Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Ministrul Finanțelor, despre protestele din educație: Majorările făcute astăzi ar însemna să le facem pe datorie

16 Dec. 2025, 09:57
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
16 Dec. 2025, 09:57 // Actualitate //  Cătălina Boico

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, afirmă că revendicările sindicatelor din educație privind majorarea salariilor profesorilor sunt întemeiate, însă contextul bugetar actual nu permite satisfacerea acestora fără riscuri financiare. Potrivit oficialului, acceptarea cererilor în acest moment ar fi echivalentă cu „salarii pe datorie”, transmite BANI.MD.

„Solicitările sindicatelor privind majorările sunt pertinente. Am avut câteva consultări cu sindicatele la minister. Sper pentru bugetul din 2027 să avem consultări mult mai incluzive și să existe mai multe consultări. Acum, la 1 noiembrie am venit în funcție și a trebuit în scurt timp să facem și rectificarea și bugetul pentru 2026”, a declarat ministrul în cadrul unei emisiuni de la Moldova 1.

Gavriliță a explicat că discuțiile cu reprezentanții sindicatelor au avut loc, însă limitele bugetare nu permit, în prezent, majorări salariale fără a apela la împrumuturi.

„Am avut discuții cu sindicatele și colegii ne-au înțeles. Astăzi să facem aceste majorări ar însemna să le facem pe datorie. Ar fi greșit față de ei să ne împrumutăm de pe piață ca să facem aceste majorări”, a subliniat el.

Potrivit sursei citate, oficialul a reiterat angajamentul Guvernului de a reforma sistemul de salarizare în sectorul public printr-o nouă lege.

„Avem angajamentul ca până în ianuarie 2027 să avem o nouă lege a salarizării. Vom face tot posibilul ca ea să fie gata și mai devreme. Sperăm să intre în vigoare de la 1 septembrie. Noua lege a salarizării va veni cu corectări la principiul salarizării. De la 10 valori de referință în câțiva ani urmează să ajungem doar la 4”, a precizat Andrian Gavriliță.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că astăzi, 16 decembrie, în instituțiile educaționale din întreaga țară va fi organizată o acțiune de sensibilizare și presiune sindicală, sub sloganul „Demnitate pentru Educație – Solidaritate pentru un viitor echitabil”. Acțiunea are loc în contextul în care Comisiile parlamentare discută proiectul Legii Bugetului, cadrele didactice și angajații din educație și cercetare cerând guvernării soluții urgente pentru problemele din sistem.

Flash-mob național! Ce vor face pe 16 decembrie toți profesorii din țară, nemulțumiți de mărimea salariilor

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 08:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 08:27 // Slider //  Valentina Buza

Iarna 2026 – 2027 ar putea fi mai blândă decât în mod obișnuit în mare parte din Europa, potrivit celor mai recente estimări sezoniere realizate de Centrul European pentru Prognoze Meteorologice pe Termen Mediu (ECMWF). Datele indică o probabilitate mai mare de temperaturi peste mediile climatologice în vestul continentului, în perioada decembrie 2026 – februarie 2027.

Conform prognozei, cele mai mari șanse pentru o iarnă mai caldă decât în mod normal apar în mare parte din vestul Europei. În schimb, în nordul și nord-estul continentului, temperaturile ar putea fi mai apropiate de valorile obișnuite pentru această perioadă a anului.

Estimările ECMWF oferă o primă imagine asupra evoluției vremii în următoarele luni de iarnă, însă nu reprezintă o prognoză exactă a temperaturilor sau a condițiilor meteorologice din fiecare țară.

Modelul sezonier european analizează mai multe scenarii posibile de evoluție a vremii, iar cele mai recente estimări se bazează pe 51 de simulări meteorologice. Acestea indică probabilitatea unor abateri de temperatură față de mediile climatologice (n.r. anomalii termice), nu valorile exacte care vor fi înregistrate.

Prin urmare, semnalul unei ierni mai calde nu exclude apariția unor episoade de frig, a ninsorilor sau a unor perioade cu temperaturi negative. Chiar și într-un sezon cu o medie termică peste normal, pot exista intervale cu vreme severă și schimbări importante de temperatură.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

O posibilă explicație pentru tendința termică indicată de unele estimări sezoniere este și instalarea fenomenului El Niño. Acesta reprezintă o încălzire anormală a apelor de suprafață din zona centrală și estică a Oceanului Pacific ecuatorial și poate influența circulația atmosferică la nivel global.

Efectele sale se pot resimți la distanțe mari de regiunea Pacificului, prin modificarea unor tipare de circulație atmosferică.

Totuși, legătura dintre El Niño și vremea din Europa este complexă și nu permite încă stabilirea directă a temperaturilor care vor fi înregistrate într-o anumită țară.