Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

Trotinetele electrice ar putea fi interzise. Anunțul făcut de șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu

13 Mart. 2025, 18:31
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
13 Mart. 2025, 18:31 // Societate //  Vlada Ciorici

Trotinetele electrice ar putea fi interzise în trafic dacă nu se conformează regulamentului circulației rutiere. Anunțul a fost făcut de șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, în cadrul emisiunii Rezoomat de la RliveTV.

Viorel Cernăuțeanu a subliniat că trotinetele electrice sunt considerate mijloace de transport și, în consecință, trebuie să respecte toate regulile de circulație rutieră.

„Ele sunt mijloace de transport și trebuie să întrunească cerințele regulamentului circulației rutiere. Ei poartă răspundere la fel ca și ceilalți conducători auto. Indiferent cu ce mijloc de transport te deplasezi, dacă încalci regulamentul circulației rutiere, fie că e vorba de viteză, necedarea trecerii sau crearea pericolului de accident rutier, e aceeași abordare ca și în cazul celorlalți șoferi”, a precizat șeful IGP.

Potrivit lui Cernăuțeanu, trotinetele electrice reprezintă un pericol pentru traficul rutier, iar în acest sens au avut loc mai multe ședințe cu agenții economici care administrează parcurile de trotinete electrice din Chișinău. Autoritățile le-au cerut acestora să își ajusteze activitatea, în special în ceea ce privește viteza pe trotuare și în parcuri.

„Am avut mai multe ședințe comune cu cei care administrează aceste parcuri de trotinete, sunt mai mulți agenți economici. Noi am avut solicitarea de a-și ajusta activitatea. Nu se cunoaște cui sunt transmise aceste trotinete și cine le utilizează în trafic. Atunci când ele se deplasează prin spații publice, trotuare sau parcuri, viteza lor trebuie limitată”, a mai spus Cernăuțeanu.

Șeful IGP a precizat că dacă trotinetele electrice nu-și vor ajusta viteza și nu se vor conforma regulamentului circulației rutiere, acestea vor fi interzise.

„Dacă nu vom constata o îmbunătățire și o ajustare la solicitările care au venit din partea colegilor de la INSP în adresa agenților economici, vom recurge la ridicarea acestor trotinete și la neadmiterea lor în trafic”, a punctat Cernăuțeanu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! 

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 16:03
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
10 Nov. 2026, 16:03 // Slider //  Vlada Ciorici

Tot mai multe țări europene le cer oamenilor să aibă acasă rezerve de apă, alimente și produse de bază, ca să se descurce singuri în primele zile ale unei crize: o pană mare de curent, un atac cibernetic sau un fenomen meteo extrem. Republica Moldova face același lucru prin campania „Moldova Pregătită”, iar Marea Britanie a lansat recent campania „Fii pregătit”. După lansarea ei, britanicii au început deja să cumpere mai multă apă și mai multe conserve.

Câte zile recomandă fiecare țară

Cele mai multe state europene recomandă rezerve pentru cel puțin 3 zile (72 de ore). E vorba de Franța, Irlanda, Țările de Jos, Finlanda, Danemarca și Marea Britanie. Țările nordice merg mai departe: Suedia și Norvegia le recomandă oamenilor provizii pentru aproximativ o săptămână. Germania are cea mai mare recomandare, de până la 10 zile.

Pragul de 72 de ore nu este întâmplător. În primele zile ale unei crize, serviciile de urgență se ocupă în primul rând de salvarea vieților și nu pot ajunge imediat la fiecare gospodărie. Comisia Europeană le-a recomandat statelor membre încă din 2025 ca cetățenii să se poată descurca singuri cel puțin 72 de ore.

Moldova: pregătire pentru primele 72 de ore

Moldova urmează același model. Campania din noiembrie face parte dintr-un program național de pregătire civilă care durează trei ani. Scopul ei este ca oamenii să știe ce să facă și ce să aibă în casă în primele 72 de ore după declanșarea unei situații de urgență.

Marea Britanie: după campanie, oamenii au început să-și facă provizii

Campania „Fii pregătit” a fost lansată pe 22 octombrie. De atunci, britanicii cumpără vizibil mai multe produse de bază. Vânzările de dezinfectant pentru mâini au crescut cu 83%, cele de apă îmbuteliată cu 67%, iar cele de conserve cu 37%, arată datele firmei de cercetare Worldpanel by Numerator, citate de BBC.

Guvernul britanic le recomandă oamenilor să aibă acasă apă și mâncare pentru trei zile. Mâncarea ar trebui să țină mult și să nu aibă nevoie de frigider, cum sunt conservele, fructele uscate și nucile. Pe listă mai sunt șervețelele umede, o lanternă și niște bani gheață.

Specialiștii spun că nu a fost vorba de panică. Oamenii au adăugat treptat aceste produse la cumpărăturile săptămânale, în loc să umple căruciorul dintr-odată. De exemplu, în fiecare zi aproximativ 400.000 de oameni în plus au cumpărat conserve de carne, în medie cam 500 de grame fiecare.

„Consumatorii au luat, în mod clar, notă de campania «Fii pregătit», dar nu a fost vorba despre cumpărături de panică. Mai puțin de o treime dintre gospodării au cumpărat apă îmbuteliată în luna octombrie”, a explicat Fraser McKevitt de la Worldpanel. El a adăugat că acesta este exact comportamentul pe care și l-a dorit guvernul.

Și compania alimentară Princes a anunțat că cererea pentru conservele de ton, carne și legume a crescut după campanie.

Prim-ministrul Andy Burnham a declarat că fiecare om ar trebui să aibă în casă „proviziile necesare pentru a depăși astfel de momente”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ghid pentru familii și recomandări pentru primele 72 de ore de criză: Campania „Moldova Pregătită”, în trei localități