Curs valutar
  • EUR
    20.1505
    0.1459%
  • USD
    17.5504
    0.0632%
  • RUB
    0.2088
    0.1916%
  • RON
    3.8275
    0.1437%
  • UAH
    0.3922
    -0.102%

Toate știrile

22 septembrie 2026

Mai mulți moldoveni se informează despre alegeri de pe social media, decât din presă. Facebook și TikTok – în top

30 Mart. 2026, 15:55
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
30 Mart. 2026, 15:55 // Politica //  Realitatea.md

Mai mulți moldoveni se informează despre alegeri de pe social media, decât din presă, arată o cercetare sociologică prezentată de PromoLEX. Cetățenii preferă să afle informații electorale de pe Facebook. TikTok și Youtube.

Rezultatele arată că rețelele de socializare reprezintă una dintre principalele surse de informare: 37% dintre respondenți le utilizează des, iar 18% – foarte des. În același timp, 25% nu le utilizează deloc, iar aproximativ 20% – rareori.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Deși susțin că se informează de pe social media, respondenții au declarat că, de cele mai multe ori, nu comentează conținutul și nu îl distribuie pe propriile conturi.

Cercetarea a fost realizată în perioada 22 februarie – 12 martie 2026, pe un eșantion de 1226 de respondenți cu vârsta de 18 ani și peste. Studiul a fost efectuat în 95 de localități urbane și rurale din Republica Moldova (fără regiunea transnistreană și diaspora). Datele au fost colectate prin intermediul interviurilor față în față. Marja de eroare este de ±2,8%.

Realitatea Live

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
22 Sept. 2026, 19:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
22 Sept. 2026, 19:55 // Slider //  Cătălina Boico

Parlamentul a aprobat, cu 54 de voturi, instituirea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic din Republica Moldova pentru o perioadă de 60 de zile. Aceasta va intra în vigoare la 26 septembrie.

Declararea stării de urgență are drept scop prevenirea penuriei de combustibili și asigurarea continuității furnizării energiei electrice, gazelor naturale și agentului termic.  De asemenea, măsurile vizează gestionarea deficitului hidrologic din bazinele fluviilor Nistru și Prut și asigurarea alimentării cu apă potabilă, securizarea nodurilor vitale de captare a apei și atenuarea impactului economic asupra consumatorilor vulnerabili în perioada de toamnă-iarnă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, șefa statului a declarat anterior că Republica Moldova se confruntă cu riscuri atât în ceea ce privește aprovizionarea cu energie, cât și situația resurselor de apă. Potrivit Maiei Sandu, țara este puternic dependentă de importuri, iar pe piețele internaționale au crescut prețurile și au apărut probleme de aprovizionare.

Prețul de referință al gazelor pe piața europeană a depășit 83 de euro pentru un MWh, echivalentul a aproximativ 1.000 de dolari pentru 1.000 de metri cubi. În același timp, cotațiile la motorină au trecut de 1.500 de dolari pentru o tonă, pe fondul reducerii disponibilității produselor petroliere.

Maia Sandu a menționat și perturbările rutelor internaționale de transport al gazelor lichefiate, inclusiv situația din strâmtorile Hormuz și Bab al-Mandab, precum și atacurile asupra infrastructurii petroliere din regiune.

O altă problemă este situația hidrologică. Potrivit președintei, aportul de apă în lacul de acumulare Novodnestrovsk a ajuns la un nivel foarte scăzut. În perioada 1–20 septembrie, debitul de intrare a fost, în medie, de 23 de metri cubi pe secundă, față de aproximativ 100–120 de metri cubi pe secundă în mod obișnuit pentru această perioadă.

În același timp, Republica Moldova și-a majorat capacitatea de producere a energiei din surse regenerabile. Potrivit șefei statului, ponderea acesteia în consumul total a crescut de la 3% la aproximativ 22%, iar capacitatea de stocare a ajuns la 210 MWh. Pentru acoperirea orelor de vârf ar fi necesară însă o capacitate de 600–1.000 MWh.

În urma ședinței CNS, autoritățile au stabilit mai multe măsuri pentru pregătirea sezonului rece. Printre acestea se numără elaborarea unor planuri pentru diferite scenarii de criză, asigurarea capacităților de import și a unor rute alternative pentru energia electrică, precum și utilizarea, în regim de urgență, a interconexiunilor de 110 kV cu România.

De asemenea, autoritățile vor urmări maximizarea capacității comerciale la frontiera dintre România și Republica Moldova și vor crea rezerve de echipamente și piese de schimb pentru intervenții în cazul unor avarii. Sunt prevăzute și asigurarea stocurilor necesare de gaze, precum și constituirea treptată a unor stocuri de urgență de produse petroliere.

În prezent, în Republica Moldova este instituită stare de alertă în sectorul energetic și în domeniul hidrologic. Măsura a fost prelungită recent cu 30 de zile, pe fondul riscurilor energetice și al secetei.

Pentru sezonul rece 2026–2027, Guvernul a aprobat anterior un plan care include 52 de măsuri și scenarii pentru asigurarea continuității aprovizionării cu energie electrică, gaze, energie termică și produse petroliere.

VIDEO Guvernul cere instituirea stării de urgență în energie și domeniul hidrologic: Parlamentul decide astăzi