Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Nicu Popescu va participa la summitul NATO de la Vilnius. Alianța va adopta o declarație despre Moldova

05 Iul. 2023, 15:10
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
05 Iul. 2023, 15:10 // Actualitate //  Victoria Laur

Nicu Popescu urmează să participe la summitul NATO de la Vilnius. Evenimentul se va desfășura la începutul săptămânii viitoare.

Întrunirea ministerială va fi prezidată de către secretarul general adjunct al Alianței, Mircea Geoană. La finalul evenimentului, se va adopta și o declarație comună a blocului, referitor la țara noastră.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La întrunire vor mai participa miniștrii de Externe din Georgia și din Bosnia. Cu referire la poziția referitoare la Republica Moldova, aceasta va fi inclusă în declarația finală a summitului.

Șefa Guvernului estonian, Kaja Kallas, declara în cel mai recent interviu acordat pentru Europa Liberă că decizia de a adera la NATO aparține exclusiv Moldovei. Totodată, conform ei, țara noastră a primit statut de candidată pentru aderare la UE, deoarece este alături de Ucraina.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!