Curs valutar
  • EUR
    20.2161
    -0.0401%
  • USD
    18.0582
    -0.031%
  • RUB
    0.2240
    -0.0893%
  • RON
    3.7807
    0%
  • UAH
    0.3958
    -0.859%

Toate știrile

27 octombrie 2026

Prima dată în 30 de ani, START achiziționării gazelor pe căi alternative! Cu votul PAS, s-a instituit urgență în țară

22 Oct. 2021, 15:29
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
22 Oct. 2021, 15:29 // Actualitate //  Realitatea.md

Pentru prima dată în 30 de ani, se va da start procesului de achiziționare a gazelor naturale pentru Republica Moldova din surse alternative, în contextul în care nu s-a reușit semnarea unui contract nou pe termen lung cu Gazprom-ul rus și furnizorii de gaze locali nu au soluții, ba mai mult presiunea în rețelele de transport este la limita critică – de 13,4 bar (unitate de măsură). Parlamentul, cu votul deputaților PAS care dețin majoritatea, a acceptat propunerea Guvernului condus de Natalia Gavrilița de a se institui stare de urgență în țară pe fundalul crizei.

Prim-ministra Natalia Gavrilița a susținut un discurs de la tribuna centrală din plen, repetând unele fraze din discursul de la briefingul de presă de dimineață, privind criza în care se află Republica Moldova în legătură cu gazele naturale.

„Există un risc major de declanșare a unei crize pe piața gazelor naturale. În urma discuțiilor cu furnizorii locali, s-a înțeles că problema nu poate fi soluționată cu forțe proprii și s-a solicitat ajutorul Guvernului și a Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale pentru implicarea la rezolvare”, a declarat Natalia Gavrilița la începutul discursului.

În urma instituirii stării de urgență, urmează modificarea bugetului întru alocarea resurselor necesare pentru inițierea procesului de achiziționare a gazelor naturale, va fi adoptat un set de reguli pentru monitorizarea procesului și transparența acestuia. „Am convocat azi dimineața ședința Comisiei Excepționale și am audiat raportul de sector, fiind luată decizia de a fi instituită starea de urgență. Imediat după aceasta, a avut loc ședința Guvernului. Stimați deputați, Guvernul va propune măsuri necesare pentru a răspunde acestui risc de sistare a furnizării gazelor”.

„Reprezint azi un Guvern în stare să-și asume responsabilitățile. Nu ne construim paravane ca să ne ascundem. Orice decizie pe care o luăm va fi transparentă. Nu negociem pe ascuns interesul național”, a punctat Natalia Gavrilița.

Prim-ministra nu a prezentat cifre privind mijloacele financiare care urmează să fie alocate pentru furnizori ca să înceapă achiziționarea gazelor naturale și nici despre volume, însă s-a asigurat că vor fi alese cele mai bune prețuri de pe piață, în funcție de ofertele traderilor. În plus, s-a anunțat și o oră. „La ora 15:00 trebuie să fie primite ofertele de preț pentru gazele naturale din surse alternative”.

Oficiala a făcut și un apel către opoziție pentru „a sluji conștiincios” în interesele cetățenilor Republicii Moldova, lucru pe care opoziția l-a înțeles ca pasarea responsabilității. Deputații din Partidul ȘOR și cei din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) nu au susținut, în rezultat, propunerea Guvernului.

După mai bine de două ore de discuții, s-a recurs la vot. Astfel, 55 de deputați PAS, adică ce înseamnă majoritate parlamentară, au fost pentru instituirea stării de urgență. Trei deputați BCS și doi de la Partidul ȘOR au votat împotrivă. Tocmai 15 deputați BCS prezenți la ședință s-au abținut de la vot.

Starea de urgență în țară va fi de la 22 octombrie curent până pe 20 noiembrie 2021. Documentul prezentat de Natalia Gavrilița încă nu a fost făcut public.

Până la acest subiect:

Moldova încă nu are o înțelegere privind gazul. Gavrilița: Situația (nu) s-a mișcat din loc. Urmează 5 pași importanți!

VIDEO Presiunea gazului în rețelele noastre – critică! Acuzațiile Guvernului: „Moldovagaz nu se ține de cuvânt”

ULTIMA ORĂ! Guvernul propune STARE DE URGENȚĂ în toată țara din cauza crizei gazelor naturale

VIDEO Criza gazelor naturale: Moldova scoate din rezerva de stat peste 16 000 de tone de păcură pentru „Termoelectrica”

Directorul „Moldovagaz” a reacționat la acuzațiile Guvernului Gavrilița. A utilizat trei semne de exclamare în postare!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 19:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
27 Oct. 2026, 19:25 // Slider //  Cătălina Boico

Republica Moldova ar putea ocupa un loc în primele cinci cele mai ieftine țări din Europa pentru turiștii care călătoresc cu buget redus. Cu 100 de euro în buzunar, un vizitator ar putea petrece aproximativ trei-patru zile în țara noastră, potrivit unei estimări realizate pe baza costurilor de cazare, alimentație și transport, comparate cu cele dintr-un clasament european al cheltuielilor turistice, scrie BANI.MD.

Clasamentul include 20 de țări europene, însă Moldova lipsește din listă, deși nivelul prețurilor ar putea să o plaseze alături de cele mai accesibile destinații de pe continent.

Potrivit datelor, Macedonia de Nord este cea mai ieftină destinație, cu cheltuieli zilnice estimate între 20 și 25 de euro. Astfel, un turist poate rezista cu 100 de euro între patru și cinci zile. Urmează Bulgaria și Albania, unde bugetul zilnic variază între 25 și 30 de euro, suficient pentru aproximativ 3,5-4 zile.

România și Serbia ocupă următoarele poziții, cu cheltuieli estimate între 30 și 35 de euro pe zi, ceea ce înseamnă că 100 de euro ajung pentru aproximativ trei zile.

În cazul țării noastre, un buget zilnic de 25-35 de euro ar putea acoperi o cazare economă, alimentația la localuri accesibile sau din magazine, transportul public și alte cheltuieli de bază. Astfel, 100 de euro ar ajunge pentru aproximativ 2,9-4 zile, în funcție de oraș, tipul cazării și obiceiurile de consum.

La un curs orientativ de 20 de lei pentru un euro, suma de 100 de euro reprezintă aproximativ 2.000 de lei. Potrivit sursei citate, un turist care cheltuiește zilnic 500-700 de lei ar putea rămâne în Moldova aproape trei-patru zile, fără a include costul deplasării internaționale.

Totodată, la polul opus al clasamentului se află Elveția și Islanda, unde cheltuielile zilnice sunt estimate la 110-140 de euro. În aceste țări, 100 de euro nu sunt suficienți nici măcar pentru o zi întreagă. În Franța și Țările de Jos, același buget ajunge pentru aproximativ o zi, iar în Germania și Austria pentru puțin peste o zi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Platforma Hostelworld indică un buget de 25-35 de euro pe zi în Republica Moldova, inclusiv cazarea, mesele și transportul. La rândul său, Voykit estimează că un turist cu buget redus poate cheltui 25-40 de euro zilnic. Prin urmare, Moldova ar putea concura cu Bulgaria și Albania la capitolul accesibilitate, iar în scenariul cel mai econom s-ar putea apropia chiar de Macedonia de Nord.

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova