Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Ministerul Culturii caută 76 de milioane de euro pentru a (re)construi Filarmonica Națională

23 Apr. 2024, 17:45
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
23 Apr. 2024, 17:45 // Actualitate //  Realitatea.md

La un an de la desfășurarea concursului internațional de soluții arhitecturale pentru reabilitarea Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, autoritățile bat pasul pe loc. Potrivit lui Boris Cremene, consilierul ministrului Culturii, proiectul câștigător este prea scump, iar deocamdată nu au fost identificate resurse pentru realizarea lui.

Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Consens Național” de la RLIVE TV, la care a participat și Svetlana Bivol, directoarea Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”.

„Noi putem să ne permitem 76 de milioane de euro? Acest este costul Filarmonicii după primul proiect. Am încercat tot ce este posibil, am discutat cu Banca Europeană de Investiții, oamenii sunt deschiși. Noi ne-am propus un an de zile să încercăm să facem eforturi pentru a pune pe rol proiectul companiei germane. Dacă până la sfârșitul lunii mai nu reușim să accesăm acest credit pentru că trebuie acoperit cu garanție de Guvern, atunci, conform regulamentului, vom trece la proiectul numărul doi care este unul moldo-român foarte bun, dar mai puțin costisitor. Există și a treia variantă”, a menționat Boris Cremene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La concursul de soluții arhitecturale pentru reabilitarea Filarmonicii Naționale ”Serghei Lunchevici” din luna mai, anul trecut, au participat 27 de concepte de proiecte, înaintate de arhitecți din 13 țări. Un juriu internațional a ales trei dintre acestea, printre care două propuse de companii din Germania și unul din Republica Moldova.

„Se pare că s-a tărăgănat, dar nu uităm că a fost pandemie, că a fost război. Totul s-a dat peste cap… Vreau încă o dată să le mulțumesc la toți care au contribuit cu donații și să le spun că banii au fost utilizați pentru instrumente, pentru utilajul tehnic al instituției. Am avut nevoie de calculatoare, draperii, podiumuri. Acești bani au fost utilizați bănuț cu bănuț, raportul poate fi publicat”, a declarat Svetlana Bivol, directoarea Filarmonicii Naționale.

Clădirea Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” din Chișinău a fost devastată de un incendiu puternic pe 24 septembrie 2020. Flăcările au distrus sălile de concerte și de repetiții, biblioteca și instrumente muzicale. De patru ani, aproape 200 de artiști din cele 4 colective ale Filarmonicii fac repetiții și dau concerte la Palatul Republicii, dar și în alte săli de concerte din țară.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 12:04
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
30 Oct. 2026, 12:04 // Slider //  Daniela Baranovschi

Deversările de apă din lacul de acumulare Dubăsari vor fi mărite de la 45–50 la 80–85 de metri cubi pe secundă. Măsura ar urma să ducă, în următoarele zile, la creșterea nivelului Nistrului în aval de baraj, spre sudul Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, care a prezentat cele mai recente date despre nivelul apei în cele două lacuri de acumulare de pe Nistru.

Potrivit ministrului, nivelul apei în lacul Dubăsari a crescut cu 37 de centimetri în ultimele două săptămâni. Creșterea se datorează debitului mai mare de apă venit din Ucraina și ploilor din nordul țării. Hajder a precizat însă că lacul este relativ mic și se umple repede, dar poate pierde la fel de rapid din rezerve atunci când apa este folosită.

Situația este mai dificilă la lacul de acumulare Novodnistrovsk din Ucraina. În luna octombrie, nivelul apei a crescut cu doar 20 de centimetri și a ajuns la 111,17 metri, în timp ce nivelul obișnuit este de aproximativ 121,5 metri.

În ultimele două săptămâni, deversările din acest lac spre Republica Moldova au fost de 55–60 de metri cubi pe secundă. Potrivit ministrului, volumul este aproape egal cu cel de apă care intră în lac, iar surplusul este direcționat spre țara noastră. Din acest motiv, nivelul apei crește foarte puțin, iar acumularea rezervelor rămâne o problemă.

Gheorghe Hajder susține că, în prezent, debitul necesar de apă este asigurat, însă autoritățile încearcă să adune cât mai multe rezerve pentru perioada următoare. Evoluția nivelului Nistrului va depinde în mare parte de precipitațiile din bazinul superior al râului, aflat în vestul Ucrainei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!