Curs valutar
  • EUR
    20.2078
    0.2024%
  • USD
    17.7706
    0.5785%
  • RUB
    0.2090
    -0.2871%
  • RON
    3.8288
    0.1959%
  • UAH
    0.3950
    0.3291%

Toate știrile

25 septembrie 2026

Litigiul șefului ANI cu instituția pe care o conduce: Își adjudecă indemnizație pentru infectare cu Covid-19

23 Aug. 2023, 18:39
 // Categoria: Societate // Autor:  Elena Putregai
23 Aug. 2023, 18:39 // Societate //  Elena Putregai

Litigiul în care președintele Autorității Naționale de Integritate (ANI), Lilian Chișca, își adjudecă achitarea indemnizației pentru infectarea cu COVID-19 în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu a ajuns în instanța supremă. Acțiunea în contencios administrativ a fost depusă anterior numirii sale în funcție, iar la sfârșitul anului trecut, Curtea de Apel Chișinău a respins-o ca neîntemeiată. Deja noul șef ANI este în așteptarea unei decizii pe care el însuși va fi obligat să o execute, scrie Anticorupție.md.

VIDEO Lilian Chișca a depus jurământul de învestire în funcția de președinte al ANI

Chișca a declarat anterior pentru sursa citată că a fost printre primii angajați care s-au infectat cu noul coronavirus. După spusele lui, conducerea de atunci a ANI nu a întreprins măsuri pentru a stabili persoanele cu care a interacționat. Chișca a mai spus că are o intenție „nobilă și nu urmărește obținerea unui profit” în urma procesului de judecată.

„Reieșind din faptul că administrația ANI are o altă opinie și se crede că dumneaei (Rodica Antoci) poate și decide totul, nu a vrut să constate, să ia în calcul toate actele. Am considerat că voi merge în judecată pentru că pe intern nu aveam șanse, deoarece (percepția este că) noi de sine stătător ne-am infectat și ne-am dorit această indemnizație. Acțiunea în judecată este pur o chestiune de principiu pentru că nu se impun acțiuni similare față de toți”, a spus Lilian Chișca, adăugând că acțiunile și inacțiunile conducerii „au arătat o nedorință și nepăsare față de sănătatea angajaților”.

De partea cealaltă, conducerea ANI declara că au fost asigurate toate condițiile de lucru pentru angajați în conformitate cu prevederile legale. Mai mult, în poziția ANI este specificat că „făcând abstracție de chestiunile de legalitate, s-ar putea ca solicitanții vizați să depășească unele limite ale bunului-simț și moralității”.

„În cadrul Autorității nu a existat un focar de infecție, iar fiecare caz de infectare cu COVID a fost individual, persoanele au stat izolate la domiciliu. La fel, președintele ANI a emis o serie de acte administrative interne prin care a dispus toate măsurile necesare pentru a preveni infectarea cu Covid. În aceste condiții, președintele ANI, fiind personal responsabil de temeinicia solicitării surselor bugetare de la Ministerul Finanțelor, pentru acordarea indemnizației, nu a avut temeiuri de a înainta demersurile respective”, scria în poziția ANI.

Realitatea Live

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
24 Sept. 2026, 22:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
24 Sept. 2026, 22:36 // Slider //  Ana Panaguța

Norvegia vrea ca până în 2028 să aibă un plan pentru dezvoltarea infrastructurii miniere la complexul Fen, considerat cel mai mare zăcământ cunoscut de pământuri rare din Europa. În ultimii ani, proiectul a fost întârziat din cauza preocupărilor legate de impactul asupra mediului, scrie antena3.ro.

Complexul Fen se află la aproximativ 150 de kilometri sud-vest de Oslo, iar specialiștii cred că acesta ar conține aproximativ 15,9 milioane de tone de oxizi de pământuri rare, printre care neodim și praseodim. Aceste materiale sunt cruciale pentru fabricarea vehiculelor electrice și turbinelor eoliene.

Compania Rare Earths Norway (REN) deține drepturile de exploatare și a transmis recent că la suprafață vor fi necesare instalații pentru procesarea mineralelor, însă mina propriu-zisă va fi „invizibilă”. Compania susține că activitățile de extracție și zdrobire a rocii se vor desfășura în subteran.

Potrivit experților, zăcământul Fen reduce dependența Europei de China pentru aceste elemente esențiale.

De altfel, descoperirea a fost făcută în anul 2024 de compania minieră Rare Earths Norway.

La fel ca în restul Europei, proiectele de infrastructură din Norvegia, inclusiv parcurile eoliene terestre, s-au confruntat cu opoziția grupurilor de interese din domeniul mediului și al agriculturii, ceea ce a întârziat dezvoltarea.

Cel mai probabil, producția ar urma să înceapă la sfârșitul anului 2031, a transmis compania Rare Earths Norway.

Până în 2032, producția ar urma să ajungă la 800 de tone de NdPr, adică aproximativ 5% din cererea Uniunii Europene.

Pământurile rare sunt utilizate la fabricarea unor produse precum telefoane mobile, mașini electrice și avioane de luptă și sunt considerate materii prime critice de către Uniunea Europeană.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!