Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Opoziția cere repetat demisia ministrului Anatolie Nosatîi. Guvernul: „Dacă ancheta va arăta că au existat abateri…”

11 Mai 2026, 12:48
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
11 Mai 2026, 12:48 // Actualitate //  Victoria Laur

Opoziția din Parlament cere demisia ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, după moartea unui minor împușcat în timp ce vizita un militar în termen, într-o unitate militară de la sudul țării. Solicitările au parvenit de la fracțiunea socialiștilor, „Alternativa” și „Partidul Nostru”.

Socialiștii au adresat condoleanțe familiei. În același timp, reprezentanții formațiunii au notat că, preliminar, focul a fost deschis dintr-o armă militară.

„Credem că această tragedie este o consecință directă a incompetenței și neglijenței conducerii Ministerului Apărării. În timp ce autoritățile sunt ocupate cu retorica militaristă și achiziții costisitoare de arme, haosul domnește în cadrul armatei. Ministrul Apărării trebuie să demisioneze imediat, asumându-și responsabilitatea pentru moartea unui copil nevinovat. (…) Partidul socialist ia acest caz sub controlul său. Avocații noștri sunt pregătiți să ofere familiei defunctului toată asistența juridică necesară”, se arată în declarația membrilor PSRM.

Membrul fracțiunii Alternativa, Ion Chicu, a vorbit despre alte incidente în care tineri militari au murit, fiind răniți cu arma din dotare. Conform lui, ministrul Anatolie Nosatîi nu ar fi avut remușcări după tragediile anterioare.

„O dată la trei luni, moare un tânăr în Armata Națională. Ministrul Apărării, care nu are demnitate, trebuie să își dea demisia. Iar dacă nu are obraz, are comandant suprem – președintele țării”, a spus politicianul într-un video publicat pe rețelele de socializare.

Solicitarea de a demisiona i-a fost adresată ministrului și de deputatul din fracțiunea „Partidul Nostru”, Constantin Cuiumjî, care a menționat, la fel, tragediile similare care s-au produs de la începutul anului.

Pe lângă demisia șefului de la Apărare, opoziția a cerut anchetă transparentă, pentru a investiga circumstanțele în care s-a produs tragedia.

„Este o tragedie imensă care a afectat profund o familie, dar și toată comunitatea. Transmitem sincere condoleanțe părinților și tuturor celor apropiați. Înțelegem emoțiile și îngrijorările din societate. Astfel de momente cer responsabilitate, echilibru și respect față de durerea familiei. Va fi o anchetă riguroasă. Dacă ancheta va arăta că au existat abateri sau responsabilități asumate insuficient, ele trebuie tratate cu toată fermitatea”, a comentat serviciul de presă al cabinetului de miniștri declarațiile partidelor din opoziție.

Ministerul Apărării și Administrația prezidențială nu au oferit o reacție până la momentul publicării știrii.

Pe 10 mai, în jurul orei 13:30, un militar prin contract, în vârstă de 20 de ani, ar fi manipulat necorespunzător o armă de tip Glock, în prezența mai multor persoane, inclusiv a unui minor aflat în vizită la o unitate militară din Cahul. Drept urmare, un militar în termen de 18 ani a fost rănit, iar copilul de 16 ani a decedat. Inițial, autoritățile informau că a fost vorba despre stop cardiac, ca apoi să anunțe că glonțul a pătruns în corpul adolescentului și a provocat decesul. Persoana care a efectuat împușcătura a fost reținută de oamenii legii.

Anchetă în Armata Națională după tragedia de la unitatea militară din Cahul, unde un adolescent și-a pierdut viața

Anterior, ministrul Anatolie Nosatîi raporta în Parlament că, timp de 30 de ani, în Armata Națională au decedat 113 militari. Dintre ei, 27 și-au pus capăt zilelor.

Împotriva lui Anatolie Nosatîi a fost înaintată o moțiune în Parlament, oficialul fiind audiat în martie, după ce timp de o lună, doi militari au decedat în Armata Națională, fiind răniți cu armele din dotare.

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 18:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 18:37 // Slider //  Realitatea.md

Franța și alți reprezentanți europeni vor fi prezenți la următoarea rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, programată pentru 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi. Anunțul a fost făcut duminică de ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, care a precizat că Parisul va participa la discuții pentru a face auzită poziția Europei, relatează AFP, citat de Agerpres.ro. 

„Europenii vor fi bine reprezentați, iar Franța va fi la Abu Dhabi pentru a participa la aceste discuții”, a declarat Jean-Noël Barrot la postul RTL/Public Sénat. Oficialul nu a precizat cine va reprezenta Franța, dar a insistat că țara sa va fi prezentă.

Șeful diplomației franceze a subliniat că nicio negociere care vizează viitorul continentului european nu poate avea loc fără implicarea statelor europene. Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni, europenii au transmis mediatorilor americani că așteptările și interesele lor trebuie luate în considerare.

Prezența europenilor la Abu Dhabi rămâne însă sub semnul întrebării în ceea ce privește formatul negocierilor. Săptămâna trecută, reprezentanții Kremlinului au afirmat că oficialii europeni ar putea avea contacte separate cu Ucraina și Statele Unite, fără să participe direct la tratativele dintre cele trei părți.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a admis că, la o anumită etapă, implicarea europenilor va fi necesară, în special în discuțiile despre viitorul sistem de securitate al continentului. Totodată, el a exclus participarea acestora la negocierile tripartite de la Abu Dhabi.

În paralel, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat lipsa unei poziții comune a statelor europene în procesul de negociere și a cerut Uniunii Europene să clarifice cine vorbește în numele său.

Discuțiile de la Abu Dhabi urmăresc identificarea unei soluții pentru încheierea războiului din Ucraina, declanșat de invazia rusă. Președintele american Donald Trump a vorbit despre pregătirea unui „mare acord”, care ar putea depăși cadrul conflictului ucrainean și ar putea viza întreaga Europă.

Emisarul american Jared Kushner a declarat că Washingtonul și mai multe state europene au discutat la Bruxelles despre necesitatea unei arhitecturi de securitate europene mai ample, care să creeze premisele unei păci durabile.

Ideea a stârnit însă îngrijorări la Kiev și în capitalele europene, unde oficialii au avertizat că nu vor accepta decizii privind securitatea continentului luate fără implicarea lor. O astfel de abordare ar putea aminti de împărțirea sferelor de influență, în condițiile în care Rusia a cerut în repetate rânduri restricționarea extinderii NATO și retragerea trupelor Alianței din Europa de Est.

Kushner a dat asigurări că NATO va rămâne fundamentul apărării colective europene și că orice eventual acord trebuie să respecte suveranitatea statelor și dreptul acestora de a-și alege independent alianțele. El a mai precizat că Statele Unite vor consulta liderii europeni după negocierile de la Abu Dhabi, iar dacă vor exista progrese, europenii ar putea fi implicați în viitoare discuții într-un format multilateral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!