Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Mihail Darciuc, medicul care a contribuit plenar la fortificarea sistemului de sănătate în Republica Moldova, a murit

09 Mai 2021, 11:43
 // Categoria: Homepage // Autor:  Elena Putregai
09 Mai 2021, 11:43 // Homepage //  Elena Putregai

Mihail Darciuc, medicul-ortoped care a contribuit plenar la fortificarea sistemului de sănătate în Republica Moldova, a murit. S-a întâmplat din cauza complicațiilor provocate post Covid-19. Colectivul Institutului de Medicină Urgentă a scris un mesaj de condoleanțe în seara de sâmbătă, 8 mai 2021.

„În această după-amiază, cu profund regret, a încetat din viață, medicul ortoped, conferențiar universitar, doctor în științe medicale, Mihail Darciuc, la vârsta de 71 de ani. Colectivul Institutului de Medicină Urgentă a pierdut un specialist excepțional, un coleg minunat, care a stat la baza fondării, în 1993, a Secției Ortopedie din cadrul IMU”, scrie în mesajul de pe pagina de Facebook a instituției medicale.
Timp de 48 de ani a lucrat cu multă sârguință și implicare, tratând pacienții nu doar cu bogata sa experiență, dar și cu povețele-i utile, fiind în calitate de șef de Secție, imediat după absolvirea Universității de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, 1973.
Meritele sale au fost recunoscute la nivel național: „Om Emerit” în 2006, „Medalia Nicolae Testemițanu” în 2010, „Ordinul de Onoare” în 2018 și „Diplomă de gradul I” în 2020 de la președintele Parlamentului.
„Domnul doctor Mihail Darciuc va rămâne în inimile noastre ca un Om- Enciclopedie, un bun prieten, care insufla putere și optimism. Conducerea Institutului de Medicină Urgentă exprimă sincere condoleanţe şi sentimente de profundă compasiune familiei, colegilor de serviciu, prietenilor, rudelor, în legătură cu trecerea în nefiinţă a medicului Mihail Darciuc. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i mângâie şi să-i întărească. Fie-i țărâna ușoară!”, mai scrie în mesajul instituției medicale.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 11:34
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 11:34 // Slider //  Daniela Baranovschi

Parlamentul European rămâne principalul susținător al Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Mesajul a fost transmis de europarlamentarul Siegfried Mureșan, președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, cu ocazia împlinirii unui an de la deschiderea Biroului Parlamentului European la Chișinău.

Oficialul a menționat că, prin intermediul biroului, instituția europeană este mai aproape de cetățenii Republicii Moldova și poate explica mai bine beneficiile integrării europene, rolul Parlamentului European în negocierile de aderare și sprijinul acordat autorităților de la Chișinău.

Totodată, Siegfried Mureșan a anunțat că va reveni în Republica Moldova la sfârșitul lunii noiembrie. Vizita va avea drept scop evaluarea progreselor înregistrate de țară în procesul de aderare la Uniunea Europeană și a sprijinului oferit de instituțiile europene.

„Noi, Parlamentul European, rămânem principalul susținător al parcursului vostru către aderarea la Uniunea Europeană”, a transmis eurodeputatul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!