Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    0%
  • USD
    17.8007
    0%
  • RUB
    0.2133
    0%
  • RON
    3.8098
    0%
  • UAH
    0.3965
    0%

Toate știrile

03 octombrie 2026

Momentul în care este aprins celebrul brad din New York: 50.000 de lumini și o stea cu 3 milioane de cristale

04 Dec. 2025, 18:44
 // Categoria: Life // Autor:  Vlada Ciorici
04 Dec. 2025, 18:44 // Life //  Vlada Ciorici

Celebrul brad de Crăciun de la Rockefeller Center din New York a fost aprins miercuri seara, marcând oficial începutul sezonului sărbătorilor din 2025 în metropola americană.

Mii de oameni s-au adunat în Rockefeller Plaza pentru a vedea momentul în care cele 50.000 de lumini LED ale bradului, un molid norvegian de aproximativ 23 de metri, s-au aprins cu puțin înainte de ora 22:00 (ora locală). Evenimentul a ajuns la cea de-a 93-a ediție.

Bradul, care cântărește 11 tone, provine din localitatea East Greenbush, New York, și a fost donat de familia Russ. Arborele are 75 de ani, iar peste 60 dintre aceștia i-a petrecut pe proprietatea familiei.

Steaua Swarovski din vârful bradului are 70 de raze decorate cu aproximativ 3 milioane de cristale și cântărește 408 kilograme. Dacă toate luminițele ar fi întinse într-un singur șir, ar acoperi aproximativ 8 kilometri.

Seara de sărbătoare a inclus și prestații ale unor artiști cunoscuți precum Kristin Chenoweth, Halle Bailey, Marc Anthony, Michael Bublé, Reba McEntire și renumitele Radio City Rockettes.

Molidul a fost adus la Rockefeller Center pe 8 noiembrie și a fost pregătit aproape o lună pentru acest eveniment.

Aprinderea bradului de la Rockefeller este o tradiție care datează încă din anii 1930. Arborele va rămâne aprins până la începutul lunii ianuarie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
03 Oct. 2026, 12:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
03 Oct. 2026, 12:05 // Slider //  Realitatea.md

Cinci aparate de zbor, dintre care trei rachete și două drone, au încălcat în această dimineață spațiul aerian al Republicii Moldova, în contextul atacurilor masive lansate de Federația Rusă asupra Ucrainei. Informația a fost confirmată de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Potrivit ministrului, cele cinci incidente au fost înregistrate într-un interval de aproximativ 15 minute, iar explozii și fragmente au fost raportate în mai multe raioane.

„Cinci cazuri, trei rachete și două drone”, a declarat Nosatîi pentru jurnaliștii de la TVR Moldova, precizând că autoritățile au intervenit în zonele afectate.

Ministrul a mai spus că incidente au fost raportate în raioanele Hîncești, Anenii Noi și Căușeni, iar echipele se află în teren pentru securizarea zonelor și protejarea populației: „Dronele lansate de Federația Rusă aduc frică, aduc pericol pentru cetățenii noștri. (…) Noi trebuie în continuare să investim în apărare, să investim în capacități de a proteja oamenii”.

Anterior, Ministerul Apărării anunțase că mai multe aparate de zbor fără pilot au fost observate în apropierea localităților Anenii Noi, Ștefan Vodă, Hîncești, Tudora și Căușeni. Poliția a confirmat ulterior că fragmente de drone au fost găsite în extravilanul orașului Căușeni, în apropiere de Dubovca și Hîncești, precum și între localitățile Delacău și Puhăceni, raionul Anenii Noi. La Crocmaz, raionul Ștefan Vodă, o explozie a provocat un incendiu de vegetație și a deteriorat geamurile unei brigăzi agricole. Nu au fost raportate victime.

Mesajul Maiei Sandu 

Președinta Maia Sandu a condamnat atacurile rusești asupra Ucrainei și încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova.

„În această dimineață, în doar 15 minute, cinci drone și rachete au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova și au explodat în apropierea unor localități din patru raioane”, a declarat șefa statului.

Maia Sandu a îndemnat cetățenii să nu se apropie de fragmente sau obiecte suspecte și să anunțe imediat autoritățile la numărul 112.

Și Ministerul Afacerilor Externe a condamnat încălcarea spațiului aerian, subliniind că survolarea teritoriului Republicii Moldova are loc pe fondul atacurilor masive desfășurate de Federația Rusă asupra Ucrainei.