Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a publicat un mesaj despre războiul din Ucraina și eforturile de pace, în care a făcut referire la acțiunile Rusiei și la poziția Kievului în procesul de negociere.
Într-o postare pe platforma X (fostul Twitter), șefa statului a menționat că Ucraina se apără și este angajată cu bună-credință într-un proces de pace, în timp ce Rusia continuă atacurile asupra populației civile și infrastructurii energetice.
„Rusia a invadat Ucraina. Ucraina se apără și caută pacea, angajându-se cu bună-credință într-un plan de pace negociat de SUA. Rusia sabotează negocierile de pace cu afirmații false, în timp ce bombardează civilii, lăsându-i fără energie electrică și căldură. Acesta nu este comportamentul unei țări care caută pacea”, a scris Maia Sandu.

Mesajul vine după ce Rusia a susținut că Ucraina ar fi încercat să lovească cu drone una dintre reședințele președintelui rus Vladimir Putin din regiunea Novgorod – acuzație respinsă de autoritățile ucrainene, care au calificat-o drept nefondată și lipsită de dovezi.
Reamintim că premierul Poloniei, Donald Tusk, a declarat marți că există „motive de speranță” ca războiul din Ucraina să se încheie în „următoarele săptămâni”, după discuții cu mai mulți lideri europeni susținători ai Kievului. Totodată, acesta a precizat că pacea nu este încă sigură și că Ucraina ar putea fi nevoită să accepte anumite compromisuri.
Zelenski și Trump au discutat duminică timp de aproximativ trei ore la Mar-a-Lago despre pașii necesari pentru ajungerea la un acord de pace. După întâlnire, Trump a declarat că este convins că un acord este „aproape”, dar că rămân „una sau două probleme foarte spinoase” de rezolvat.

