cel mai important dintre toate, a câştigat cele mai multe titluri din istoria de 121 de ani a clubului.

Dar nu sunt numai recorduri la nivel de club, cele pe care le-a stabilit. Şi nu sunt nici doar recorduri spaniole. Jucătorul a spulberat o serie de recorduri europene şi mondiale, unele dintre ele despre care puţini credeau că ar putea fi vreodată depăşite în epoca modernă. Dar Messi nu este un fotbalist obişnuit.

Recordurile mondiale ale lui Leo Messi:

  1. Singurul jucător din istorie care a câştigat Balonul de Aur, FIFA World Player, Trofeul Pichichi şi Gheata de Aur în acelaşi sezon. S-a întâmplat în sezonul 2009/10.
  2. Jucătorul cu cele mai multe Ballons d’Or. A câştigat şase, în 2009, 2010, 2011, 2012, 2015 şi 2019.
  3. Cel mai tânăr jucător care a câştigat trei Ballons d’Or. Avea 24 de ani, 6 luni şi 17 zile când l-a câştigat pe al treilea, pe 9 ianuarie 2012.
  4. Jucătorul cu cei mai mulţi Ghete de aur. A câştigat şase, în sezoanele 2009-10, 2011-12, 2012-13, 2016-17, 2017-18 şi 2018-19.
  5. Cel mai bun marcator al unui sezon, în competiţiile oficiale. A marcat 73 de goluri în 2011/12 (50 în Liga, 14 în Liga Campionilor, 3 în Copa del Rey, 3 în Supercupa Spaniei, 1 în Supercupa Europei şi 2 în Cupa Mondială a Cluburilor).
  6. Cel mai bun marcator din toate timpurile într-un an calendaristic. A marcat 91 de goluri oficiale în 2012. Cu Barça, 84 (59 în Ligă, 13 în Liga Campionilor, 5 în Copa del Rey şi 2 în Supercupă) şi cu echipa naţională a Argentinei, 12. De asemenea, a mai reuşit încă 5 în meciurile amicale cu Barça, ceea ce ar face ca cifra să ajungă la un total de 96 de goluri.
  7. Record de goluri internaţionale într-un an. A marcat 25 de goluri în 2012 (13 în Liga Campionilor şi 12 cu naţionala Argentinei) şi împarte recordul cu Vivian John Woodward, care a marcat 25 de goluri în 1909.
  8. Cel mai bun marcator pentru acelaşi club. La 27 mai 2021, are 672 de goluri, depăşindu-le pe cele 643 pe care Pelé le-a marcat cu Santos, între 1956 şi 1974.

Recordurile europene ale lui Leo Messi

  1. Cel mai bun marcator într-un campionat european de la înfiinţarea trofeului Gheata de Aur, în sezonul 1966/67. A stabilit recordul prin cele 50 de goluri marcate în La Liga 2011/12.
  2. Jucătorul care a marcat împotriva celor mai multe echipe în Liga Campionilor. A marcat împotriva a 36 de adversari diferiţi, depăşindu-l pe Cristiano Ronaldo, cu 35.

Recordurile lui Leo Messi în Spania:

