Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

Muniții din război, descoperite în Criuleni și Ungheni

13 Mart. 2025, 18:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
13 Mart. 2025, 18:01 // Societate //  Vlada Ciorici

Două muniții din al Doilea Război Mondial au fost descoperite în curțile a două locuințe. Geniștii au intervenit miercuri, 12 martie, pentru neutralizare în Onițcani, Criuleni, și Florițoaia Veche, raionul Ungheni.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării, în primul caz, proprietarii unei gospodării au descoperit o grnadă de mână de tip F1 în curtea locuinței, în timpul unor lucrări de construcție.

„În același timp, o altă echipa de deminare, condusă de sergent clasa III Evghenii Axenti, a fost solicitată în localitatea Floriţoaia Veche, din raionul Ungheni, unde, pe un câmp agricol, geniștii militari au depistat un proiectil de artilerie de calibrul 75 mm”, se arată în aceeași notă informativă.

Toate munițiile au fost neutralizate în condiții de maximă securitate, într-un loc special amenajat.

Geniștii Armatei Naționale îndeamnă oamenii să fie precauți atunci când depistează în sol obiecte explozive și să sune imediat la 112. Totodată, dacă găsiți un obiect exploziv, marcați locul și nu îl atingeți, loviți sau mutați, nu încercați să demontați componentele și nu aruncați muniția în foc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! 

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 16:33
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
10 Nov. 2026, 16:33 // Societate //  Vlada Ciorici

Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, s-a întâlnit marți, 10 noiembrie, cu Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove. Au discutat despre parcursul european al țării, despre proiecte sociale comune și despre cum ar putea fi sprijinită restaurarea clădirilor de patrimoniu.

Întâlnirea a avut loc la Palatul Mitropolitan din Chișinău. Marta Kos a fost însoțită de vicepremierul pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, și de ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piorko.

Din partea Mitropoliei au participat Arhiepiscopul de Orhei Siluan, vicar al Mitropoliei, și secretarul Mitropoliei, protoiereul Vadim Cheibaș.

„În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte privind actualitatea și perspectivele țării, inclusiv parcursul european al Republicii Moldova, precum și posibile colaborări în domeniul social și modalități de sprijin pentru restaurarea edificiilor de patrimoniu”, se arată în comunicatul Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove.

Mitropolitul Vladimir i-a prezentat oficialului european activitățile sociale pe care Biserica le desfășoară în mai multe localități din țară. Marta Kos i-a mulțumit pentru ospitalitate și deschidere, iar Mitropolitul i-a mulțumit pentru vizită și pentru sprijinul acordat Republicii Moldova.

La final, Mitropolitul Vladimir i-a conferit Martei Kos ordinul „Cuvioasa Parascheva”, gradul I, și i-a dăruit o vestă lucrată în atelierele mănăstirii „Marta și Maria”.

Marta Kos i-a oferit, la rândul său, daruri din Slovenia, țara sa natală.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!