Ursula von der Leyen a vrut să facă senzaţie, miercuri, cu discursul său important despre Starea Uniunii. În schimb, propunerea îndrăzneaţă a preşedintei Comisiei Europene de a face din Canada primul „membru asociat” al UE a creat o adevărată bătaie de cap diplomatică. Ideea nu a fost discutată în prealabil cu capitalele europene şi a provocat o confuzie considerabilă, au declarat patru diplomaţi pentru POLITICO.
Von der Leyen a lansat această propunere-bombă în timpul discursului său privind Starea Uniunii, miercuri, adresându-se direct lui Mark Carney de la tribuna Parlamentului. „Aş dori să colaborez cu dumneavoastră pentru a deschide calea pentru Canada ca să devină primul membru asociat al UE”, a spus ea, stârnind aplauze furtunoase din partea europarlamentarilor şi o îmbrăţişare din partea lui Carney.
Există însă o altă problemă majoră: nimeni nu pare să ştie exact ce ar implica statutul de membru asociat.
Şi, în câteva ore, Canada a început să tempereze aşteptările, scrie POLITICO, potrivit News.ro, transmite Digi24.
„Nu am ajuns încă acolo”, a declarat Jonathan Wilkinson, viitorul ambasador al Canadei pe lângă UE, când a fost întrebat de reporterii de la Strasbourg despre statutul de membru asociat. „Ne concentrăm, de fapt, pe obţinerea de rezultate”, a adăugat el.
Astfel, von der Leyen a propus public un nou statut pe care UE nu a convenit să-l creeze şi pentru care nu a stabilit încă o definiţie – şi pe care nici Canada însăşi nu pare tocmai dornică să-l adopte.
O strategie „periculoasă”
Ideea nu a apărut, totuşi, din senin. Pe măsură ce tarifele SUA şi ameninţările lui Donald Trump privind „al 51-lea stat” (Canada – n.r.) pun la încercare relaţiile Washington-Ottawa, Canada încearcă să-şi reducă dependenţa de vecinul său, care primeşte aproximativ 70% din exporturile sale, prin aprofundarea legăturilor economice şi de securitate cu Europa.
Ottawa a analizat posibilitatea de a stabili o relaţie neobişnuit de strânsă cu UE, a scris pentru prima dată The Wall Street Journal săptămâna trecută. Carney a confirmat public această ambiţie mai amplă duminică, afirmând că ţara sa nu urmăreşte aderarea la UE, ci mai degrabă o „alianţă unică” cu blocul european. Însă decizia lui von der Leyen de a anunţa propunerea de „asociere”, cu ocazia celui mai important eveniment anual din calendarul său politic, a luat prin surprindere ţările membre ale UE, potrivit a patru diplomaţi europeni care au afirmat că guvernele lor nu au fost informate.
Un diplomat a criticat aspru secretomania, calificând-o drept „periculoasă” şi „neînţeleaptă”, subliniind că von der Leyen nici măcar nu a adus în discuţie această idee la un prânz recent cu ambasadorii UE. Un alt diplomat a spus că textul discursului pe care guvernul său l-a primit în avans nu includea expresia „stat membru asociat”. Iar un alt diplomat, la curent cu discuţiile cu Canada, a ridicat o altă problemă: „Nimeni nu ştie cu adevărat ce înseamnă (statutul de membru asociat)”.
Deşi preşedinta Comisiei nu are nicio obligaţie de a semnala în avans capitalelor conţinutul discursului său, acestea ar trebui să aprobe orice plan formal de acordare a unui statut excepţional pentru Canada. Ideea a ridicat, de asemenea, întrebări cu privire la posibilitatea ca Marea Britanie să solicite un acord similar.
Însă oficialii UE s-au grăbit să excludă această posibilitate, subliniind că modelul este destinat ţărilor care nu se pot alătura blocului. „Spre deosebire de Ucraina, Moldova, Georgia, Norvegia şi Marea Britanie, Canada nu se află în Europa”, a declarat un înalt oficial al UE. „Nu se poate alătura UE”, a punctat el.
Reacții
Conform tratatelor UE şi practicii instituţionale consacrate a blocului, există o distincţie clară între statutul de membru şi cel de partener. UE are relaţii strânse cu multe ţări nemembre, dar numai cele 27 de state membre au un loc în instituţiile politice centrale ale blocului şi un rol oficial în elaborarea legislaţiei UE.
Un nou model de aderare „ar necesita, de fapt, o modificare a tratatului”, a declarat pentru POLITICO Rene Repasi, europarlamentar german din grupul Socialiştilor şi Democraţilor. Lipsa unei consultări ample a fost vizibilă şi în cadrul Comisiei, un funcţionar implicat în procesul de extindere declarând pentru POLITICO că echipa sa nu a fost implicată în nicio discuţie privind propunerea şi că nu ştia nimic despre aceasta. Pe holurile Parlamentului, propunerea a stârnit reacţii mixte.