  1. Jucătorul cu cele mai multe titluri naţionale şi internaţionale. Are 35 din 2002 încoace. Sunt 10 campionate, 8 Supercupe ale Spaniei, 7 Cupa Regelui, 4 Ligi ale Campionilor, 3 Cupe Mondiale ale Cluburilor şi 3 Supercupe ale Europei,Jucătorul cu cele mai multe trofee Pichichi din campionatul spaniol. A reuşit acest lucru de 8 ori în sezoanele 2009/10, 2011/12, 212/13, 2016/17, 2017/18, 2018/19, 2019/20 şi 2020/21.
  2. Cel mai bun marcator din Liga spaniolă. La 27 mai 2021, are 474 de goluri în 520 de meciuri,Cel mai bun marcator din istorie. La 27 mai 2021, are 709 goluri în 836 de meciuri.
  3. Cel mai bun marcator în competiţiile oficiale. La 27 mai 2021, are 672 de goluri.
  4. Cel mai bun marcator în competiţiile internaţionale. Are 128 de goluri: 120 în Liga Campionilor, 3 în Supercupa Europei şi 5 în Cupa Mondială a Cluburilor.
  5. Cel mai bun marcator din toate timpurile într-o ediţie de LaLiga. A marcat 50 de goluri în sezonul de campionat 2011/12.
  6. Cel mai bun marcator pe teren propriu, într-un sezon, în meciuri oficiale: Leo Messi a marcat 46 de goluri în toate competiţiile pe Camp Nou în sezonul 2011/12.
  7. Cel mai bun marcator pe teren propriu într-un sezon în LaLiga. A marcat 35 de goluri pe Camp Nou în sezonul de campionat 2011/12.
  8. Cel mai bun marcator în deplasare într-un sezon în LaLiga. A marcat 24 de goluri în deplasare în sezonul de campionat 2012/13.
  9. Cele mai multe meciuri consecutive de campionat marcate în deplasare. A marcat 24 de goluri în 15 meciuri consecutive în deplasare în sezonul de campionat 2012/13.
  10. Cel mai bun marcator în returul din LaLiga. A marcat 28 de goluri în a doua jumătate a sezonului de campionat 2011/12.
  11. Singurul jucător care a fost atât cel mai bun marcator, cât şi cel mai bun furnizor de pase de gol în acelaşi sezon. A marcat 50 de goluri şi a furnizat 15 pase de gol (la egalitate cu jucătorul lui Real Madrid, Özil) în sezonul de campionat 2011/12. A făcut-o şi în sezonul de campionat 2017/18 (34 de goluri şi 12 pase decisive, la egalitate la goluri cu Luis Suárez şi la pase decisive cu Pablo Fornals, de la Villarreal) şi în sezonul de campionat 2019/29 (25 de goluri şi 21 de pase decisive).
  12. Cel mai bun marcator absolut într-un sezon. A marcat 73 de goluri oficiale în 2011/12 (50 în campionat, 14 în Liga Campionilor, 3 în Cupă, 3 în Supercupa Spaniei, 1 în Supercupa Europei şi 2 în Cupa Mondială a Cluburilor) şi încă 2 în meciuri amicale.
  13. Cele mai multe meciuri în care a marcat în timpul unui sezon de campionat. A marcat în 27 de meciuri diferite în campania de campionat 2012/13 (46 de goluri), egalând astfel recordul lui Cristiano Ronaldo, de la Real Madrid, care a marcat tot în 27 de meciuri, în sezonul 2011/12.
  14. Primul care a marcat într-o rundă întreagă în sezonul de campionat. A marcat 30 de goluri în 19 meciuri consecutive în campania 2012/13, de la ziua cu numărul 11 la 29,Jucătorul cu cele mai multe hat-trick-uri, sau patru şi cinci goluri în competiţiile oficiale. La 22 martie 2021 are 48 (41 de hat-trick-uri, 6 reuşite de patru goluri şi un meci cu cinci goluri).
  15. Jucătorul cu cele mai multe hat-trick-uri şi contribuţii la patru goluri în La Liga: 36. A reuşit un total de 31 de hat-trick-uri şi 5 meciuri cu patru goluri în LaLiga, de-a lungul carierei sale.
  16. Jucătorul cu cele mai multe El Clásico jucate. Până la 27 mai 2021, a jucat un total de 45 de meciuri împotriva lui Real Madrid (29 în campionat, 8 în Copa del Rey, 2 în Liga Campionilor şi 6 în Supercupa Spaniei),Jucătorul cu cele mai multe goluri în El Clásico. Până la 27 mai 2021, a marcat 26 de goluri împotriva lui Real Madrid (18 în LaLiga, 2 în Liga Campionilor şi 6 în Supercupa Spaniei).

