Curs valutar
  • EUR
    20.1053
    0.0269%
  • USD
    17.9224
    0.3911%
  • RUB
    0.2169
    1.9825%
  • RON
    3.7755
    0.2278%
  • UAH
    0.3980
    0%

Toate știrile

20 octombrie 2026

Moldova lansează proiectul internațional „7000 de ani sub vin”

02 Mai 2026, 17:46
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
02 Mai 2026, 17:46 // Life //  Realitatea.md

CHIȘINĂU, 30 aprilie 2025 – La Muzeul Național de Istorie a Moldovei a avut loc prezentarea publică a proiectului „7000 de ani sub vin” – o inițiativă care reunește producatori de vin, economiști, istorici, specialiști în marketing și designeri. Proiectul este realizat de către entuziaști convinși că vinul moldovenesc are o poveste pe care întreaga lume trebuie să o cunoască.

Un proiect care unește

„7000 de ani sub” vin este un punct de întâlnire pentru toți cei legați de vin, istorie, cultură și dezvoltarea Moldovei. Formatul este deschis: oricine poate adera – producator, cercetător, instituție, companie.

Primele rezultate nu au întârziat să apară: chiar în cadrul evenimentului, Platforma Cultură a anunțat aderarea la proiect. Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova a apreciat înalt inițiativa și și-a exprimat dorința de a participa la dezvoltarea acesteia.

„Fiecare moldovean este pe bună dreptate mândru de vinul moldovenesc – dar puțini știu cât de profundă este această istorie și de cât de mult mai mult ne putem mândri cu adevărat. Vrem ca producatorii de vin și toți moldovenii să vadă: în spatele fiecărei sticle nu este doar un gust, ci milenii întregi. Aceasta este o oportunitate pentru industrie și pentru fiecare dintre noi, pe care încă nu am valorificat-o pe deplin”. – a declarat Ivan Muntean, fondatorul wine.md și autorul ideii.

O istorie care merită cunoscută

Moldova este una dintre puținele țări din lume unde vița-de-vie sălbatică „Vitis sylvestris” continuă să trăiască ca parte a ecosistemului natural. Descoperirile paleobotanice de lângă Naslavcea confirmă prezența viței pe acest teritoriu în urmă cu 20–25 de milioane de ani. Amprenta unei frunze de viță-de-vie în argila peretelui unei case apartinând culturii Cucuteni-Tripolie de la Brânzeni – datată aproximativ 4.500 de ani înainte de Hristos – atestă că vița creștea chiar în curte, cu mult înainte ca primul cuvânt „vinărit” să fi existat.

Moldova ocupă locul întâi în lume la numărul de vii pe cap de locuitor, depășind Franța, Italia și Spania. După criza filoxerei din secolul al XIX-lea, butasii basarabeni au contribuit la renașterea viticulturii europene. În diferite perioade ale Imperiului Rus și ale URSS, fiecare a doua sau a treia sticlă de vin era moldovenească.

Patru direcții ale proiectului

Consolidare: vinul ca identitate comună – care unește moldovenii din diferite regiuni, generații și perspective.

Economie: turism, export, gastronomie, poziționare – 7.000 de ani de istorie ca activ economic.

Brand național: platformă umbrelă pentru vinul moldovenesc pe piețele internaționale – unică, verificată, cu rezonanță globală.

Integrare europeană: 7.000 de ani de civilizație viticolă europeană – un argument cultural solid în favoarea apartenenței Moldovei la spațiul european.

„7.000 de ani ai viței moldovenești reprezintă cel mai lung argument de moștenire culturală pe care Moldova îl poate prezenta Europei. Nu o declarație de intenții, ci o dovadă a prezenței: istoria noastră face parte din istoria europeană a vinului”, a subliniat Mihail Gipsman-Zeldin, director al Şcolii Moldovenești de Economie și al Centrului de Cercetări Economice al USM.

