Oamenii visează la Inteligența Artificială de sute, dacă nu de mii de ani. Ei bine, începe să se simtă că viitorul este, de fapt, aici, iar AI poate fi văzută aproape în toată lumea în zilele noastre. Deci, cum ar trebui să te simți în legătură cu asta? Iată câteva lucruri fascinante despre trecutul, prezentul și viitorul inteligenței artificiale pentru a te ajuta să decizi acest lucru singur.

În mitologia greacă antică, se credea că zeul fierar Hephaestus a construit ceea ce erau în esență roboți. „Automații” săi, așa cum erau numiți, erau fabricați din metal și proiectați să îndeplinească diferite sarcini pentru el sau pentru alți zei. Ei au luat multe forme, inclusiv bărbați, femei, vulturi și cai.

Unde va ajunge inteligența artificială

Există multe definiții diferite ale inteligenței artificiale și nu toată lumea este de acord cu ceea ce înseamnă, de fapt, termenul. Dicționarul american Merriam-Webster spune că AI este „capacitatea unei mașini de a imita comportamentul uman inteligent”, în timp ce alții au definit-o ca fiind capacitatea unei mașini de a „gândi” sau a unei mașini de a acționa într-un mod în care, dacă un om a acționat în felul acesta, s-ar numi inteligență.

Pentru a face lucrurile și mai confuze, unii oameni cred că termenul „inteligență artificială” în sine este înșelător și inexact. Firma de cercetare tehnologică Gartner preferă termenul „mașini inteligente”, deoarece ei consideră că „inteligența artificială” ridică așteptări nerezonabile cu privire la ceea ce este proiectată tehnologia.

Profesorul John McCarthy de la Universitatea Stanford a fost un informatician timpuriu care a dezvoltat limbajul de programare LISP care este încă folosit în IA astăzi. Dar de parcă aceasta nu ar fi o completare suficient de mare pentru lumea AI, el a inventat și termenul de „inteligență artificială” în 1955.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ceea ce se numește astăzi „Testul Turing” a fost dezvoltat de revoluționarul informatician Alan Turing și a fost inițial numit „Jocul Imitației”. Testul ipotetic are o persoană care conversa atât cu un om, cât și cu un computer, fără să vadă niciunul. Dacă persoana nu poate spune care este computerul și care este umanul, atunci computerul a trecut testul. Această idee – că un computer poate imita în mod credibil comportamentul uman – este folosită și astăzi ca un standard de inteligență pentru un robot.

Este o credință destul de comună că un computer care trece testul Turing va fi un prag dramatic și periculos, dar nu îți face griji – unul deja a făcut-o și lumea este încă în picioare. Numele robotului era Eugene Goostman, iar dezvoltatorii săi l-au proiectat să sune ca un adolescent. Raționamentul lor a fost că orice mici greșeli pe care le-ar putea face AI ar fi mai credibile venind de la un tânăr de 13 ani decât de la un adult.

Unul dintre primii programatori AI a fost Christopher Strachey, un profesor și un programator amator de computere din Anglia. În anii cincizeci, a început să lucreze la primul său program: o inteligență artificială rudimentară care putea juca cărți. Deoarece era atât de lipsit de experiență, nu știa că aceasta era o sarcină mai complicată decât a fost încercată înainte și a ajuns să scrie ceea ce era la acea vreme unul dintre cele mai lungi programe de calculator și unul dintre primele exemple de inteligență artificială.

La sfârșitul anilor ’90, oamenii de știință de la MIT au dezvoltat robotul Kismet, o încercare timpurie de a construi o inteligență artificială care ar putea interpreta comportamentul uman. Scopul a fost de a crea un robot care ar putea identifica și imita expresiile faciale umane așa cum ar putea face un bebeluș. Echipa de cercetare i-a dat lui Kismet o gură care putea zâmbi și se încrunta, urechi și ochi cu pleoape și sprâncene pentru a afișa emoții. Experimentul a fost în mare parte un succes, dar Kismet era încă destul de terifiant de privit.

De asemenea, cercetătorii de la Universitatea Pierre și Marie Curie din Paris au construit un robot care s-ar putea repara/adapta singur dacă era spart. Robotul cu șase picioare poate observa când performanța sa scade și poate efectua o serie de teste pe el însuși pentru a afla care este problema. Poate reuși să se miște în continuare chiar dacă îi lipsesc două dintre picioare.

Rămâne de văzut unde vor ajunge roboții, inteligența artificială și toată tehnologia care ne ajută, dar poate fi și problematică.