Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Ministerul Educației a transmis un nou lot de microbuze școlare: circa 700 de elevi vor beneficia de transport modern

19 Dec. 2025, 14:06
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
19 Dec. 2025, 14:06 // Societate //  Realitatea.md

Ministerul Educației și Cercetării a transmis, vineri, 19 decembrie, un nou lot de microbuze școlare pentru instituțiile de învățământ general din Republica Moldova.

În total, au fost oferite 23 de microbuze, dintre care 21 vor ajunge în școli din sistemul de învățământ general, iar două, în premieră, vor fi repartizate școlilor sportive. Mijloacele de transport au fost achiziționate de Ministerul Educației și Cercetării și vor asigura transportul zilnic pentru aproximativ 700 de elevi.

Microbuzele sunt dotate cu 17 locuri, sisteme moderne de siguranță, aer condiționat și echipamente multimedia, fiind concepute pentru a oferi condiții optime de deplasare. Valoarea totală a investiției se ridică la 24 de milioane de lei.

„Pentru noi este tare și tare important să asigurăm acces la educație de calitate. De fiecare dată spunem lucrul acesta și noi o să continuăm să-l zicem cu fiecare ocazie. Și atunci un mijloc de transport modern, bine dotat cu toate cele necesare pentru un copil deseori poate să însemne șansa de a-și descoperi potențialul, de a dezvolta acele competențe care sunt atât de necesare de a deveni om mare, cum se zice la noi”, a declarat Dan Perciun.

Potrivit acestuia, aproximativ 20.000 de copii, adică aproape 8% din totalul elevilor din Republica Moldova, fac zilnic naveta către școală, ceea ce face ca investițiile în transportul școlar să fie esențiale. Ministrul a precizat că aceste achiziții se înscriu și în procesul de consolidare a rețelei școlare.

Dan Perciun a anunțat că Ministerul a lansat deja achiziția pentru următorul lot de 50 de microbuze, care urmează să fie livrate cel târziu în luna august, astfel încât noul an școlar să înceapă cu o flotă extinsă de transport școlar. Autoritățile analizează inclusiv posibilitatea procurării unor microbuze cu capacitate mai mare.

Unitățile de transport vor fi distribuite instituțiilor de învățământ din raioanele Briceni, Cahul, Călărași, Căușeni, Cimișlia, Dondușeni, Drochia, Fălești, Florești, Hâncești, Ialoveni, Soroca și Strășeni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 16:59 // Societate //  Valentina Buza

UPDATE: Potrivit ultimelor date, la ora 16:54, drona care a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar, în proximitatea localității Țibirica, raionul Călărași.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

UPDATE: Ministerul Apărării anunță că la ora 16:52 a fost restricționat spațiul aerian și în Centru a țării.

ȘTIRE INIȚIALĂ: O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, sâmbătă, 31 octombrie. Aparatul de zbor a fost detectat inițial din direcția localității Semionovca, regiunea Odesa, Ucraina, spre localitatea Plopi, raionul Rîbnița, în regiunea transnistreană. Ulterior, drona a fost identificată în zona localității Bănești, raionul Telenești.

Potrivit Ministerului Apărării, incidentul a fost înregistrat la ora 16:24.

Din motive de securitate, la ora 16:46, autoritățile au restricționat spațiul aerian în zona de nord a țării.

Ministerul Apărării a anunțat că monitorizează situația.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!