Curs valutar
  • EUR
    20.1512
    -0.2079%
  • USD
    17.7575
    0.0124%
  • RUB
    0.2108
    0.2372%
  • RON
    3.8174
    -0.2069%
  • UAH
    0.3958
    0.0253%

Toate știrile

30 septembrie 2026

Miniștrii afacerilor interne ai Moldovei și Ucrainei au avut o întrevedere online. Ce subiecte au avut pe agendă

07 Feb. 2024, 20:41
 // Categoria: Societate // Autor:  Ursu Ana
07 Feb. 2024, 20:41 // Societate //  Ursu Ana

Miniștri afacerilor interne ai Moldovei și Ucrainei au avut o întrevedere online în care au discutat despre noi forme de cooperare care să fortifice și mai mult securitatea frontierei noastre comune.  Miniștrii Adrian Efros și Ihor Klimenko au pus accent pe identificarea și consolidarea cooperării în managementul frontierei de stat, Moldova și Ucraina conlucrând deja în regim de controlul comun în 6 din punctele de frontieră comune, urmând ca în curând și alte puncte de trecerea a frontierei dintre țările noastre să intre în regim de control comun.

Potrivit Ministerului de Interne, la întrevedere au fost prezenți și responsabilii frontierei de stat din Moldova și Ucraina, Șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și omologul acestuia care au stabilit o întâlnire de lucru pentru luna martie.

„Un subiect important pe agenda discuției miniștrilor a fost și susținerea reciprocă și depunerea de eforturi comune pentru consolidare a frontierelor în contextul inițierii negocierilor de aderare la UE a statelor noastre, pe aspecte ce țin de stoparea criminalității transfrontaliere, contrabandei, crimei organizate, traficului de persoane, arme și droguri, extremismului și terorismului”, anunță Ministerul de Interne.

Cei doi miniștri au convenit că este necesară revizuirea și actualizarea cadrului juridic bilateral pentru a optimiza și extinde mai mult cooperarea între sistemele afacerilor interne din Moldova și Ucraina. 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
29 Sept. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Sept. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Ihor Malcevski, în vârstă de 69 de ani, se afla în sediul Academiei Naționale de Științe a Ucrainei, luni, 28 septembrie, când clădirea istorică a fost lovită de o dronă a forțelor ruse, transmite hotnews.ro.

În atacul de luni de la Academia de Științe din Kiev a murit o persoană și au fost rănite alte trei, potrivit autorităților locale. În proximitatea clădirii construite în secolul al XIX-lea se află ambasada Germaniei, Opera Națională, Catedrala Sfântul Vladimir și o serie de clădiri guvernamentale, a scris The Guardian.

Malcevski, director adjunct al unui departament în cadrul instituției, privea de la fereastra biroului său situat la etajul 3, în timp ce fumul negru și dens ieșea din clădire.

„Gândurile mele se îndreptau spre un singur lucru: cum să mă salvez din această situație”, a povestit el, luni, pentru Reuters.

Frica de înălțime nu l-a împiedicat să iasă pe fereastră și să se cațere pe o cornișă de pe fațada imobilului, pentru a scăpa de fumul și flăcările din interior.

„În primele secunde nu înțelegi – apoi mintea se pune în funcțiune și începe să analizeze ce s-a întâmplat”, a mai spus bărbatul în interviul acordat din locuința pe care o are în afara Kievului.

În cele din urmă, Malcevski a coborât pe o scară pe care o sprijiniseră salvatorii de clădire.

Comparat în glumă de nepoți cu „Spider-Man” după ce a ieșit pe fereastră

La fața locului s-au deplasat și membrii familiei sale, pe care Malcevski i-a sunat la scurt timp după ce a fost salvat.

Omul de știință este căsătorit și are doi copii adulți și șapte nepoți.

Malcevski, pe care nepoții l-au comparat în glumă cu „Spider-Man” după ce au văzut imaginile pe YouTube, a spus că Ucraina ar trebui să continue lupta pentru a slăbi Rusia, în ciuda încercărilor de relansare a negocierilor de pace susținute de SUA.

Un oficial american a declarat marți că emisarul președintelui rus Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, a purtat discuții „constructive” cu omologii săi americani.

„Este un exercițiu fără sens”, consideră Malcevski.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!