Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0%
  • USD
    17.2475
    0%
  • RUB
    0.2051
    0%
  • RON
    3.8173
    0%
  • UAH
    0.3872
    0%

Toate știrile

13 septembrie 2026

Membrii asociației „Vocea Justiției” critică de decizia CSM privind refuzul de numi judecători: Contrară legii

06 Iul. 2024, 18:27
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
06 Iul. 2024, 18:27 // Actualitate //  Realitatea.md

Membrii asociației „Vocea Justiției” critică de decizia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) privind refuzul de numi în funcție 4 judecători, până la atingerea plafonului de vârstă. Conform lor, nu există justificare legală a hotărârii.

Conform reprezentanților organizației, acțiunea reprezintă un semnal periculos pentru întreg sistem judecătoresc și societate, fiind adoptată contrar legii și standardelor internaționale. Decizia ar atenta la independența justiției și s-ar baza pe proceduri aplicate retroactiv.

„Modificările aduse în 2021 la articolul 116 din Constituție stabilesc că judecătorii sunt numiți în funcție până la atingerea plafonului de vârstă de către Președintele Republicii Moldova, la propunerea CSM, eliminând perioada de probă pentru a proteja independența lor de influențe politice. Practica actuală a CSM de a calcula voturile în baza unui număr total de membri, adică a calcula 2/3 din 12 membri, incluzând şi membrii inexistenți, care încă nu au fost numiți și de a ignora procedurile legale pentru examinarea suspiciunilor privind încălcările disciplinare sau etice este contrară prevederilor legii, hotărârilor Curții Constituționale și contravine principiilor unui proces echitabil și stârnește îngrijorări serioase cu privire la respectarea supremației legii în Republica Moldova”, notează membrii Asociației.

Mai mult, juriștii din cadrul asociației consideră că această situație ar putea reprezenta impedimente în procesul de aliniere a țării noastre la UE și nu poate fi trecută cu vederea.

„Asociația Judecătorilor cheamă toată comunitatea juridică și societatea civilă să apere independența judecătorilor şi să protesteze împotriva acestor atentate la independența magistraturii. Judecătorii independenți trebuie protejați, iar reforma justiției trebuie să fie autentică.

Facem apel și la comunitatea internațională să sprijine și să apere independența judecătorilor din Republica Moldova. Acest apel va fi transmis către Comisia de la Veneția, Consiliul Europei, asociații internaționale de judecători și alte organizații internaționale relevante”, se mai arată în mesajul transmis de Asociație.

Amintim că, pe 1 iulie, CSM a respins cererile de numire în funcțiile de judecători până la atingerea plafonului de vârstă depuse de Cristina Smolevschi, Mirela Bolduma, Maria Miron, Irina Păduraru, Victoria Hadârcă, Rodica Berdilo și Victoria Sanduța, respinse anterior de Maia Sandu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În cazurile Păduraru și Hadârcă, membrul CSM Maria Frunze a anunțat opinii separate, considerând că a fost atins cvorumul necesar de două treimi, care ar trebui calculat din numărul de nouă membri pe care îi are actualmente CSM, nu 12 – cifră stipulată în legislație.

De asemenea, în cazul Rodicăi Berdilo, a cărei cerere a fost susținută de șapte membri CSM, vor exista două opinii separate și una de clarificare din partea lui Alexandru Postică, potrivit ziarulnational.md.

Maria Frunze a solicitat reluarea examinării cererii în cazurile Rodicăi Berdilo și Victoriei Sanduța, însă propunerile acesteia nu au fost susținute.

Numirea în funcție până la atingerea plafonului de vârstă: Sanduța – respinsă, Chirtoacă – propus președintei

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
13 Sept. 2026, 19:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
13 Sept. 2026, 19:40 // Slider //  Ana Panaguța

Ungaria s-a trezit în centrul unui scandal diplomatic neobișnuit cu Marea Britanie, după ce Ministerul Agriculturii de la Budapesta a trimis regelui Charles al III-lea o scrisoare prin care cerea returnarea a doi cai de rasă, oferiți monarhului în dar cu doi ani în urmă. Ulterior, guvernul ungar a vorbit despre o „formulare imprecisă” și a asigurat că nu intenționează să recupereze animalele. Totuși, s-a dovedit că, din punct de vedere juridic, caii aparțin în continuare statului ungar. Despre această poveste neobișnuită scrie publicația scrie adevărul.ro, citând The Telegraph.

Este vorba despre doi cai lipițani, Nelson și Iveco. Reprezentanții acestei rase, recunoscută prin culoarea albă caracteristică, au fost folosiți de-a lungul secolelor la curțile monarhilor din Europa Centrală, inclusiv în perioada Habsburgilor. Valoarea unui lipițan bine pregătit, cu pedigree și antrenament ceremonial, poate ajunge la aproximativ 70.000 de lire sterline.