Recordurile personale ale lui Leo Messi la Barça:

  1. Jucătorul cu cele mai multe meciuri oficiale jucate. Până la 27 mai 2021, a jucat 778 de partide de la debutul său oficial.
  2. Jucătorul cu cele mai multe meciuri pentru naţionala Argentinei. Până la 29 iunie, a jucat de 148 de ori pentru Argentina, depăşind recordul lui Javier Mascherano, de 147.
  3. Jucătorul cu cele mai multe meciuri jucate în campionat. Până la 27 mai 2021, a jucat 520 de meciuri în La Liga de la debutul său oficial din octombrie 2004.
  4. Cel mai tânăr jucător care a marcat 100 de goluri în meciuri oficiale. A atins această cifră pe 16 ianuarie 2010, când avea 22 de ani.
  5. Cel mai tânăr jucător care a marcat 200 de goluri în meciuri oficiale. A atins această cifră la 1 noiembrie 2011, când avea 24 de ani.
  6. Cel mai bun marcator în Cupele europene / Liga Campionilor. Are 120 de goluri, cu aproape 100 mai multe decât toţi principalii săi urmăritori.
  7. Al doilea jucător din istoria clubului care a marcat în şase competiţii oficiale într-un singur an. Messi a marcat în toate cele şase competiţii în 2011, egalând performanţa realizată de Pedro Rodríguez în 2009.
  8. Cele mai multe goluri marcate într-o ediţie a Ligii Campionilor. Leo Messi a marcat 14 goluri în ediţia 2011/12 a Ligii Campionilor. Recordul în această competiţie este deţinut de Cristiano Ronaldo, care a reuşit 17 în 2013/14.

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
26 Sept. 2026, 20:10
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
26 Sept. 2026, 20:10 // Slider //  Daniela Baranovschi

El Niño „Godzilla” a sosit și deja doboară recorduri pe care lumea ar fi preferat să nu le vadă niciodată depășite, relatează Euronews.

Temperaturile de la suprafața Oceanului Pacific ecuatorial au depășit deja cele mai ridicate valori înregistrate în timpul oricărui episod anterior El Niño, iar fenomenul meteorologic continuă să se intensifice. Între iunie 2026 și februarie 2027, experții estimează că valul extrem de căldură asociat acestuia ar putea contribui la aproape jumătate de milion de decese suplimentare.

Estimările au declanșat semnale de alarmă în birourile agențiilor meteorologice, autorităților sanitare și guvernelor din întreaga lume. Însăși Organizația Meteorologică Mondială (OMM) a decretat o mobilizare fără precedent pentru pregătirea în vederea fenomenelor meteorologice extreme care urmează.

„El Niño se amplifică sub ochii noștri. Planeta se află în ape neexplorate, iar aceste ape se încălzesc”, a declarat la începutul lunii septembrie secretarul general al ONU, António Guterres.

Dar chiar dacă guvernele se pregătesc pentru un an devastator din punctul de vedere al meteorologiei extreme, experții spun că sunt încă multe măsuri care pot fi luate pentru a limita pagubele, atât acum, cât și în viitor, transmite Antena3CNN.

De ce este atât de îngrijorător acest episod El Niño

Un episod El Niño începe în Pacific, dar efectele sale pot fi resimțite pe tot globul. Atunci când apele din apropierea Ecuatorului devin neobișnuit de calde, acestea eliberează căldură în atmosferă, contribuind la creșterea temperaturilor globale și modificând zonele în care cad precipitațiile.

Cu temperaturile oceanelor deja la niveluri record, actualul El Niño ar putea aduce valuri de căldură mai intense, secete și precipitații abundente în regiunile vulnerabile și ar putea duce temperaturile globale către noi recorduri. Din acest motiv, fenomenul a fost numit „Godzilla” și „Super El Niño”.

Unele dintre efecte sunt deja resimțite. India s-a confruntat cu precipitații musonice sub nivelul normal, în timp ce sudul Africii se confruntă cu un risc crescut de secetă.

