SA „Moldovagaz” comunică despre faptul că în pofida faptului că la momentul actual sistemul de transport gaze naturale este într-o situație aproape critică, toți consumatorii vor fi aprovizionați cu gaze naturale.
„În pofida faptului că la ziua de astăzi sistemul de transport gaze naturale al Republicii Moldova funcționează la parametrii de presiune apropiate de cele critice, SA „Moldovagaz” continuă să asigure aprovizionarea cu gaze a tuturor consumatorilor din țară”, se arată în nota informativă.
Totodată, în contextul instituirii stării de urgență pentru o perioadă de 30 de zile și achiziționării gazelor naturale pe căi alternative, SA „Moldovagaz” a considerat să reamintească cetățenilor că perioade similiare în care presiunea gazului în sistem a fost mult mai scăzută, au mai existat.
„SA „Moldovagaz” consideră necesar să fie reamintit că în istoria Republicii Moldova au existat deja perioade, în care presiunea gazului în sistem a fost mult mai scăzută, decât în prezent. Cu toate acestea, atunci s-a făcut față situației, la fel va fi și acum. Asigurăm consumatorii țării că situația dificilă cu aprovizionarea cu gaze va fi depășită”.
Mai mult, potrivit responsabililor, întreprinderile din grupul „Moldovagaz”, inclusiv operatorul sistemului de transport gaze, vor lucra în coordonare cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, iar pe perioada Stării de Urgență vor acționa în concordanță cu situația și deciziile Comisiei pentru Situații de Urgență”.
De menționat că astăzi, 22 octombrie, pentru prima dată în 30 de ani, s-a decis că se va da start procesului de achiziționare a gazelor naturale pentru Republica Moldova din surse alternative, în contextul în care nu s-a reușit semnarea unui contract nou pe termen lung cu Gazprom-ul rus și furnizorii de gaze locali nu au soluții, ba mai mult presiunea în rețelele de transport este la limita critică – de 13,4 bar (unitate de măsură). Parlamentul, cu votul deputaților PAS care dețin majoritatea, a acceptat propunerea Guvernului condus de Natalia Gavrilița de a se institui stare de urgență în țară pe fundalul crizei.
Realitatea.md amintește că în seara zilei de miercuri, 13 Octombrie, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu a anunțat despre instituirea stării de urgență în sectorul de gaze naturale.
Centrala electrică de la Cuciurgan a emis săptămâna trecută o notificare și anunța că va reduce din 11 octombrie volumul energiei electrice produse ca urmare a diminuării volumului de gaz livrat.
Moldovagaz susținea la începutul lunii că Gazprom a redus cu 35% livrările de către țara noastră și a venit cu recomandarea de de a reduce consumul de gaze, inclusiv:
- a) consumatorii care au posibilitatea de a trece la combustibili alternativi;
- b) fabricile de zahăr, care pot stoca sfecla de zahăr pentru un anumit număr de zile, precum și înlocuirea volumul excesiv de consum contractat cu combustibil alternativ (păcură).
Motivul reduceriii livărilor potrivit Molodvagaz este că acordul cu Gazprom a fost prelungit la sfârșitul lunii septembrie cu câteva ore înainte de expirarea acestuia, iar SAP „Gazprom” nu a avut un temei legal până la acel moment pentru organizarea rezervării capacităților necesare pentru transportarea gazelor naturale prin sistemul de transport din Ucraina pentru consumatorii Republicii Moldova în octombrie 2021.



