În contextul avizului Comisiei de la Veneția, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco spune că urmează a fi operate unele modificări la Legea cu privire la Procuratură, prin prisma recomandărilor Comisiei.
„La 13 decembrie a.c., Comisia de la Veneția a adoptat avizul pe marginea proiectului de lege privind unele măsuri aferente selectării candidaților la funcțiile administrative din organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor. Proiectul prevede obligativitatea verificării integrității tuturor candidaților la funcțiile de membri în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Consiliul Superior al Procurorilor (CSP).
Comisia de la Veneția remarcă în aviz că este de competența autorităților moldovenești de a decide dacă situaţia din justiția noastră creează o bază suficientă pentru a supune unei evaluări extraordinare a integrității judecătorii, procurorii, precum și membrii CSM și CSP. De asemenea, Comisia constată că proiectul legii stabilește în general o procedură echilibrată (”balanced procedure”), înaintând totodată mai multe propuneri pe marginea acestuia.
Asta înseamnă că putem merge înainte și, după realizarea procedurilor legale, dar și după definitivarea proiectului prin prisma recomandărilor Comisiei, proiectul de lege privind pre-vettingul poate fi adoptat la început de Guvern, iar apoi și de Parlament”, a scris Sergiu Litvinenco.
În mesajul său, Litvinenco a și-a exprimat speranța că măsurile de curățare a sistemului de justiție va fi susținut de profesioniști corecți și integri care activează în sistem: „Sper foarte mult că măsurile de curățare a sistemului de justiție să fie susținute de profesioniștii corecți și integri care activează în sistem. Știu că astfel de persoane există și ele nu sunt puține. Reforma nicidecum nu este îndreptată împotriva acestor persoane, ci, din contra, vine în întâmpinarea și susținerea lor”, a mai scris Litvinenco.
Amintim că în avizul Comisiei de la Veneția, expediat acum 3 zile Chișinăului, experții europeni recomandă ca în Legea Procuraturii să fie incluse criteriile după care poate fi evaluată activitatea procurorului general, iar activitatea CSP-ului să fie reglementată în Constituție, pentru a evita eventuale modificări arbitrare ale legii.