În Europa, El Niño poate influența vremea din timpul iernii, iar secetele sau recoltele compromise în alte regiuni pot perturba aprovizionarea cu alimente pe continent.

Amenințarea a presat guvernele să ia măsuri înainte de manifestările anticipate. Luna aceasta, guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a declarat preventiv stare de urgență în vederea posibilelor inundații, alunecări de teren, eroziuni costiere și furtuni severe de iarnă.

Cum ne putem pregăti pentru un El Niño ce nu poate fi evitat

Oricât de mult s-ar pregăti autoritățile, El Niño este un fenomen natural care nu poate fi oprit printr-o apăsare de buton. Totuși, chiar dacă nu poate fi împiedicat, prognozele oferă oamenilor luni întregi pentru a se pregăti.

„Cheia este gestionarea apei și pregătirea pentru schimbările în ceea ce privește locul și momentul în care apar precipitațiile”, explică Davide Faranda, director de cercetare la Centrul Național Francez pentru Cercetare Științifică (CNRS) și autor principal pentru Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC) al ONU.

Potrivit acestui specialist, guvernele pot stoca și distribui apa cu mai multă atenție, pot controla mai bine modul în care sunt utilizate rezervoarele și apele subterane, pot ajusta calendarele agricole și practicile de irigații și pot pregăti comunitățile pentru secete sau inundații.

Și Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) a transmis recomandări concrete. Fermierii, spun oficialii FAO, pot reduce pierderile modificând datele de semănare, irigând în perioadele mai răcoroase ale zilei, stocând apă înaintea secetelor și luând măsuri pentru protejarea culturilor și animalelor de temperaturile extreme.

Unele guverne au venit și cu sprijin financiar. Marea Britanie a promis până la 17 milioane de euro pentru a ajuta țările vulnerabile să se pregătească pentru acest El Niño. Banii ar urma să finanțeze măsuri care variază de la vaccinarea animalelor înaintea secetelor până la consolidarea locuințelor înaintea inundațiilor și acordarea de sprijin financiar fermierilor, înainte ca recoltele să fie compromise.

Acțiunile climatice ar putea limita pagubele viitoare

Majoritatea episoadelor El Niño cresc temperaturile medii globale cu aproximativ 0,2°C. Acest lucru este suficient pentru a declanșa fenomene meteorologice extreme în țările din Sudul Global, însă aportul respectiv înseamnă doar o fracțiune din încălzirea suplimentară provocată de schimbările climatice.

Arderea combustibililor fosili a dus mediile globale de la suprafață cu aproximativ 1,3 – 1,4 grade Celsius peste nivelurile epocii preindustriale, deschizând calea pentru vara toridă din Europa, care a declanșat secete severe și incendii de vegetație.

Efectele El Niño se suprapun peste cele ale unei lumi care se încălzește deja. Acesta este motivul pentru care anul trecut a fost printre cei mai caldi înregistrați vreodată, în ciuda efectului natural de răcire exercitat de fenomenul complementar, La Niña.

Cercetări recente sugerează că schimbările climatice intensifică El Niño. Un studiu publicat în august a constatat că episoadele El Niño sunt cu 36% mai puternice decât în perioada de dinaintea erei industriale, tendință pe care cercetătorii au asociat-o cu încălzirea provocată de activitatea umană.

O planetă mai fierbinte înseamnă mai multe valuri de căldură extremă, o presiune mai mare asupra resurselor de apă și, în unele locuri, mai multe precipitații. Reducerea emisiilor nu ar opri ciclul climatic natural care duce la apariția fenomenelor El Niño, dar ar reduce încălzirea provocată de activitatea umană, care face ca aceste amenințări să fie mai severe.

Asta înseamnă că pagubele nu sunt în totalitate în afara controlului nostru. „Nu putem elimina El Niño prin măsuri de atenuare a schimbărilor climatice, dar putem reduce măsura în care schimbările climatice le fac consecințele mai severe lui El Niño”, a conchis Davide Faranda.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre