Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Militarii moldoveni scot tehnica Armatei din garaj! Se vor antrena cu soldații români și americani

02 Aug. 2024, 16:35
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
02 Aug. 2024, 16:35 // Actualitate //  Victoria Laur

Exercițiul „Scutul de Foc” va avea loc în perioada 5-23 august 2024. Armata Națională anunță că exercițiile se vor desfășura pe poligoanele militare.

La antrenamente vor fi mobilizați atât militarii moldoveni, cât și soldați din SUA și România. Potrivit Ministerului Apărării, exercițiile urmează să dezvolte capabilitățile operaționale și creșterea interoperabilității efectivului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La exercițiu vor fi folosite unitățile de tehnică militară și sistemele de artilerie din dotarea Armatei Naționale. Exercițiul „Scutul de Foc” se desfășoară în Republica Moldova începând cu 2015.

Armata Națională precizează că, în perioada antrenamentelor, vor avea loc deplasări de tehnică militară pe drumurile naționale. Cetățenilor li se sugerează să nu intre în panică dacă văd coloane militare.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!