Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

„Mercur retrograd”: Un nou studiu arată dacă ne afectează sau nu acest fenomen

18 Aug. 2024, 19:30
 // Categoria: Cosmos // Autor:  Elena Putregai
18 Aug. 2024, 19:30 // Cosmos //  Elena Putregai

De multe ori, oamenii au tendința să dea vina pe „Mercur retrograd” pentru problemele lor, fie că vorbim despre stări de iritabilitate, tristețe sau evenimente pe care nu le pot controla. Multe persoane care cred în influența lui „Mercur retrograd” evită de obicei să facă achiziții în acea perioadă sau chiar amână semnarea unor contracte sau mutarea într-o casă nouă. Un astrolog celebru a dezvăluit pentru BBC ce se întâmplă de fapt în timpul fenomenului „Mercur retrograd”.

Fenomenul „Mercur retrograd” a fost descoperit în timpul ultimului secol î.Hr., însă nu a fost întotdeauna interpretat așa cum este astăzi, potrivit expertului Nicholas Campion, profesor de cosmologie și cultură la University of Wales Trinity Saint David.

În epoca medievală, dacă cineva încerca să răspundă la o întrebare prin trasarea unei hărți astrologice, faptul că Mercur era retrograd era considerat un semn că răspunsul era negativ sau că era „puțin probabil să se întâmple ceva”.

Abia în secolul al XX-lea, fenomenul a ajuns să însemne în special „întârzieri”, spune expertul în astrologie, adăugând că această interpretare a fost preluată în anii 1980. Astrologii moderni care subscriu la influența lui Mercur retrograd cred că aceasta înseamnă că planurile vor fi puse în așteptare sau că este un moment nepotrivit pentru a începe un lucru nou.

Dacă în prezent astrologii compară fenomenul cu „întârzierile” lucrurilor, expertul citat de BBC spune că acesta „a fost întotdeauna un fenomen foarte minor în astrologie”.

„În timp ce astronomia și astrologia puteau fi mai strâns înrădăcinate în trecut, consensul științific general din prezent este că fenomenele astronomice precum retrogradarea nu au niciun efect previzibil asupra vieții oamenilor”, spune Dhara Patel, de la Centrul Spațial Național din Leicester, citată de aceeași sursă.

Practic, știința sugerează că Mercur retrograd nu poate avea nicio influență asupra vieții noastre. Mai mult, unele studii au asociat credința în horoscop și semnele zodiacale cu „părtinirea de confirmare”, tendința de a crede sau de a ne aminti informații care se aliniază cu convingerile noastre preexistente și de a le interpreta selectiv pentru a le susține.

Un alt psiholog, Zeinab Ajami, a declarat pentru BBC că „oamenii tind să creadă lucruri care îi fac să se simtă ușurați sau confortabil și care nu solicită creierului să analizeze și să reevalueze în mod constant”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!