Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Meteorologii au emis cod galben de instabilitate atmosferică. Se prevăd ploi cu descărcări electrice

11 Iun. 2025, 16:01
 // Categoria: Meteo // Autor:  Realitatea.md
11 Iun. 2025, 16:01 // Meteo //  Realitatea.md

Meteorologii au emis cod galben de instabilitate atmosferică. Avertizarea este valabilă pe tot parcursul zilei de astăzi, în toată țara.

„Pe arii extinse se prevăd descărcări electrice cu ploi de scurtă durată, izolat puternice (15-20 l/m^2) cu grindină și vijelie în rafale de până la 15-18 m/s”, se arată în mesajul SHS.

Pentru a evita eventuale incidente, Primăria Chișinău îndeamnă cetățenii să utilizeze transportul public, în defavoarea mașinilor personale, șoferii să nu parcheze pe marginea străzilor, pe trotuare și sub copaci, pentru a evita aglomerarea traficului și a permite, în caz de necesitate, utilajelor specializate să intervină în timp util.

Regiile din cadrul gospodăriei drumurilor și cele locativ-comunale sunt pregătite pentru a interveni.

În caz de înregistrare a situațiilor problematice în contextul condițiilor meteo, cetățenii sunt chemați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel. (022) 22-22-67, (022) 22-26-04.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

09 Nov. 2026, 10:19
 // Categoria: Sport // Autor:  Daniela Baranovschi
09 Nov. 2026, 10:19 // Sport //  Daniela Baranovschi

Republica Moldova a obținut 21 de medalii la Campionatul Mondial de Armwrestling, desfășurat la New Delhi, India. Daniel Procopciuc a devenit pentru a zecea oară campion mondial, după ce a cucerit aurul la categoria de până la 75 kg, în proba de braț stâng. Sportivul moldovean a obținut și medalia de argint la brațul drept.

La categoria seniori, o altă medalie a fost câștigată de Mihaela Lazari. Aceasta a obținut argintul în proba de braț stâng, la categoria de până la 65 kg.

La categoriile de vârstă juniori și tineret, sportivii moldoveni au cucerit 11 medalii: două de aur, cinci de argint și patru de bronz.

Stanislav Tabarcea a câștigat aurul la categoria de până la 80 kg, în proba de braț stâng, iar Irina Moisova a urcat pe prima treaptă a podiumului la categoria de până la 55 kg, tot la brațul stâng.

Dumitru Bulat a obținut două medalii de argint la categoria de până la 90 kg, câte una la fiecare braț. Alte medalii de argint au fost câștigate de Mihail Ostaci, la categoria de până la 55 kg, brațul stâng, Maria-Elieana Tomis, la categoria de până la 70 kg, brațul stâng, și Kirill Gojan, la categoria de până la 65 kg, brațul stâng.

Alte trei medalii de bronz au fost obținute de Alina Borta, la categoria sub-junioare de până la 60 kg, la ambele brațe, Mihail Ostaci, la categoria de până la 55 kg, brațul drept, și Matei Sărăcuța, la categoria de până la 70 kg, tot la brațul drept.

La categoria para-armwrestling, reprezentanții Republicii Moldova au adăugat alte opt medalii în palmares: una de aur, patru de argint și trei de bronz.

Vladimir Butucea a cucerit aurul la categoria de până la 90 kg, în proba de braț stâng. Alina Malcoci a obținut două medalii de argint la categoria de peste 70 kg, la ambele brațe, iar Gheorghe Spînu a câștigat argintul la categoria de până la 70 kg, brațul stâng.

Nicolai Țicaliuc a obținut argintul la categoria de până la 65 kg, în proba de braț stâng, și bronzul la brațul drept. Alte două medalii de bronz au fost câștigate de Ion Cernei, la categoria de până la 80 kg, și Iaroslav Buchili, la categoria de peste 85 kg, ambii în proba de braț stâng.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!