Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

Macron: Putin vrea capitularea Ucrainei, nu pace. Europa trebuie să meargă unită la Washington

18 Aug. 2025, 08:27
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
18 Aug. 2025, 08:27 // În Lume //  Redacția Realitatea

Emmanuel Macron a afirmat că Putin „nu vrea pace, ci o capitulare” a Ucrainei. Orice discuții despre viitorul țării trebuie să îi implice pe ucraineni și pe europeni. Înaintea întâlnirii de la Washington între Donald Trump și Volodimir Zelenski, Macron a instat pe crearea unui front unit. 

Cu o zi înainte de o întrevedere între preşedintele american Donald Trump şi omologul ucrainean Volodimir Zelenski, luni la Washington, la care Macron şi mai mulţi responsabili europeni ar urma de asemenea să participe, „dorinţa noastră este de a prezenta un front unit între europeni şi ucraineni”, precum şi de a-i întreba pe americani „în ce măsură” sunt ei gata să contribuie la garanţiile de securitate ce vor fi oferite Ucrainei într-un acord de pace, a declarat preşedintele francez.

Garanțiile de securitate pentru Ucraina, discutate în cadrul unui acord de pace

Problema garanţiilor de securitate pentru Ucraina este în centrul elaborării unui eventual acord de pace, pentru că acestea ar avea drept scop să descurajeze Rusia să atace din nou Ucraina.

Macron s-a arătat prudent cu privire la posibilitatea avansată de Donald Trump de a face să beneficieze Kievul de protecţii similare celor ale NATO, fără ca Ucraina să devină membră a organizaţiei. „Cred că un articol teoretic nu este suficient. Problema care se pune este substanţa”, a estimat el.

„Cum să ne asigurăm în mod colectiv că ordinea internaţională este respectată şi că securitatea noastră a tuturor este protejată, pentru că este vorba de securitatea europenilor şi a Franţei. Nu pot exista discuţii teritoriale asupra Ucrainei fără ucraineni” şi, „în acelaşi fel, nu pot exista discuţii asupra securităţii europenilor fără ei. Noi mergem mâine (la Washington) nu doar pentru a-l însoţi pe preşedintele ucrainean, noi mergem acolo pentru a apăra interesele europenilor”, a subliniat liderul francez.

Președintele american Donald Trump a invitat liderii europeni la întâlnirea de luni de la Casa Albă. Cine se mai alătură delegației europene 

Liderii europeni sunt invitați să participe luni la întâlnirea cu președintele SUA, Donald Trump, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, la Casa Albă, a relatat sâmbătă New York Times, citând doi oficiali europeni de rang înalt.

Întâlnirea are loc după summitul dintre Trump și președintele rus Vladimir Putin, desfășurat vineri în Alaska, despre care Washingtonul a declarat că a adus „progrese importante”, însă fără a se ajunge la un acord pentru încheierea conflictului din Ucraina.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova