Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    0%
  • USD
    17.8007
    0%
  • RUB
    0.2133
    0%
  • RON
    3.8098
    0%
  • UAH
    0.3965
    0%

Toate știrile

03 octombrie 2026

Ministrul Energiei: „Regiunea transnistreană primește zilnic până la 1,5 milioane m³ de gaze, monitorizate de ANRE”

09 Oct. 2025, 22:45
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
09 Oct. 2025, 22:45 // Actualitate //  Ana Panaguța

Ministerul Energiei, Dorin Junghietu, susține că în prezent sunt livrate malului stâng al Nistrului 1,2-1,5 milioane de metri cubi de gaze pe zi, ceea ce constituie echivalentul volumului primit în timpul verii. Potrivit lui, acest volum îi permite regiunii să își asigure o producție limitată de curent, volum de electricitate completat cu funcționarea sporită a Hidrocentralei de la Dubăsari.

Dorin Junghietu a declarat că pe 19 august, Moldovagaz a fost desemnată ca entitate responsabilă de a livra gaze în teritoriul în care operează operatori nelicențiați, cum este Tiraspoltransgaz.

„În prezent, obligația de creare a stocurilor de siguranță pentru Trasnistria, conform acestei prevederi, cade în responsabilitatea companiei respective, Moldovagaz. În același timp, ANRE are obligația de a monitoriza îndeplinirea acestei sarcini de către Moldovagaz”, a subliniat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

El a confirmat că problemele legate de aprovizionarea cu gaze a malului stâng au fost cauzate de schimbările repetate ale agentului de plată, întrucât Rusia nu poate efectua plăți din cauza sancțiunilor internaționale.

Cu toate acestea, ministrul a subliniat că regiunea este asigurată parțial cu volumele necesare.

„Chiar mă uitam la rapoartele zilelor anterioare. Pe parcursul a câtorva zile, 3-5, pe malul stâng mai ajungeau aproximativ 1,2-1,5 milioane de metri cubi, ceea ce le permitea lor să genereze cam 89-95 de megawați-ore de energie electrică. Dacă ne uităm pe sistemul de monitorizare a rețelei de transport de la Moldelectrica, observăm că inclusiv generarea de electricitate la Hidrocentrala de la Dubăsari a crescut. Deci, energie electrică au. Ei au crescut producția la Dubăsari și au producție limitată la volumul disponibil de gaz”, a precizat ministrul.

Junghietul a amintit că, deși Uniunea Europeană a oferit în februarie 2024 un pachet de asistență de 60 de milioane de euro pentru acoperirea necesităților energetice ale regiunii, Tiraspolul a respins oferta, preferând sprijinul financiar al Rusiei.

„Mecanismul european rămâne disponibil, însă doar dacă administrația de la Tiraspol îndeplinește condițiile stabilite de Bruxelles”, a subliniat oficialul.

Potrivit ministrului, printre condiții se numără respectarea drepturilor și libertăților fundamentale; alinierea tarifelor la prețurile de piață; excluderea marilor consumatori industriali din pachetul de sprijin.

În ceea ce privește sursele de aprovizionare, Dorin Junghietu a menționat că există posibilitatea ca Gazprom să utilizeze ruta TurkStream și conducta Transbalcanică pentru transportul gazelor către Republica Moldova.

„Totul este fezabil, dar depinde de decizia Federației Ruse – dacă dorește să continue finanțarea gazului livrat gratuit sau la preț redus pentru regiunea transnistreană”, a explicat ministrul.

Unele surse susțin că Moscova ar putea permite tranzitul gazelor prin conducta Transbalcanică, dar condiționează acest lucru de plata de către Chișinău a unei datorii pretinse de 709 milioane de dolari pentru consumul malului drept, sumă contestată de autoritățile moldovenești.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
02 Oct. 2026, 22:48
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
02 Oct. 2026, 22:48 // Slider //  Ana Panaguța

Grupul de ţări cu cele mai puternice economii de piaţă G7 va proceda la o eliberare coordonată a 100 de milioane de barili de motorină şi alţi combustibili din rezervele pe care le are, prin intermediul Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), informează știrileprotv.ro.

Măsura vine în încercarea de a stabiliza pieţele energetice mondiale, potrivit unei declaraţii comune a liderilor G7 de vineri, relatează Reuters şi AFP.

„Ne vom îndeplini angajamentele printr-o eliberare coordonată, prin intermediul AIE, a 100 de milioane de barili, care va începe imediat şi se va desfăşura pe o perioadă de 4 luni, incluzând o eliberare substanţială de motorină, concentrată la începutul perioadei, în primele 20 de zile, de către membrii şi partenerii G7”, se arată în declaraţia publicată de biroul preşedintelui francez Emmanuel Macron la finalul unei reuniuni a preşedinţilor şi şefilor de guvern din G7.

„Am convenit că nu vor exista restricţii sau interdicţii de export între membrii G7”, a precizat Emmanuel Macron, subliniind că Donald Trump, care ameninţase că va interzice exporturile de gaz american, a fost, de asemenea, „foarte clar în această privinţă”.

În acelaşi timp, preşedintele american a afirmat vineri că „Europa tocmai a acceptat să pună pe piaţă o cantitate uriaşă din motorina sa stocată în cantităţi mari”, într-un mesaj postat pe reţeaua sa Truth Social. „Procesul va începe imediat”, a asigurat preşedintele american.

Reuniunea G7 care a avut vineri prin videoconferinţă urma să încerce să găsească o soluţie la creşterea vertiginoasă a preţurilor la carburanţi. Aceasta a avut un efect pozitiv asupra preţurilor petrolului, care erau în scădere vineri, piaţa anticipând o deblocare a rezervelor europene de motorină sub presiunea Statelor Unite.

În jurul orei 13:55 GMT (16:55 la Bucureşti), preţul barilului de Brent din Marea Nordului, cu livrare în decembrie, scădea cu 1,98%, ajungând la 100,28 dolari. Echivalentul său american, West Texas Intermediate, cu livrare în noiembrie, scăzuse cu 2,93%, ajungând la 90,15 dolari, după ce a înregistrat o scădere de peste 5%, ajungând la 88,06 dolari.

Pentru a calma piaţa mondială, guvernul american face presiuni asupra Europei să recurgă la stocurile sale de urgenţă de motorină şi a ameninţat chiar să interzică exporturile sale de carburanţi către UE în cazul unui refuz.

Apropierea alegerilor legislative de la jumătatea mandatului lui Trump, de la începutul lunii noiembrie, sporeşte presiunea asupra administraţiei Trump pentru a reduce preţurile acestui combustibil utilizat pe scară largă în sectorul agricol şi în transportul de mărfuri cu camioanele. O interdicţie a exporturilor impusă de Washington ar putea, într-adevăr, să reducă preţurile pe piaţa internă, dar ar face ca preţurile motorinei să crească brusc în ţările importatoare şi ar risca să aibă repercusiuni negative asupra altor produse rafinate din Statele Unite în câteva săptămâni. Pentru Casa Albă, alternativa este ca ţările din UE să recurgă la rezervele proprii de motorină pentru a susţine piaţa.

O armă cu două tăișuri

Războiul din Orientul Mijlociu a determinat creşterea preţurilor la ţiţei în acest an, dar, mai ales, piaţa produselor rafinate este cea care stârneşte îngrijorare înainte de venirea iernii. „Scăderea capacităţilor de rafinare şi a producţiei în Orientul Mijlociu şi în Rusia, combinată cu anularea de către China a transporturilor de produse destinate exportului pentru a-şi susţine aprovizionarea internă, continuă să limiteze disponibilitatea combustibililor”, explică Ole Hansen, analist la Saxo Bank.

„O prelevare din rezervele strategice ar contribui la compensarea scăderii stocurilor comerciale” şi ar uşura presiunea asupra preţurilor, adaugă Giovanni Staunovo, într-un comentariu pentru AFP. Cu toate acestea, „rezervele strategice sunt concepute pentru a face faţă perturbărilor temporare ale ofertei, şi nu dezechilibrelor structurale ale pieţei”, reaminteşte el. Rezerve mai reduse înseamnă că „piaţa ar putea deveni din ce în ce mai sensibilă la riscurile care afectează oferta, ceea ce s-ar putea traduce prin fluctuaţii mai mari ale preţurilor”, avertizează analistul.

Preşedintele francez Macron a purtat o discuţie cu Trump în cursul nopţii, subliniind necesitatea de a colabora pentru a combate creşterea preţurilor la combustibili şi pentru a asigura disponibilitatea la nivel global a produselor rafinate, a anunţat vineri Palatul Élysée. Franţa deţine în prezent preşedinţia G7.

Reuters a relatat joi că administraţia Trump le-a cerut Germaniei şi Franţei să-şi reducă stocurile de motorină de urgenţă, sub ameninţarea unei posibile interdicţii a exporturilor de motorină din SUA, potrivit a trei persoane apropiate discuţiilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată