Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

„Medicamentele nu soluționează problema”. Ce spune Ministerul Sănătății despre lupta cetățenilor cu ambrozia

30 Aug. 2022, 16:13
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
30 Aug. 2022, 16:13 // Societate //  Realitatea.md

Tot mai multe persoane suferă de alergie din cauza ambroziei, iar conform datelor, doar în ultima lună peste 600 de pacienți s-au adresat la medic. În acest context, Ministerul Sănătății a venit cu un mesaj pentru cetățeni în care menționează că, medicamentele nu vor soluționa problema.

„Alergia la ambrozie este reacția organismului la polenul acestei plante. Măsura principală de prevenire a alergiei constă în evitarea expunerii la ambrozie. Pentru a putea fi diminuat contactul cu aceasta, planta trebuie să fie nimicită. Tratamentele medicamentoase recomandate de medicul alergolog au menirea doar să reducă amplitudinea simptomelor”.

Responsabilii spun că, oferirea accesului gratuit la medicamente antialergice persoanelor, majoritatea sănătoase, cu alergie la ambrozie, nicidecum nu va soluționa incidența acestor stări, soluția fiind eradicarea buruienii.

„Sugerăm autorităților locale să se concentreze pe desfășurarea acțiunilor de combatere a buruienii, cu efecte negative asupra sănătății populației, nu ocazional, în lunile august-septembrie, când sezonul de înflorire este în toi, dar cu regularitate. Încurajăm cetățenii să sesizeze autorităților și să le solicite stârpirea lanurilor de ambrozie”, se mai arată în nota informativă a Ministerului.

Potrivit legislației, responsabili de distrugerea ambroziei sunt proprietarii sau administratorii de terenuri și autoritățile publice locale în gestiunea cărora se află spațiile de lângă drumurile publice, căile ferate, parcuri, lacuri, zone de agreement.

De asemenea, responsabile de verificarea și monitorizarea terenurilor infestate cu buruiana ambrozia sunt subdiviziunile teritoriale ale Inspectoratului pentru Protecția Mediului, ale Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) şi ale Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostrum de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!