Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Maia Sandu se va imuniza în rând cu populația. A anunțat și ce vaccin va folosi

30 Apr. 2021, 09:10
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
30 Apr. 2021, 09:10 // Actualitate //  Realitatea.md

Președinta țării, Maia Sandu, se va vaccina cu AstraZeneca. Declarația a fost făcută de către Maia Sandu, la o emisiune televizată, precizând că, începând cu luna mai, timp de trei luni, în Republica Moldova urmează să ajungă alte loturi de vaccin pe lângă cele pe care le avem în depozite, fapt ce va permite imunizarea mai multor cetățeni.

Potrivit președintei, cele mai multe doze de vaccin vor fi AstraZeneca, fapt ce o va face ca să se imunizeze și ea cu acest ser.

„Începând cu luna mai o să primim cantități mari de vaccin și în următoarele trei luni toți cei care vor se vor vaccina. Cea mai mare cantitate este Astra Zeneca. Mai purtăm negocieri și cu altă companie, dar încă nu avem răspuns final. Eu personal mă voi vaccina cu AstraZeneca. Sigur, riscurile oricum persistă”, a spus Sandu.

Datorită numărului mare de vaccinări în rândul populației, Sandu consideră că se va diminua riscul infectării în masă a cetățenilor în cadrul alegerilor parlamentare anticipate. De asemenea, Maia Sandu a explicat ce argumente au stat la baza stabilirii datei de 11 iulie pentru desfășurarea scrutinului electoral.

„Am pornit de la perioada legală pentru pregătirea alegerilor. Am ținut cont de termenul limită de care are nevoie Comisia Electorală Centrală, pentru ca să pregătească și să desfășoare alegerile. În același timp, mi-am dorit să punem punct acestei situații de haos, atunci când nu avem un Guvern cu mandat deplin, atunci când nu avem o majoritate parlamentară care să sprijine acest Guvern. Aceasta a fost perioada optimă, din punctul meu de vedere”, a explicat șefa statului.

Amintim că, Maia Sandu a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului miercuri, 28 aprilie, după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțională instaurarea stării de urgență. Decretul prezidențial  prevede ca Guvernul să găsească banii necesari pentru organizarea alegerilor, după ce astăzi, CEC va stabili cuantumul necesar pentru organizare și desfășurarea scrutinului, care va avea loc pe 11 iulie.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 07:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
06 Nov. 2026, 07:45 // Slider //  Realitatea.md

Unul dintre cei mai importanți creatori pe care i-a dat Moldova cinematografiei mondiale, Emil Loteanu, ar fi împlinit azi 90 de ani de la naștere. Grupul Media Realitatea lansează „Săptămâna Loteanu în Moldova”, un proiect cultural dedicat vieții și operei marelui regizor.

Evenimentul de lansare va avea loc azi, 6 noiembrie, la Cineplex Loteanu, unde publicul va putea urmări documentarul „Viața lui Loteanu”, realizat în regia lui Max T. Ciorbă, dar și una dintre cele mai cunoscute pelicule semnate de Emil Loteanu – „Lăutarii”.

La eveniment sunt așteptați oameni de cultură și artă, precum și toți cei care vor să redescopere creația regizorului care a dus numele Moldovei pe marile ecrane ale lumii.

Programul include și lansarea unei cărți-album dedicate vieții și creației lui Emil Loteanu, precum și prezentarea unei monede comemorative.

Proiectul „Săptămâna Loteanu în Moldova” va continua pe parcursul următoarelor zile, când Realitatea TV va difuza, în fiecare seară, de la ora 21:00, patru filme emblematice ale regizorului: „Lăutarii”, „Tandra și gingașa mea fiară”, „Șatra” și „Ana Pavlova”.

Prin acest demers, Grupul Media Realitatea își propune să readucă opera lui Emil Loteanu în atenția publicului și să ofere noilor generații ocazia de a descoperi un nume care a devenit parte a patrimoniului cinematografic universal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!