Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Moldova, parte a unui program european privind ocuparea forței de muncă. Buzu a semnat acordul la Bruxelles

21 Mai 2024, 15:57
 // Categoria: Societate // Autor:  Victoria Laur
21 Mai 2024, 15:57 // Societate //  Victoria Laur

Moldova va participa la componenta privind ocuparea forței de muncă și inovare socială (EaSI) a Fondului social european (FSE+). Acordul prevede accesarea fondurilor pentru implementaarea reformelor și îmbunătățirea oportunităților de angajare.

Documentul a fost semnat de către ministrul Muncii și Protecției Socciale, Alexei Buzu. Conform autorităților, programul va permite țării noastre să reducă sărăcia și să crească incluziunea socială.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Este un pas extrem de important pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru continuarea reformelor începute, în special în domeniul ocupării forței de muncă și inspecția muncii. Continuăm să muncim pentru a aduce Europa la noi acasă. Ne dorim să aducem o schimbare pozitivă în viața cetățenilor noștri, oferindu-le acces la locuri de muncă decente și la servicii sociale de calitate”, transmite Buzu.

Fondul social european își propune să sprijine asigurarea nivelului ridicat de ocupare a forșei de muncă, protecția echitabilă a angajaților și facilitarea schimbului de experiență în domeniul muncii și protecției sociale.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 15:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
30 Oct. 2026, 15:45 // Slider //  Daniela Baranovschi

Președintele rus Vladimir Putin este pregătit să poarte o conversație telefonică cu omologul ucrainean Volodimir Zelenski. Un anunț în acest sens a fost făcut vineri de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează publicația ucraineanã UA News.

„Putin este deschis la o conversație telefonică, bet Zelenski nu l-a sunat încă”, a spus purtătorul de cuvânt. Oficialul rus nu a oferit detalii suplimentare cu privire la momentul sau precondițiile care ar face posibilă ipotetica discuție, notează publicația citată.

Însă Peskov a menționat că poziția liderului rus – de disponibilitate la dialog telefonic – este valabilă și în cazul unor posibile convorbiri între Putin și președintele francez Emmanuel Macron sau cancelarul german Friedrich Merz.

UA News amintește că poziția exprimată de Kremlin vine după discuția telefonică purtată de președintele finlandez Alexander Stubb și de premierul norvegian Jonas Gahr Støre cu liderul rus.

Demersul celor doi a fost criticat de unii lideri din Uniunea Europeană, scrie Antena3CNN.

Vladimir Putin a profitat de discuția telefonică avută recent cu liderii Finlandei și Norvegiei pe tema Ucrainei, din 27 octombrie, pentru a le ține acestora o lungă prelegere despre istoria slavă medievală. Liderul rus ar fi subliniat dificultățile cu care se confruntă Europa pentru a-și impune punctul de vedere în cadrul viitoarelor negocieri de pace în vederea încheierii războiului din Ucraina, a relatat ziarul britanic Financial Times (FT).

Discuția telefonică dintre Putin și președintele finlandez Alexander Stubb și premierul norvegian Jonas Gahr Store a fost prima convorbire pe care liderul de la Kremlin a avut-o cu un lider european, pe tema Ucrainei, din iulie anul trecut, când interlocutorul său a fost președintele francez Emmanuel Macron.

În loc să discute aspectele care ar putea pune punct războiului din Ucraina, Putin i-a supus pe liderii nordici unei lungi expuneri despre ceea ce Kremlinul numește „motivele inițiale ale conflictului”, au declarat sub anonimat pentru FT trei persoane familiarizate cu conversația de marți. Potrivit ziarului britanic, Stubb și Store nu l-au întrerupt pe Putin, încercând să înțeleagă în ce măsură este dispus la dialog cu Europa.

O purtătoare de cuvânt a guvernului finlandez a confirmat că autoritățile de la Helsinki au cerut publicației britanice să corecteze articolul. Financial Times a refuzat să facă modificări, declarându-se „convins de acuratețea relatării jurnalistice”.

O sursă apropiată de Kremlin a declarat pentru Reuters că, în discuția cu liderii europeni, Putin și-a reafirmat poziția neschimbată, care presupune cedarea de către Ucraina a întregii regiuni Donbas, necucerită complet de armata rusă nici după aproape cinci ani de război. În plan public, Kremlinul a transmis că, în timpul convorbirii, Putin a acuzat statele NATO și UE de o „politică de prelungire” a războiului.

Consilierul lui Putin, Iuri Ușakov, a declarat ulterior că, dacă Stubb și Store vor dori să-l sune din nou pe Putin, acesta „va răspunde întotdeauna”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!