Nelson, în vârstă de șase ani, și Iveco, de opt ani, i-au fost oferiți lui Charles în 2024, cu ocazia încoronării. Caii au fost predați Grajdurilor Regale de către ministrul apărării al Ungariei de atunci, fostul ambasador la Londra, Kristóf Szalay-Bobrovniczky.

Însă în această vară, Palatul Buckingham a primit, în mod neașteptat, din partea Ministerului Agriculturii din Ungaria, o scrisoare „formulată tranșant”, prin care se cerea, potrivit informațiilor apărute, ca Nelson și Iveco să fie readuși la herghelia de stat din Szilvásvárad, de unde provin.

Atât Palatul Buckingham, cât și guvernul ungar au încercat ulterior să tempereze situația, explicând-o drept o greșeală administrativă. Ambasada Ungariei a asigurat că respectivii cai vor rămâne în Marea Britanie, „așa cum s-a intenționat de la bun început”.

Totuși, în Ungaria, povestea s-a transformat deja într-un scandal politic. Partidul de opoziție Creștin-Democrat cere publicarea scrisorii trimise regelui britanic, pentru a se afla „cine este responsabil pentru faptul că Ungaria a fost făcută de râs”.

Politicienii au și găsit deja un nume pentru scandal: „războiul cailor” dintre Ungaria și Marea Britanie.

Un cadou care, din punct de vedere legal, nu a fost cu adevărat un cadou

Ministerul Agriculturii din Ungaria a confirmat că, într-adevăr, s-a adresat regelui Charles în luna iulie. Totuși, instituția susține acum că cererea „a fost formulată imprecis”.

Potrivit ministerului, greșeala a fost corectată rapid, iar partea britanică a fost informată că Budapesta „nu dorește să aducă acasă caii”. Nelson și Iveco urmează să rămână în continuare „ambasadori demni ai creșterii ungurești de lipițani și ai relațiilor ungaro-britanice”.

Totodată, a ieșit la iveală un detaliu care explică, parțial, cum a putut apărea o asemenea situație.

Deși caii au fost prezentați public drept un dar regal, în 2024 aceștia au fost predați Grajdurilor Regale printr-un contract de împrumut. Astfel, din punct de vedere juridic, Nelson și Iveco „rămân în continuare proprietatea statului ungar”. Guvernul insistă, în același timp, că îi consideră un cadou.

În prezent, Budapesta încearcă să elimine această contradicție juridică.

Caii pentru Charles au fost aleși personal de reprezentanții palatului

Nelson și Iveco provin de la herghelia de stat Szilvásvárad, din nordul Ungariei, aflată la aproximativ două ore de mers cu mașina de Budapesta. Acolo sunt crescuți și antrenați lipițanii unguri. Herghelia găzduiește, de asemenea, competiții de atelaje, sărituri peste obstacole și dresaj.

La începutul anului 2024, la herghelie au ajuns special doi reprezentanți ai Palatului Buckingham – fostul șef al grajdurilor regale, Toby Browne, și vizitiul principal al lui Charles, Matthew Powers. Partea ungară le-a propus să aleagă chiar ei doi cai pentru Grajdurile Regale.

Alegerea lor a fost Neapolitano XXVII-44, cunoscut drept Nelson, și Incitato XVIII-3, adică Iveco.

În privința lui Iveco există și o poveste ceva mai ciudată. Unul dintre sportivii de la Szilvásvárad, Marcell Dányi, era foarte atașat de acest cal și concura alături de el.

Presa ungară a vehiculat chiar zvonuri potrivit cărora Iveco ar fi ajuns pe lista cadourilor destinate regelui britanic din cauza unui conflict personal în cadrul grajdului, s-ar fi sugerat oferirea tocmai a acestui cal reprezentanților lui Charles, pentru a-i face un rău sportivului care concura cu el.

Dányi însuși a refuzat să comenteze aceste speculații și a declarat că decizia de a ceda calul i-a aparținut.

Ceremonia oficială de predare a avut loc în curtea Grajdurilor Regale de la Windsor,în 2024.

Szalay-Bobrovniczky i-a înmânat frâiele unui reprezentant al Household Cavalry, iar ulterior a publicat fotografii oficiale, însoțite de un mesaj plin de mândrie: „Cai unguri în slujba familiei regale britanice!”

Planurile Budapestei erau, de fapt, mult mai ambițioase. Ulterior, regelui Charles urma să îi fie oferite și o trăsură pentru patru lipițani, o caleașcă decorativă, precum și echipamentul aferent. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, însă.

Totodată, în Marea Britanie, Nelson și Iveco nu au ajuns să aibă un rol vizibil la ceremoniile regale. Au fost implicați destul de rar în evenimente, deși tocmai un astfel de rol părea să fi fost așteptat de partea ungară.

Budapesta nu a ridicat nicio obiecție privind modul în care sunt tratați caii — potrivit informațiilor disponibile, aceștia sunt sănătoși și beneficiază de îngrijirea corespunzătoare.