Oamenii legii au fost alertați despre un pretins pericol la Judecătoria Buiucani din Capitală. La fața locului au intervenit serviciile specializate.
Un bărbat a apelat la forțele de ordine în jurul orei 14:45. El a comunicat că în incinta instanței, dar și la Universitatea „Constantin Stere” din capitală, sunt plasate explozibile.
„Instituțiile abilitate, conform procedurii, verifică imobilele și întreprind acțiuni pentru stabilirea identității bărbatului care a făcut apelul, precum și localizarea acestuia”, informează Poliția.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că în perioada estivală Republica Moldova a devenit ținta mai multor alerte false cu bombă. Deși în ultima perioadă numărul lor este considerabil mai mic, fenomenul încă persistă. Anterior, conducerea țării informa că o parte dintre înștiințările false vin de peste hotare, iar Procuratura se ocupă de cazuri.