„Nimeni nu era la curent cu această calitate de membru special acordată Canadei”, a declarat pentru POLITICO Nicola Procaccini, copreşedintele grupului de dreapta ECR, adăugând că „nu este pe deplin clar ce implică de fapt această calitate de membru”, dar că Regatul Unit ar trebui să fie primul care să beneficieze de un astfel de aranjament.
Anunţul lui von der Leyen ar trebui interpretat ca o strategie de imagine menită să prezinte un set de legături mai strânse în anumite sectoare, aşa cum îşi doresc canadienii, întrucât nu există o bază juridică în tratate pentru un astfel de statut de membru, au susţinut doi deputaţi europeni de centru şi un funcţionar al Parlamentului.
Biroul preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola, a emis o declaraţie în urma unei întâlniri cu Carney, care, în mod revelator, a evitat complet să menţioneze subiectul, afirmând că cei doi lideri au discutat despre „domenii cu un potenţial mare pentru o cooperare şi mai strânsă”, de la minerale brute esenţiale până la apărare.
Serviciul de presă al Comisiei nu a răspuns imediat la solicitarea de comentarii.
Ottawa apasă oarecum pe frână
Răspunsul din partea Canadei nu a fost deloc unul de acceptare fără rezerve. Biroul lui Carney a salutat eforturile mai ample ale Bruxelles-ului de a aprofunda legăturile, afirmând, după discursul lui von der Leyen, că Ottawa doreşte să-şi consolideze relaţia cu UE şi să treacă de la actuala relaţie de liber-schimb la o „alianţă mult mai puternică şi mai ambiţioasă”.
Însă Ottawa a avut grijă, cel puţin în public, să facă distincţia între această ambiţie şi orice formă de aderare la UE. Carney însuşi a declarat săptămâna trecută că doreşte un parteneriat „unic” cu Bruxelles-ul, dar a evitat să folosească termenul de „stat asociat”.
Chiar dacă Canada va accepta în cele din urmă această idee, rămâne o întrebare mult mai importantă: ce ar însemna, de fapt, statutul de stat asociat? Nu este greu de imaginat ce ar putea implica o astfel de „quasi-aderare”, pe baza privilegiilor acordate altor ţări care nu sunt membre. Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein participă toate la piaţa unică a UE prin intermediul Spaţiului Economic European şi fac parte din zona Schengen fără paşaport, deşi nu sunt membre ale UE.
Cetăţenii din Moldova şi Ucraina pot efectua apeluri şi trimite mesaje text în UE fără costuri suplimentare, graţie programului „Roam like at home”. Fără modificarea tratatului, „ceea ce ne-am putea imagina mai degrabă este să ne orientăm spre modelul SEE”, a spus Repasi, calificându-l drept „în esenţă, o formă asociată de aderare”.
Complicații
Însă modelul SEE vine cu propriile sale complicaţii. Ţările din SEE sunt profund integrate în sistemul de reglementare al UE, dar nu au drept de vot la adoptarea legislaţiei UE. Aderarea asociată nu ar însemna pur şi simplu o redenumire a relaţiei existente a UE cu Canada sau un termen eufemistic care să acopere o relaţie mai strânsă, ci crearea unei noi categorii de parteneri pentru un comerţ liber sporit şi cooperare în domenii precum apărarea, inteligenţa artificială şi ştiinţa de înaltă tehnologie, potrivit unui oficial al UE la curent cu discuţiile.
Nu ar exista drepturi politice sau liberă circulaţie, cel puţin pentru moment. Canada ar fi prima, dar probabil nu singura ţară din acest club: Australia, Noua Zeelandă, Singapore şi Japonia au fost menţionate ca posibili membri viitori, a adăugat oficialul.
Un al cincilea diplomat s-a arătat însă sceptic cu privire la rezultatul unui astfel de acord şi la modul în care acesta s-ar deosebi în mod concret de parteneriatele strânse pe care UE le are deja cu aliaţii săi. Un alt diplomat a subliniat că 10 ţări din UE nici măcar nu au ratificat încă acordul de liber-schimb al blocului cu Canada, CETA, care a fost semnat acum aproape un deceniu, în timp ce trei dintre ele nu au aprobat încă Acordul de parteneriat strategic.
Un pact mai îndrăzneţ ar necesita probabil entuziasmul politic al guvernelor UE. Germania a adoptat, de asemenea, un ton prudent în cadrul unei conferinţe de presă de miercuri. „Canada este un partener deosebit de apropiat pentru Europa. De aceea suntem deschişi să discutăm noi modele de parteneriat”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Stefan Kornelius. Cu privire la denumirea de „membru asociat”, acesta a adăugat însă: „Cred că ar trebui să ne gândim mai bine la acest aspect”, a spus el.