Prime etape

  1. Expoziție mobilă „7000 de ani sub vin”. A început lucrul la o expoziție care va exista ca una itinerantă. Au fost deja primite invitații de a prezenta expoziția în mai multe țări europene.
  2. Site interactiv despre istoria vinului moldovenesc. Lansarea unei platforme digitale care acoperă istoria viticulturii Moldovei din timpuri preistorice până în zilele noastre.
  3. Program științific. Cercetarea istoriei vinului din perspectiva biologiei, arheologiei și geneticii, precum și a adaptării climatice și a resurselor de apă ale Moldovei — în interesul dezvoltării durabile a sectorului.
  4. Brand umbrelă „7000” pentru export. Colaborare pentru crearea unui branding care să distingă vinurile moldovenești pe piețele internaționale și să impulsioneze alte produse de export ale țării.

Participanți

Prezentări: Ivan Muntean (wine.md, autorul ideii); Mihail Gipsman-Zeldin (Şcoala Moldovenească de Economie, CCES USM); Vladimir Grosu (Doubles Studio); Valeria Suruceanu (Platforma Cultură, Muzeul Chișinăului); Eugen Mistreanu (Muzeul Național de Istorie a Moldovei).

Printre invitați: Ambasadorul Germaniei în Moldova, Hubert Knirsch; atașatul Ambasadei Italiei, Armando Pascale; reprezentanți ai ambasadelor Marii Britanii, României și Austriei; Yeşim Oruc, Coordonator Rezident ONU în Moldova; UN Women; Alexandru Gozun, președinte AmCham Moldova; Oficiul Național al Viei și Vinului; Asociația Micilor Productori de Vin din Moldova; oameni de știință moldoveni în domeniile biologiei, geneticii și arheologiei; reprezentanți ai Facultății de Marketing a USM; jurnaliții Pavel Zingan, Anatolie Golea și alții.

Despre proiect

„7000 de ani sub vin” este o inițiativă deschisă care reunește producatori de vin, economiști, istorici, specialiști în marketing și designeri în jurul unei idei comune: vinul moldovenesc are cea mai profundă istorie din Europa, iar această istorie trebuie să lucreze — pentru țară, pentru industrie, pentru fiecare moldovean. Proiectul se dezvoltă pe patru direcții: expoziție itinerantă, muzeu digital, program științific și brand umbrelă de export. Este deschis tuturor celor care doresc să participe.

Realitatea Live

Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
20 Oct. 2026, 19:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
20 Oct. 2026, 19:44 // Slider //  Cătălina Boico

Un bărbat și o femeie din Bangladesh au fost executați pentru că s-au sărutat într-o moschee. Execuția a avut loc în Arabia Saudită și a fost anunțată autorităților din Bangladesh după ce s-a terminat, scrie G4media.ro.

Autoritățile saudite au executat persoanele pentru „acte indecente” produse într-o moschee din Mecca. Ministerul de Interne al Arabiei Saudite nu a spus ce înseamnă actele indecente invocate în condamnarea la moarte. Potrivit NEXTA, pe rețelele sociale circulă informația potrivit căreia cei doi, proaspăt căsătoriți, s-au sărutat.

Autoritățile din Bangladesh au declarat că au aflat despre execuție abia după ce aceasta a avut loc. De aceea, Dhaka a solicitat de la Riad detalii despre acuzațiile și procesul judiciar. În paralel, guvernul din Bangladesh analizează posibilitatea de a repatria corpurile celor decedați. În Arabia Saudită locuiesc și lucrează peste trei milioane de cetățeni din Bangladesh.

Blasfemia este pedepsită cu sabia în Arabia Saudită

Tot în luna octombrie, Arabia Saudită a anulat sentința la moarte a unui cetățean din Sri Lanka, condamnat pentru „blasfemie” din cauza unui comentariu pe Facebook. Decizia a fost luată după un val de reacții publice și eforturi diplomatice din partea autorităților din Sri Lanka.

În Arabia Saudită, blasfemia și renunțarea la islam sunt încadrate juridic sub stricta interpretare a legii Sharia și sunt pedepsite oficial cu moartea. Pedepsele capitale în Arabia Saudită sunt executate în mod tradițional prin decapitare publică cu sabia.

Organizațiile internaționale critică des regatul pentru utilizarea legilor de blasfemie pentru a reduce la tăcere disidența politică, libertatea de exprimare și minoritățile religioase.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!