Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

MAI: Patru ani de transformări pentru cetățeni – servicii mai bune, siguranță sporită și intervenții rapide

27 Oct. 2025, 22:42
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
27 Oct. 2025, 22:42 // Actualitate //  Realitatea.md

În ultimii patru ani, Ministerul Afacerilor Interne a pus cetățeanul în centrul atenției, modernizând serviciile publice și consolidând sistemul de suport pentru oameni. Toate aceste măsuri au dus la o calitate mai bună a vieții, intervenții mai eficiente și siguranță sporită în comunități.

Astăzi, cetățenii pot obține cazierul judiciar online în 24 de limbi oficiale UE, beneficiază de răspuns rapid și eficient prin Serviciul 112 și pot depune cereri online prin sistemele „E-Filing”, „E-Migrație” sau E-Permis, care a emis peste 124.000 de permise în ultimii ani. Șoferii moldoveni se bucură de recunoașterea permisului de conducere în 14 state, facilitând mobilitatea internațională.

Frontierele țării sunt mai sigure și mai accesibile: controalele coordonate cu România în trei puncte de trecere și controalele comune cu Ucraina în șase puncte, cu încă trei în perspectivă, au redus timpul de așteptare și au crescut mobilitatea cetățenilor.

Prezența Poliției Naționale este mai activă ca niciodată. Regionalizarea în cinci direcții – Chișinău, Centru, Nord, Sud și UTA Găgăuzia – va asigura în curând patrule mai numeroase și intervenții mai rapide în comunitate, aplicând principiul „celei mai apropiate patrule”. Inspectoratul General de Carabinieri a consolidat deja această abordare prin cele cinci companii mobile regionale înființate anul acesta la Edineț, Ungheni, Orhei, Căușeni și Cahul, sporind siguranța oamenilor și menținerea ordinii publice.

Investițiile în infrastructură și protecția civilă s-au concretizat în opt obiective operaționale noi, 17 subdiviziuni IGSU independente energetic și 19 autospeciale de ultimă generație, distribuite strategic în întreaga țară. Harta adăposturilor civile și dotările primite prin mecanismul european sporesc capacitatea de răspuns în situații de urgență, în timp ce Legea voluntariatului și posturile de pompieri voluntari implică direct cetățenii în protecția comunității.

Serviciul 112 a implementat în proporție de 60% sistemul Next Generation eCall, care permite mașinilor implicate în accidente să transmită automat locația și gravitatea incidentului către centrul 112, facilitând răspunsul rapid. Aplicația NG-SOS asigură acces la servicii de urgență și pentru persoanele cu dizabilități, prin localizare exactă și comunicare audio, video sau chat. În paralel, Serviciul Medical al MAI sprijină echipele USAR-Moldova, intervenind rapid în cutremure, accidente tehnologice sau alte situații de urgență.

Toate aceste realizări arată că siguranța și bunăstarea cetățeanului stau la baza politicilor MAI. Consiliile de siguranță comunitară, parteneriatul cu societatea civilă și implicarea directă a oamenilor au fost esențiale pentru a transforma fiecare intervenție, fiecare serviciu și fiecare decizie într-o contribuție reală la viața de zi cu zi a moldovenilor. Succesul aparține tuturor – autorități, cetățeni și comunități acționează împreună pentru un viitor mai sigur și mai european.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 13:50
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 13:50 // Slider //  Valentina Buza

Americanii s-au îndrăgostit de „maxxing”, iar Dictionary.com l-a ales cuvântul anului 2026. Termenul vine de la „maximising” (a maximiza). Potrivit Dictionary.com, el „poate fi folosit singur sau adăugat la finalul oricărui cuvânt, pentru a arăta că faci ceva la maximum sau că îl îmbunătățești cât de mult poți”, scrie BBC.

Este o schimbare mare față de acum doi ani, când site-ul a ales cuvântul „demure” (discret, modest), după ce a analizat rețelele sociale, știrile și căutările din SUA. Anul trecut, cuvântul ales a fost „67”.

„Maxxing arată o cultură tot mai preocupată să scoată maximum din orice”, a spus Steve Johnson, directorul departamentului de lexicografie al Dictionary Media Group.

Dictionary.com a constatat că, în august 2026, termenul „maxxing” a apărut în mediul online de aproape 19 ori mai des decât în medie, pe lună, în 2025. Pe lista finală s-au mai aflat „affordability” (prețuri accesibile), „data centre” (centru de date), „odyssey” (odisee) și „unc”, prescurtarea de la „uncle” (unchi).

Pe rețelele sociale, mulți tineri sub 30 de ani din Generația Z și cei mai mici decât ei postează des despre cum fac „maxxing”, încercând să atingă perfecțiunea în tot felul de domenii.

Influencerii de fitness și sănătate vorbesc despre „proteinmaxxing” (cât mai multe proteine) și „fibermaxxing” (cât mai multe fibre). Cei care vor să doarmă cât mai bine spun că fac „sleepmaxxing”.

Influencerul Clavicular a strâns mii de urmăritori arătând cum face „looksmaxxing” extrem, adică încearcă să arate cât mai bine după un set de reguli stricte, mai ales în privința maxilarului, a ochilor și a corpului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!