Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

Nicolae Botgros, prima reacție la investigația Rise: informațiile sunt „un pic exagerate”

12 Mart. 2026, 12:34
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
12 Mart. 2026, 12:34 // Politica //  Realitatea.md

Nicolae Botgros a reacționat la investigația publicată de Rise Moldova despre terenul primit de Asociația „Lăutarii” pentru construcția unui centru cultural la Chișinău, afirmând că unele informații ar fi „un pic exagerate”.

Într-un comentariu oferit pentru NewsMaker, Botgros a declarat că proiectul a început încă în 2006, când un om de afaceri din Moscova i-a propus să construiască în capitală un centru cultural dedicat folclorului.

Potrivit deputatului PAS, la acel moment autoritățile ar fi susținut inițiativa. „Am pornit lucrul acesta, am fost la domnul președinte, i-am lămurit care-i chestia. Mi-a semnat foarte rapid toate chestiile astea”, a spus el, adăugând însă că ulterior proiectul a fost afectat de schimbările politice, iar investitorul din Rusia ar fi renunțat la finanțare.

Acesta susține că, peste câțiva ani, în jurul anului 2017, a apărut un alt investitor care ar fi vrut să susțină proiectul, însă colaborarea nu a mers conform planului.

„Ne-am înțeles într-un fel, a făcut în alt fel, a ieșit cum a ieșit. Până la urmă am fost nevoit să vând tot ce era acolo, pentru că am intrat în niște datorii foarte mari și nu am vrut să ajung la zero”, a afirmat Botgros.

Nicolae Botgros a mai spus că suma despre care s-a vorbit în spațiul public ar fi exagerată. „Ceea ce este scris în pagina de Facebook este un pic exagerat, fiindcă încă nu s-a ajuns la milionul despre care se vorbește. S-a ajuns la niște bănuți care trebuiau să fie pentru pământul pe care l-am primit gratuit de la guvern”, a precizat el.

Reacția vine după o investigație Rise Moldova care arată că, în 2007, Asociația cultural-artistică „Lăutarii” a primit gratuit de la Guvern un teren public de aproape 30 de ari, pe care urma să fie construit un Centru internațional folcloric. În timp, proiectul s-a transformat într-un complex rezidențial cu mai multe blocuri de locuințe.

Potrivit investigației, în 2021, anul în care au fost realizate majoritatea tranzacțiilor imobiliare cu apartamentele din complex, Asociația „Lăutarii” a raportat venituri de aproximativ 11 milioane de lei, cele mai mari din istoria organizației.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 15:38
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
12 Nov. 2026, 15:38 // Slider //  Daniela Baranovschi

O amenințare cu bombă a perturbat temporar circulația trenurilor în gara Calais din nordul Franței joi dimineață, afectând atât călătoriile interne, cât și pe cele internaționale, relatează Agerpres cu referire la Reuters.

Călătoriile cu trenul s-au reluat mai târziu joi dimineață după ce jandarmeria a permis plecarea trenurilor, a anunțat operatorul feroviar național SNCF.
Jandarmeria națională nu a răspuns imediat unei solicitări prin email a Reuters de a comenta informația.

Operatorul feroviar internațional de mare viteză Eurostar a anunțat că serviciile sale între Londra și Paris au fost afectate de perturbare, întrucât trenurile de pe acest traseu trec prin Calais. Incidentul a provocat întârzieri ale curselor spre și dinspre Londra, a precizat compania.

Amenințarea a venit în contextul unui val mai mare de alerte și farse produse în Franța și în alte țări europene în ultimele luni, care au vizat zboruri, școli și, în unele cazuri, organizații media. Nu este clar dacă amenințarea de joi este legată de vreuna din zilele anterioare, notează Reuters.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!