Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Mamele neangajate, care îngrijesc de copii de până la 2 ani, iată-iată vor fi asigurate de stat. Și alte prevederi

26 Oct. 2023, 19:10
 // Categoria: Societate // Autor:  Elena Putregai
26 Oct. 2023, 19:10 // Societate //  Elena Putregai

Mamele neangajate, care îngrijesc de copii de până la 2 ani, vor avea statut de persoană asigurată și vor beneficia de asistență medicală integrală. Parlamentul a votat joi, 26 octombrie curent, în lectura întâi reglementări privind organizarea sistemului asigurării obligatorii de asistență medicală.

Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Sănătății. Potrivit autorilor, prin prevederea care stipulează că mamele neangajate care au copii de până la doi ani vor fi asigurate de către Guvern este în concordanță cu normele constituționale, conform cărora atât mamele, cât și copiii au dreptul la ajutor și ocrotire specială.

Totodată, persoanele liber-profesioniste care activează în sectorul justiţiei și persoanele neangajate care exercită independent profesia de medic de familie vor continua să fie asigurate și în cazul suspendării activității pe durata concediului de maternitate sau a concediului pentru îngrijirea copilului cu vârsta de până la trei ani.

Prin inițiativa legislativă se mai propune ca toate cheltuielile suportate în cazul urgențelor obstetricale (naștere, avort spontan, sarcină extrauterină) pentru femeile neasigurate să fie acoperite din contul fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală.

Documentul conține și alte prevederi care se referă la persoanele asigurate. Astfel, cetățenii care au achitat prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă până la sfârșitul anului vor rămâne asigurați până la data de 31 ianuarie a anului viitor.

Modificarea respectivă este necesară, întrucât legea anuală a fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală se publică, de regulă, la sfârșitul lunii decembrie. Din această cauză, persoanele care își cumpără polița de asigurare individual nu pot achita prima până la anul nou sau în primele zile din luna ianuarie, acestea fiind zile de odihnă. Or, persoanele respective ar putea avea nevoie de polița de asigurare în cazul spitalizării.

Autorii documentului mai propun ca persoanele care nu achită prima în sumă fixă până la 31 martie să nu fie amendate.

Proiectul de lege va fi propus spre examinare și în lectura a doua.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 18:32
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
02 Nov. 2026, 18:32 // Slider //  Victoria Laur

Ace sau alte obiecte metalice ascuțite au fost găsite în dulciurile pe care copiii le-au primit de Halloween, anunță polițiștii germani. Oamenii legii investighează modul în care obiectele au ajuns în produsele alimentare.

Incidente de acest gen au fost semnale în Turingia, Baden-Württemberg, Bavaria, Saxonia Inferioară şi Renania-Palatinat, scrie news.ro. Poliţia consideră că majoritatea dintre acestea, inclusiv şuruburi metalice, au fost plasate intenționat în dulciuri, pentru a provoca vătămări.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Într-unul dintre cazurile din oraşul Nürnberg, din sudul ţării, Poliţia a declarat că un copil a muțcat dintr-un ac în timp ce mânca o bucată de ciocolată. Din fericire, minorul nu a suferit leziuni.

În două cazuri separate, produse landul Baden-Württemberg, acele fuseseră ascunse astfel încât nu erau vizibile din exterior. Ancheta este în desfășurare, iar suspecți nu au fost deocamdată identificați.

Incidente similare au fost raportate anul trecut și în SUA.

Panică înainte de Halloween în Texas: Părinți au găsit ace de cusut ascunse în bomboanele copiilor