Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Lufthansa și KLM Airlines au oprit zborurile prin spațiul aerian al Belorusiei

25 Mai 2021, 07:10
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
25 Mai 2021, 07:10 // În Lume //  Realitatea.md

Două mari companii aeriene au anunțat că opresc operarea zborurilor prin spațiul aerian al Belorusiei. Este vorba despre Lufthansa și KLM Airlines, informează Realitatea.md.

Potrivit agenției de presă France-Press, decizia companiei Lufthansa vine ca urmare a aterizării forțate a avionului Ryanair la Minsk. „În legătură cu situația creată, noi, la momentul actual încetăm să operăm zboruri în spațiul aerian al Belorusiei”, se menționează într-un comunicat al companiei Lufthansa.

O decizie similară vine și din partea companiei olandeze KLM Airlines, care a anunțat că o solicitare în acest sens a parvenit din partea premierului Mark Rutte. Oficialul olandez și-a motivat solicitarea prin faptul că autoritățile beloruse sunt lipsite de credibilitate vis-a-vis de supravegherea spațiului lor aerian.

De asemenea, compania Air Baltic a anunțat că va evita spațiul Belorus, iar compania Wizzair a operat unele zboruri ocolind zona belorusă.

Menționăm, că situația a devenit tensionată după ce autoritățile de la Minsk au forțat aterizarea unui avion Ryanair, care se deplasa pe ruta Atena-Vilnius. Motivul ar fi fost prezența unui explozibil la bordul avionului, dar acea informație nu a fost confirmată. Din acel avion a fost reținut Roman Protasevici, un critic al regimului Lukashenko. Ulterior, avionul a fost lăsat să plece către Vilnius.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.