Curs valutar
  • EUR
    20.2078
    0%
  • USD
    17.7706
    0%
  • RUB
    0.2090
    0%
  • RON
    3.8288
    0%
  • UAH
    0.3950
    0%

Toate știrile

26 septembrie 2026

VIDEO Austria nu cedează României: „Nu este oportună acum extinderea spațiului Schengen”

23 Aug. 2023, 18:24
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Elena Putregai
23 Aug. 2023, 18:24 // Actualitate //  Elena Putregai

Viena nu cedează și continuă să țină România la ușa Schengen. „Poziția Austriei e clară: întregul sistem Schengen nu funcționează, astfel că nu suntem deschiși pentru extinderea acestuia”, a declarat ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner. El a făcut aceste declarații la finalul discuțiilor avute cu ministrul român de Interne Cătălin Predoiu, care a mers la Viena, scrie miercuri, 23 august curent, presa română.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit, miercuri, la Viena, cu omologul său austriac, Gerhard Karner, care se opune aderării României la Schengen, cei doi susținând declarații comune de presă la finalul discuțiilor.

Mesajul oficialului austriac a fost „foarte clar”: Austria nu susține extinderea spațiului Schengen, susținând, în continuare, că „sistemul, ca întreg, nu funcționează”.

Întrebat dacă Austria își va schimba poziția până la alegerile parlamentare din toamnă, Gerhard Karner a susținut că veto-ul Vienei „nu are nicio legătură” cu alegerile: „Suntem răspunzători să garantăm siguranța populației și acest lucru nu ține de alegeri parlamentare”.

„Este important să ne continuăm munca și într-o zi vom ajunge și la un rezultat”, a susținut, la rândul său, ministrul român de Interne Cătălin Predoiu.

Predoiu a mai spus că „Austria nu cu România are o problemă”: „Polițiștii români își fac treaba și suntem gata să continuăm această muncă împreună. Vom sprijini Austria, UE și țările membre pentru reformarea procedurilor de azil”.

Ministrul de Interne a mai spus că a mers la Viena pentru a vedea dacă există reproşuri legate de modul în care România protejează frontierele și că a fost „fericit” să constate că „şi Austria vede aceste progrese făcute de România, pe toate programele pe care le are” pentru întărirea siguranței la frontiere.

„Asta nu înseamnă însă că Austria își va schimba poziția”

Viena rămâne hotărâtă să blocheze în continuare aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, a declarat cancelarul austriac Karl Nehammer, vineri, într-o conferință de presă cu Olaf Scholz, potrivit presei austriece. La un an și jumătate de la preluarea mandatului, cancelarul german a făcut vineri prima vizită oficială în Austria.

Referitor la demersul Austriei de a bloca intrarea României și Bulgariei în spațiul european de liberă circulație, cancelarul austriac a spus, într-o conferință de presă comună cu cancelarul german, că „acum, pentru prima dată, în interiorul Uniunii Europene au fost luate mai mult în considerare extraordinar de marile provocări ale Bulgariei în problema migrației, prin granița sa deosebit de lungă cu Turcia”, scriu Volksblat și Die Presse.

Karl Nehammer a spus însă că asta nu înseamnă însă că Austria își va schimba poziția privind blocarea României și Bulgariei în Schengen.

La rândul său, Olaf Scholz a reiterat poziția Germaniei de susținere a aderării României și Bulgariei la spațiul european de liberă circulație.

„Germania continuă să efectueze controale la frontieră cu Austria, ceea ce arată că sistemul Schengen nu funcționează, structural. Pentru mine, parteneriatul este deosebit de important, pentru că suntem adesea aliați când vine vorba despre modul în care modelăm politica europeană, despre cum vrem să dezvoltăm în continuare UE. Dacă vreți cu adevărat să aveți o protecție eficientă a frontierelor externe, atunci trebuie să-i ducem rapid pe cei cărora nu li se permite să rămână înapoi în țările lor de origine. Pentru a face acest lucru, trebuie să vă extindeți și să construiți relații stabile și durabile cu țările de origine, să creați perspective. Austria și Germania sunt una lângă alta. Numai dacă putem asigura securitatea în UE într-un timp previzibil vom câștiga și încrederea oamenilor în proiectul european”, a declarat cancelarul austriac.

