Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

Magistrații, supărați pe reacția lui Recean la decizia Curții de Apel. CSM: Judecătorii sunt imparțiali și independenți

13 Dec. 2023, 16:39
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
13 Dec. 2023, 16:39 // Actualitate //  Victoria Laur

După ce Asociația Judecătorilor s-a arătat indignată de reacția lui Dorin Recean referitor la decizia Curții de Apel, care a anulat hotărârea Comisiei Situații Excepționale de a exclude partidul „Șansă” de la alegerile locale desfășurate pe 5 noiembrie, un mesaj similar a fost transmis și de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Aceștia notează că judecătorii sunt imparțiali, independenți și se supun doar legii.

„Prim-ministrul Republicii Moldova a dat citire numelor judecătorilor care făceau parte din completul de judecători, care au pronunțat Hotărârea Curții de Apel Chișinău, declarând că aceste persoane ar fi pus în primejdie securitatea și siguranța țării, precum și au ignorat probele prezentate de o parte în proces”, scrie CSM.

Magistrații precizează că decizia respectivă a fost pronunțată în cadrul unei cauze care s-a aflat pe rolul instanțelor de judecată începând cu 4 noiembrie 2023, ședințele au avut loc conform legislației în vigoare, iar fiecărei părți în proces i-au fost asigurate drepturile procesuale.

„La moment, Hotărârea Curții de Apel Chișinău din 12.12.2023 nu este irevocabilă, aceasta deja fiind plasată în mediul online. Părțile sunt în drept să o conteste la Curtea Supremă de Justiție, care și se va pronunța asupra legalității actului contestat.

Consiliul Superior al Magistraturii subliniază că independența sistemului judiciar constituie fundamentul statului de drept și este esențială pentru funcționarea democrației și respectarea drepturilor omului. Puterea judecătorească se exercită numai prin instanţa judecătorească în persoana judecătorului, unicul purtător al acestei puteri. Judecătorul este persoana învestită constituţional cu atribuţii de înfăptuire a justiţiei, pe care le execută în baza legii. Judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili şi se supun numai legii”, mai scrie CSM.

Conform CSM, divulgarea numelor judecătorilor din cadrul completului de judecată și acuzațiile despre pretinsa ignorare a unor probe importante poate fi tratată drept formă de presiune inadmisibilă asupra judecătorilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Miercuri, în debutul ședinței cabinetului de miniștri, Dorin Recean a comentat decizia Curții de Apel de a restricția introdusă de CSE. „Vă rog să reținem trei nume: Palanciuc Ecaterina, Negru Veronica și Dutca Ina. Acest complet de judecată a decis să anuleze decizia CSE, prin care s-a intervenit și s-a curmat activitatea criminală în procesul electoral local din Republica Moldova. Aceste grupări criminale au fost finanțate și susținute pe față de Kremlin. Se creează așa situație când un grup criminal poate să vină, să facă ce își dorește, să își bată joc de oameni, iar statul să nu aibă dreptul să intervină. Noi credem altfel. Statul va interveni de fiecare dată când securitate va fi amenințată”, spunea prim-ministrul.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
27 Oct. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Secretarul britanic al Apărării, Wes Streeting, a afirmat, marți, 27 octombrie, că președintele rus Vladimir Putin „ne pune la încercare și testează hotărârea NATO” și a avertizat că Marea Britanie și Alianța Nord-Atlantică trebuie să fie pregătită pentru scenariul în care „se află în război cu Rusia”, scrie mediafax.ro.

Potrivit The Guardian, el a mai spus că „trebuie să fim pregătiți pentru un scenariu în care Regatul Unit și NATO se vor afla în război cu Rusia”, aducând în discuțiile afirmațiile făcute de Putin înaintea invaziei din Ucraina, contrare acțiunilor întreprinse ulterior.

„Nu pentru că ne dorim războiul – nu avem nimic împotriva poporului rus și nu dorim un război cu Rusia; NATO este o alianță defensivă –, dar când Putin ne asigură că nu are intenția de a provoca un război cu NATO, ne amintim de ceea ce a spus despre Ucraina cu doar câteva zile înainte de invazie”, a subliniat secretarul britanic al Apărării, potrivit sursei citate.

El a continuat spunând că NATO este pregătită „să apere fiecare centimetru din teritoriul său” și a reitera continuarea sprijinului pentru Ucraina.

„Cu cât suntem mai pregătiți să facem față Rusiei, să apărăm fiecare centimetru din teritoriul NATO, cu atât este mai puțin probabil să ne regăsim în acel scenariu. Polonia este unul dintre cei mai mari și, cu siguranță, cel mai de încredere prieten al nostru din Europa, iar noi prețuim și apreciem foarte mult această prietenie”, a adăugat Wes Streeting.

Declarațiile acestuia vin după ce în urmă cu două săptămâni, directorul general al MI5, Sir Ken McCallum, a descris Rusia drept „agresorul numărul unu” și a acuzat Moscova că desfășoară un război hibrid, încercând însă să rămână sub pragul care ar putea provoca un răspuns colectiv al NATO.

Potrivit lui McCallum, Kremlinul încearcă să destabilizeze statele europene în timp ce ofensiva sa militară din Ucraina înregistrează progrese reduse, obținute cu costuri foarte mari.