Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

Marșul Suveranității la Chișinău: Programul anunțat de autorități

20 Iun. 2025, 13:22
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
20 Iun. 2025, 13:22 // Actualitate //  Realitatea.md

Luni, 23 iunie, cu prilejul împlinirii a 35 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate, la Chișinău va avea loc Marșul Suveranității, organizat la inițiativa președintei Maia Sandu. Evenimentul, potrivit organizatorilor, reprezintă un moment de celebrare a primei mari victorii din lupta pentru renaștere și eliberare națională.

„Veniți cu familia, cu prietenii, cu copiii, cu tricolorul și inimile pline de mândrie, pentru a ne arăta recunoștința față de curajul înaintașilor noștri și pentru a ne reafirma dreptul de a ne decide singuri soarta. Vă îndemnăm să veniți în ie sau cămașă tradițională, pentru a celebra în seara de 23 iunie și acest element esențial al identității noastre – IA, care este sărbătorită a doua zi, pe 24 iunie”, se arată în mesajul organizatorilor.

Marșul va începe la 19:00, la monumentul lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici, de pe strada Alexei Mateevici din orașul Chișinău. Ulterior, participanții, alături de conducerea țării, vor merge spre Președinție, unde s-a votat Declarația de Suveranitate.

„La Președinție, vor avea o adresare Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și Președintele Asociației Parlamentul ’90, Ion Hadârcă. Ni se vor alătura și Vali Boghean, Simona și Radu Dolgan cu formația „Noroc””, se mai arată în comunicatul Guvernului.

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 21:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
11 Nov. 2026, 21:52 // Slider //  Ana Panaguța

Parlamentul suedez a aprobat miercuri, 11 noiembrie, o revizuire a Constituției care va permite revocarea cetățeniei persoanelor cu dublă cetățenie pe care le-au obținut într-o manieră frauduloasă sau dacă persoanele în cauză au fost condamnate pentru infracțiuni amenințând interesele naționale, transmite Agerpres.

Amendamentul a fost adoptat cu 292 de voturi „pentru” și 51 de voturi „contra”. Viitorului guvern îi va reveni să prezinte un proiect de lege pentru punerea în practică a amendamentului.

Cu acest amendament, va fi posibil să se introducă legi ce prevăd că cetățenia suedeză a persoanelor cu dublă cetățenie poate fi revocată dacă le-au obținut pe o „bază mincinoasă” sau dacă persoanele au fost condamnate pentru infracțiuni ce aduc atingere gravă „intereselor vitale” ale Suediei.

Guvernul în exercițiu, condus de Ulf Kristersson și susținut în parlament de Democrații Suedezi, un partid anti-imigrație, declarase anul trecut că se va gândi la mijloace de a retrage cetățenia persoanelor cu dublă cetățenie condamnate în dosare de infracționalitate organizată.

În acest scop va fi nevoie de o revizuire a Constituției, pentru care este nevoie de două voturi în parlament, separate de un scrutin. Votul de miercuri a fost al doilea.

Viitorului guvern îi va reveni să decidă pașii de urmat, de exemplu definind infracțiunile ce pot duce la pierderea cetățeniei. Organizațiile pentru apărarea drepturilor omului au criticat această măsură.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!