Cum ține Austria România la poarta Schengen

Amintim că Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) al Uniunii Europene a respins în 8 decembrie 2022 aderarea României și Bulgariei la Schengen și a acceptat doar cererea Croației. Austria a reușit să blocheze decizia favorabilă țării noastre în Consiliul JAI, pentru aderarea la Schengen fiind necesară unanimitate. Olanda i s-a alăturat, în condițiile în care se opune aderării Bulgariei, iar votul a fost dat „la pachet cu România”.

După ce au blocat intrarea României în Schengen, atât cancelarul austriac, Karl Nehammer, cât și ministrul de Interne Gerhard Karner au adus ca argument că din cei peste 100.000 de imigranţi sau solicitanţi de azil ajunși în Austria, 75.000 nu fuseseră înregistraţi nicăieri, iar asta ar fi trebuit să se întâmple la trecerea frontierei externe a UE. Ei au susținut că mulți dintre cei neînregistrați ar fi venit prin România sau Bulgaria, date contrazise de către autoritățile din România.

În 26 aprilie, ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, cel care a blocat aderarea României la Schengen, s-a aflat la București și le-a transmis românilor că are „mare înțelegere” pentru așteptările lor, că autoritățile au făcut progrese în privința securizării frontierelor și a gestionării migrației, dar că mai este „cale lungă”.

Oficialul de la Viena a susținut că „cetăţenii austrieci au aceeaşi dilemă atunci când sunt supuşi unor controale cu Germania”.

El a reluat aceleași cifre cu care a împiedicat aderarea României la Schengen: anul trecut, în Austria au intrat ilegal peste 110.000 de persoane, din care peste 80.000 neînregistrate, iar sistemul de protecție a frontierelor este în continuare nefuncțional. El a spus că a văzut „lucruri minunate” la sediul Poliției române de Frontieră, că România „a făcut progrese și este pe calea cea bună, dar că mai este o cale lungă.

„Am mare înțelegere pentru doleanța domnului ministru și pentru așteptările poporului român în ceea ce privește următoarea etapă de aderare la Schengen, dar la momentul de față trebuie să gândiți că cetățenii austrieci au aceeași dilemă în momentul în care sunt supuși unor controale cu Germania. Ați făcut progrese foarte bune, sunteți pe calea cea bună, dar trebuie să vă și spunem că mai este o cale lungă”.

Vizita lui Gerhard Karner în capitala României a venit în contextul în care o serie de state membre UE au transmis chiar de la București semnale că România trebuie să intre în spațiul Schengen în acest an. Unul dintre aceștia a fost cancelarul german Olaf Scholz.

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
25 Sept. 2026, 21:42
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
25 Sept. 2026, 21:42 // Societate //  Ana Panaguța

Producătorii de struguri din Republica Moldova se confruntă cu dificultăți în valorificarea recoltei, în timp ce mai multe fabrici de vin din țară, inclusiv unele privatizate cu capital rusesc, sunt în faliment sau nu mai funcționează. În acest context, autoritățile spun că pregătesc noi programe de sprijin pentru sectorul vitivinicol. 

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, a recunoscut în cadrul emisiunii „Realitatea te privește”, că situația este dificilă pentru viticultori și a menționat că, în 2025, la fiecare hectar de viță-de-vie plantat au fost defrișate alte șapte hectare.

„Noi trebuie să dezvoltăm și alte programe de susținere a sectorului”, a declarat acesta, subliniind că sprijinul pentru viticultori trebuie planificat pe termen lung.

Potrivit oficialului, măsurile de susținere ar trebui începute cel puțin în 2027, pentru ca acestea să producă efecte în anul următor, având în vedere ciclul anual al sectorului.

Totodată, acesta a menționat că prețurile la strugurii pentru vin sunt în prezent în jur de 5,5 lei pentru un kilogram în cazul soiurilor roșii, însă producătorii susțin că veniturile obținute nu acoperă cheltuielile.

„Cheltuielile sunt mult mai mari în comparație cu ceea ce se vinde”, a remarcat Osmochescu.

Oficialul a mai spus că Republica Moldova trebuie să-și extindă plantațiile viticole până la aderarea la Uniunea Europeană, în condițiile unei concurențe puternice din partea unor țări cu tradiție în vinificație, precum Franța, Italia, Spania, Portugalia și Germania.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!