Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

Mii de cadavre se descompun pe străzile din Sudan după luptele crâncene. Există risc crescut de epidemii!

08 Aug. 2023, 19:10
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
08 Aug. 2023, 19:10 // În Lume //  Elena Putregai

Luptele dintre armată și Forțele de Sprijin Rapid (FSR) sunt o adevărată catastrofă pentru Sudan, o țară care oricum se confruntă cu sărăcia și, mai recent, cu inundații severe. Mii de cadavre au rămas pe străzi, din cauza faptului că morgile sunt pline, iar acum ONG-ul Salvați Copiii avertizează asupra riscului crescut de epidemii.

„Mii de cadavre se descompun pe străzile din Khartoum, în timp ce morgile sunt saturate şi se confruntă cu pene de curent”, notează într-un comunicat ONG-ul.

Imposibilitatea ridicării cadavrelor din cauza luptelor şi lipsa electricităţii, care împiedică funcţionarea morgilor, expun semnificativ localnicii riscului de epidemii, în timp ce, din cele 89 de spitale ale capitalei, 71 nu funcţionează, iar acelea încă operaţionale sunt ţinta atacurilor sau jafurilor, avertizează aceeaşi organizaţie.

Mai mult, apele stagnante în urma sezonului ploios, care începe în iunie, favorizează epidemii precum cele de paludism, holeră sau febră dengue. Cazuri de holeră şi rujeolă au fost detectate în diferite regiuni ale Sudanului.

Potrivit ultimului bilanţ anunţat marţi de ONU, războiul dintre armata condusă de generalul Abdel Fattah al-Burhan şi Forţele de Sprijin Rapid (FSR) ale generalului Mohamed Hamdan Daglo s-au soldat până în prezent cu peste 3.900 de morţi şi peste patru milioane de strămutaţi.

Un bilanţ separat, anunţat tot marţi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), pe baza datelor comunicate de Ministerul sudanez al Sănătăţii, arată că în urma acestor lupte au fost ucişi cel puţin 1.205 civili şi alţi cel puţin 12.200 sunt răniţi.

Luptele s-au intensificat în ultimele săptămâni la Khartoum, unde avioanele de luptă ale armatei bombardează zone rezidenţiale unde sunt instalate forţele paramilitare, care răspund prin atacuri cu drone.

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 08:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
11 Nov. 2026, 08:37 // Slider //  Valentina Buza

Portugalia se pregătește pentru o furtună extrem de puternică, iar autoritățile au decis să închidă miercuri școlile și instituțiile publice care nu oferă servicii esențiale. Furtuna Charles ar putea aduce ploi torențiale, inundații și rafale de vânt de până la 150 km/h. Opt districte, inclusiv capitala Lisabona, vor intra sub alertă roșie, iar populația este îndemnată să rămână în case. Guvernul a pus în alertă serviciile de urgență și unitățile armatei, pregătindu-se pentru intervenții de amploare.

„Toți cei care pot să rămână acasă să o facă. Mâine (n.r. astăzi, 11 noiembrie), va fi o zi cu totul excepțională și trebuie să rămânemîn case și în siguranță”, a avertizat ministrul de Interne, Luis Neves, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la sediul Protecției Civile.

Oficialul a avertizat că autoritățile se așteaptă la situații grave, în care intervenția salvatorilor va fi esențială. „Vor fi momente extrem de dificile, în care va fi nevoie de intervenția echipelor de salvare”, a declarat Luis Neves, explicând că toate serviciile de urgență și unitățile armatei au fost puse în stare de alertă.

Potrivit Institutului Portughez pentru Mare și Atmosferă (IPMA), primele efecte ale furtunii Charles vor fi resimțite pe teritoriul continental al Portugaliei începând de miercuri, spre sfârșitul dimineții.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Opt districte din centrul și sudul țării, inclusiv Lisabona, vor fi plasate sub alertă roșie, cel mai ridicat nivel de avertizare meteorologică.

Vântul ar putea atinge viteze de 100-120 km/h, iar în zonele de coastă rafalele ar putea ajunge la 140 km/h. În cele mai puternice episoade ale furtunii sunt prognozate viteze de până la 150 km/h.

Pe lângă vântul violent, meteorologii avertizează că ploile torențiale ar putea provoca inundații, în special în orașe. Autoritățile se tem și de prăbușirea copacilor sau a unor structuri, precum și de întreruperi ale alimentării cu energie electrică și ale serviciilor de telecomunicații.

Ministerul de Interne le-a recomandat oamenilor să evite deplasările care nu sunt absolut necesare și, acolo unde este posibil, să lucreze de acasă. Ministrul Luis Neves a cerut populației să stea departe de litoral, unde vântul puternic și valurile violente ar putea pune vieți în pericol.

„Vrem să prevenim mai degrabă decât să ne confruntăm cu dificultăți suplimentare”, a subliniat ministrul, amintind de furtunile devastatoare care au lovit Portugalia la începutul anului și în urma cărora au murit mai multe persoane. Potrivit acestuia, unele dintre decese au fost provocate de comportamente imprudente.