Președintele României, Nicușor Dan, a evitat să comenteze numirea lui Claudiu Năsui în funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării din Republica Moldova. Întrebat la Chișinău ce îl recomandă pe fostul ministru român pentru acest portofoliu, șeful statului a evitat să facă o evaluare.
„Asta e o analiză pe care domnul Tofan a făcut-o”, a răspuns Nicușor Dan.
Președintele României a enumerat însă experiența profesională și politică a lui Claudiu Năsui: „Domnul Năsui are studii economice, a fost ministru în România, a fost parlamentar mult timp”.
Întrebat dacă apartenența lui Năsui la USR și colaborarea politică anterioară constituie un argument pentru numirea sa la Chișinău, Nicușor Dan a refuzat să se pronunțe.
Nu mă pronunț. Orice, orice pot să fac. Să-i urez succes lui Claudiu Năsui”, a spus președintele român.
Claudiu Năsui a fost propus de premierul Vasile Tofan pentru conducerea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării pe 25 august. În aceeași zi, președinta Maia Sandu i-a acordat cetățenia Republicii Moldova. Năsui a depus jurământul vineri, 28 august, și a preluat funcția. Anterior, Năsui a ocupat funcția de ministru al Economiei în România și a fost parlamentar. La Chișinău, el a anunțat că prioritățile sale includ integrarea economică europeană și reducerea birocrației.

