Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Litvinenco s-a apucat serios de deoligarhizarea statului. Ministrul anunță cu cine s-a întâlnit și deciziile luate

18 Ian. 2023, 12:34
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
18 Ian. 2023, 12:34 // Politica //  Realitatea.md

Deși anterior, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, promitea că va face claritate pe marginea cadrului legal pentru deoligarhizarea statului,  până la finele anului trecut, totuși se pare că acest subiect abia acum a revenit în agenda oficialului. Într-un comunicat de presă al instituției se precizează că conducerea ministerului a avut astăzi o întrunire a Grupului de lucru pentru deoligarhizare, grup format din reprezentanții instituțiilor de drept și ai societății civile din Republica Moldova.

În cadrul ședinței, au fost prezentate propuneri cu privire la cadrul de reglementare pentru deoligarhizare cu scopul implementării Planului de acțiuni aprobat de către Comisia Națională pentru Integrare Europeană.

„În alocuțiunea sa, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a reiterat măsurile propuse de Comisia Europeană în scopul deoligarhizării statului și a subliniat importanța eliminării influenței excesive a intereselor private asupra vieții economice, politice și publice. Deoligarhizarea statului reprezintă un angajament al guvernării față de cetățenii Republicii Moldova, în contextul aderării ca stat candidat la Uniunea Europeană„ a precizat Litvinenco.

Din același comunicat mai aflăm că în cadrul întrunirii au fost discutate potențialele criterii și procedura pentru atribuirea statului de oligarh, limitările și interdicțiile care rezultă din acest statut, modificările în legislație necesare pentru implementarea limitărilor și interdicțiilor, dar și modificările la procesele existente în mai multe domenii pentru a preveni influența excesivă a persoanelor care își promovează interesele lor private.

„Membrii Grupului de lucru urmează să efectueze o analiză amplă a Conceptului proiectului de lege privind limitarea influenței excesive a persoanelor cu o poziție economică și politică semnificativă în viața publică (oligarhi) și să formuleze opinii și comentarii în conformitate cu atribuțiile și competențele instituționale”, se mai arată în comunicatul MJ.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.