Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Medalii de aur pentru chirurgii Clinicii „Constantin Țîbîrnă” de la Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”

21 Mai 2025, 22:40
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
21 Mai 2025, 22:40 // Actualitate //  Ana Panaguța

Echipa de chirurgi condusă de Profesorul Gheorghe Anghelici, șef al Clinicii Chirurgie „Constantin Țîbîrnă” din cadrul Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime”, a fost apreciată cu medalii de aur la cea de-a XVII-a ediție „Euroinvent”.

În premieră, pentru metoda de tratament complex minim invaziv al cancerului hepatic, chirurgii au fost apreciați cu medalia de aur oferită de Universitatea de Medicină și Farmacie „CAROL DAVILA” Din București.

„Ediția Europenă a Creativității și Inovării „Euroinvent” s-a desfășurat în perioada 8-10 mai curent , la Palatul Culturii din Iași, România care a întrunit numeroase universități, institute de cercetare, companii, asociații, inventatori și cercetători științifici, care au prezentat peste 640 de invenții și proiecte de cercetare, din 38 de țări.

„Exprimăm sincere felicitări pentru succesele obținute medicilor Gheorghe Anghelici, profesor universitar, șef al Clinicii Chirurgie „Constantin Țîbîrnă”, Oleg Crudu, doctor în științe medicale, director al SCM „Sfânta Treime”, Sergiu Pisarenco, conferențiar universitar, Gheorghe Lupu, sef al secției Radiologie Intervențională, Tatiana Zugrav, Radu Vasilev, Marina Ceban și Ana Covaci”, a notat conducerea SCM „Sfânta Treime” pe pagina de Facebook.

Expoziția „Euroinvent” reprezintă o platformă unică pentru etalarea rezultatelor cercetării științifice, facilitând interacțiunea cercetătorilor și oamenilor de știință de la cele mai importante universități și institute din România și alte țări.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 12:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
06 Nov. 2026, 12:27 // Slider //  Victoria Laur

Marco Rubio ia în considerare demisia, după înfrângerea republicanilor la alegeri. Conform Bloomberg, cu referire la surse, discuții de acest gen au avut avut loc cu oficiali de la Casa Albă.

Rubio ar fi anunțat despre decizia sa, dar i s-ar fi cerut să rămână. Decizia finală nu a fost luată încă, potrivit unor interlocutori familiarizați cu situația..

Pe de altă parte, Rubio a spus într-un interviu acordat The New York Times că a planificat întotdeauna să servească administrația Trump până la sfârșitul mandatului și nu înțelege de unde ar proveni zvonurile. Casa Albă, la fel, a infirmat aceste informații.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În ultimul deceniu, Rubio a evoluat de la rivalul lui Trump la unul dintre cei mai de încredere susținători ai săi. Demisia anticipată l-ar putea ajuta să se distanțeze de războiul din Iran și să se pregătească de eventuala participare la alegerile prezidențiale, scrie Meduza. Oficialul ar putea prefera să nu concureze cu Vance pentru nominalizarea din 2028, ci să se concentreze pe scrutinul din 2032.

Dacă Rubio demisionează înainte de ianuarie, Trump va putea nominaliza un înlocuitor înainte ca democrații să preia controlul asupra Congresului. Potrivit The Washington Sun, succesorul lui Rubio ca secretar de stat ar putea fi Sergio Gore, un ambasador american în India, născut în Uniunea Sovietică, care a vizitat Rusia înainte de a se alătura administrației Trump.