Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

Mașinile ARENA AUTO FEST 2023: Noul 911 Dakar este una din atracțiile Porsche de la eveniment

15 Iun. 2023, 09:00
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
15 Iun. 2023, 09:00 // Actualitate //  Realitatea.md

Dragi prieteni, după cum probabil ați auzit, în zilele de 24 şi 25 iunie AutoBlog.MD organizează ARENA AUTO FEST 2023 – cea mai mare expoziție auto din Moldova! Iar pentru că au rămas mai puţin de două săptămâni până la eveniment, dorim să vă informăm despre câteva atracții mai speciale care vor putea fi văzute în standurile amenajate.

Prietenii noştri de la Porsche Center Moldova vor fi prezenți cu o flotă variată de maşini, inclusiv pentru a marca aniversarea de 75 de ani a brandului auto german. Printre acestea se va găsi şi unicul Porsche 911 Dakar din Moldova, model pe care unii norocoşi au avut ocazia să-l vadă în premieră săptămâna trecută în PMAN.

Ce fel de automobil este acesta? Este un tribut adus participării şi succeselor înregistrate de Porsche în celebrul raliu de anduranţă, mai ales câștigătorului legendar al ediţiei din 1984: 911 Carrera 3.2 4×4 Paris-Dakar (953). Noul 911 Dakar este o mașină sport, care este la fel de potrivită pentru conducere în off-road, precum și pentru performanțe pe șosea. Însuşi Ferry Porsche a spus că „911 este singura mașină pe care o poți conduce dintr-un safari african la Le Mans, apoi la teatru și pe străzile din New York”.

Fie pe asfalt, pietriș sau nisip, suporturile mai rigide de motor, luate de la 911 GT3, măresc dinamica de conducere a lui 911 Dakar, mai ales în afara asfaltului. Împreună cu direcția pe puntea spate și stabilizarea activă a ruliului PDCC, rezultatul este un pachet de șasiu reglat optim, care stăpânește chiar și cele mai dificile pasaje de raliu în siguranță și confort.

Toţi cei 480 de cai putere sunt transferați către toate cele patru roţi printr-un PDK cu opt trepte. Alături de cei 570 Nm, noua mașină sport sprintează până la 100 de km/h în doar 3.4 secunde.

Dakar este singurul 911 care are un șasiu sport ce-l face cu 50 mm mai zvelt decât modelul standard. Iar dacă spațiul devine în continuare strâns sub apărătoarea din oțel inoxidabil pe drumuri cu pietriș, sistemul de ridicare special dezvoltat poate mări garda la sol cu alţi 30 mm pentru a-i permite să atingă viteze de până la 150 km/ h. Viteza maximă la 80 mm este de 170 km/h.

Se mai remarcă prin: o capotă similară cu a lui 911 GT3, realizată din plastic armat cu fibră de carbon (CFRP) deosebit de ușor, cu prize de aerisire integrate; un spoiler spate fix care a fost dezvoltat pentru o aerodinamică optimă, asigură forța de apăsare necesară pe secțiunile rapide; protecție frontală din oţel inoxidabil cu inele din aluminiu forjat ranforsat; jante forjate din aliaj ușor de 19/20 inch, cu anvelope pentru toate terenurile nou dezvoltate, praguri cu capace din oțel inoxidabil și extensii izbitoare ale arcurilor roţilor; etc.

 

Preţul unui Porsche 911 Dakar în Republica Moldova este de 235.000 de euro. Doar 2.500 de maşini vor părăsi fabrica auto din Germania. Te invităm la ARENA AUTO FEST 2023 ca să vezi maşina cu ochii tăi!

Biletele la eveniment le puteți găsi pe Ticket.AutoBlog.MD!

Mai multe detalii pe pagina evenimentului!

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 14:35
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
11 Nov. 2026, 14:35 // Slider //  Victoria Laur

Premierul Vasile Tofan a discutat cu vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz, despre alegerile din Găgăuzia și situația din autonomia. întrevederea oficialilor a avut loc în marja Conferinței ONU privind schimbările climatice (COP31).

Șeful Guvernului de la Chișinău a apreciat sprijinul constant al părții turce pentru regiune și a reafirmat angajamentul autorităților pentru respectarea autonomiei găgăuze și protejarea identității culturale și lingvistice a comunității.

„În contextul alegerilor din Găgăuzia, programate pentru 15 noiembrie, Prim-ministrul Tofan a mulțumit părții turce pentru sprijinul acordat participării reprezentanților Parlamentului turc la observarea scrutinului. Oficialii au discutat și despre pregătirile pentru deschiderea colegiului din Comrat, construit cu sprijinul Turciei, planificată pentru septembrie 2027”, se arată în precizările publicate de serviciul de presă al cabinetului de miniștri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Discuțiile au mai vizat dezvoltarea parteneriatului strategic moldo-turc, consolidarea relațiilor economice și cooperarea pentru dezvoltarea UTA Găgăuzia.

Oficialii au vorbit despre extinderea schimburilor comerciale, facilitarea accesului produselor moldovenești pe piața turcă, majorarea cotei pentru exporturile de vin, dar și atragerea noilor investiții.

Totodată, prim-ministrul Moldovei a remarcat contribuția companiilor turce la dezvoltarea sectorului energetic, prin implicarea în proiectul liniei electrice Bălți–Suceava și investițiile în energia regenerabilă, informează reprezentanții Executivului.