Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Nedumerire după ce Chiril Moțpan a acceptat să fie consilier municipal în locul lui Victor Chironda

28 Mai 2025, 17:40
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
28 Mai 2025, 17:40 // Politica //  Realitatea.md

Presa a semnalat nedumerire, după ce Chiril Moțpan, acum secretarul general al Partidului CUB, a acceptat să devină consilier municipal la Chișinău în locul lui Victor Chironda care și-a anunțat demisia, aceasta deși Platforma DA, partidul din partea căruia a candidat la alegerile locale, anunțase că nu va delega niciun înlocuitor, în semn de protest față de modul în care funcționează administrația.

VIDEO Plîngău, care urma să fie consilier municipal în Chișinău, a cedat mandatul său lui Chironda. Dezvăluiri

„După demisia lui Victor Chironda din funcția de consilier municipal în semn de protest și act de sensibilizare a opiniei publice față de derapajele grave din interiorul administrației, Platforma DA nu vede necesitatea delegării altui candidat în Consiliul Municipal și solicită deblocarea activității Consiliului prin organizarea alegerilor anticipate atât pentru funcția de primar rămasă vacandă după implicarea activă a lui Ion Ceban în politică și aspirațiile prezidențiale ale acestuia, cât organizarea alegerilor pentru un nou Consiliul Municipal”, a fost reacția pe Facebook a președintelui Platforma DA, Dinu Plîngău la demisia consilierului Platformei DA din CMC Victor Chironda.

Câteva ore mai târziu, pe aceeași rețea socială, Chiril Moțpan a făcut o declarație. Ba mai mult, i-a mulțumit lui Victor Chironda pentru amabilitatea de a-l anunța că demisionează, fără să spună vreun cuvânt de Platforma DA.

Chiril Moțpan era al treilea pe lista Platformei DA la alegerile locale din 2023, însă la începutul anului 2024 a părăsit formațiunea. Aici a și apărut nedumerirea pe care a expus-o în comentarii la postarea politicianului jurnalistul Anatolie Golea.

Este de menționat că subiectul se ramifică în mai multe scandaluri. Pe lângă cel de sus, replici tăioase indirecte au fost între Victor Chironda și Ion Ceban. Primul și-a motivat renunțarea la mandat, pentru că instituția din care face parte „nu mai are nicio putere decizională”. Natalia Ixari, consilieră în domeniul comunicării a primarului capitalei, a explicat, însă, că alesul local nu a propus niciun proiect în perioada mandatului și că adevăratul motiv ar fi că urmează să preia funcția de consultant la Guvern. Victor Chironda a revenit cu o nouă replică, calificând drept „prostești” declarațiile despre un oarecare nou post de muncă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 16:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 16:25 // Slider //  Daniela Baranovschi

Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP, transmite Agerpres.

„Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește zborurile de plecare, este vorba de zboruri cu destinația Olanda, Cipru, România, Italia și Marea Britanie” a declarat o purtătoare de cuvânt a aeroportului din Praga.

Un alt purtător de cuvânt a precizat că „noi amenințări” au fost primite, „care vorbesc de plasarea de dispozitive explozive într-un număr mai mare de avioane” decât cu prilejul precedentelor alerte.

„Funcționarea platformei aeroportuare rămâne normală și fluidă”, a explicat el totuși.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului bulgar al Transporturilor a precizat pentru AFP că amenințările au fost primite pentru două zboruri cu destinația Sofia vineri, provenind de pe aeroportul Stansted din Londra și de la Bruxelles. Ambele avioane au aterizat fără incidente.

Traficul aerian este perturbat de amenințări cu bombă repetate. Poliția cehă a inspectat deja patru avioane joi.

După falsele amenințări cu bombă care au perturbat traficul aerian european la începutul săptămânii, cel puțin 20 de zboruri au fost vizate joi de false amenințări similare, potrivit mai multor autorități și companii aeriene.

Toate aparatele de zbor – dintre care trei au fost redirecționate – au aterizat fără incident și niciun explozibil nu a fost descoperit, au precizat acestea joi.

Nicio revendicare nu a fost făcută pentru ansamblul acestor zboruri, dar s-a afirmat în mesajele de amenințare trimise aeroporturile din Roma și Sofia că ele provin de la „combatanți ai Statului Masculin”.

Numele pare să trimită la o mișcare naționalistă rusă, fără a fi posibil să se verifice dacă există vreo legătură, notează AFP.

Alte patru noi amenințări cu bombă au fost emise vineri pentru avioane care survolau teritoriul francez, au anunțat serviciile premierului francez, precizând că avioanele au aterizat fără probleme și că serviciile de deminare „efectuează inspecții de securitate”.

„O anchetă este în curs pentru a stabili originea acestor alerte care afectează toată Europa”, au adăugat serviciile premierului francez

Trei avioane au aterizat la Orly și al patrulea la Bordeaux, potrivit unei surse informate din dosar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!