Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

Nistrul rămâne sub restricții. Munteanu: Mai bine un disconfort temporar, decât un risc pentru sănătate

18 Mart. 2026, 10:59
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
18 Mart. 2026, 10:59 // Actualitate //  Realitatea.md

Guvernul menține măsurile stricte de protecție după poluarea Nistrului, chiar dacă valorile substanțelor periculoase sunt în scădere, a declarat premierul Alexandru Munteanu la începutul ședinței Executivului din 18 martie, transmite Bani.md

Șeful Guvernului a descris situația drept una complicată, în special pentru locuitorii din nordul țării, subliniind că „substanțele poluante ajunse în Nistru reprezintă un pericol real” și că „nu avem dreptul să ignorăm acest lucru”.

Potrivit acestuia, datele indică o ușoară ameliorare, însă riscurile persistă. „Valorile sunt în scădere față de primele măsurători, dar pentru noi asta nu este suficient”, a spus premierul.

Alexandru Munteanu a accentuat că prioritatea autorităților rămâne sănătatea populației, chiar dacă măsurile impuse sunt incomode. „Știm cât de greu este să trăiești fără apă. Dar între disconfort și risc pentru sănătate, alegem protejarea oamenilor”, a declarat el.

În acest context, Guvernul a optat pentru soluții considerate sigure, chiar dacă nu sunt cele mai rapide sau comode. „Unele soluții sunt bune, dar nu sunt aplicabile imediat. Altele durează. Alegem soluțiile care, cu siguranță, de aproape 100% protejează oamenii”, a explicat premierul.

Printre măsurile deja aplicate se numără instalarea filtrelor și amplasarea a șapte baraje pe râul Nistru, precum și intervențiile în teren. Totodată, autoritățile colaborează cu partenerii din România, premierul menționând că „lucrăm împreună cu colegii din România și le mulțumim pentru ajutorul prompt acordat”.

În context, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a precizat că se analizează posibilitatea reluării activității stației de pompare de la Cosăuți, care asigură alimentarea cu apă pentru mai multe raioane, inclusiv Soroca, Sângerei și Florești, dar și pentru municipiul Bălți, după ce rezultatele primite au confirmat reducerea semnificativă a poluării. Decizia finală va fi luată însă doar dacă, în următoarele 48 de ore.

Reamintim, autoritățile din Republica Moldova au instituit, duminică, stare de alertă de mediu pentru o perioadă de 15 zile în bazinul râului Nistru, după depistarea unei unde de poluare cu produse petroliere, care a afectat mai multe sectoare ale fluviului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 07:56
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
12 Nov. 2026, 07:56 // Slider //  Ursu Ana

Republica Moldova și-a majorat cu aproape 30% achizițiile de energie electrică din Ucraina în prima săptămână a lunii noiembrie, comparativ cu săptămâna precedentă. Importurile au ajuns la 15,7 mii de megawați-oră, iar țara noastră s-a clasat pe locul al doilea printre cumpărătorii de energie electrică ucraineană, cu o cotă de 25,5% din exporturile totale ale Kievului, relatează centrul analitic ucrainean DiXi Group, cu referire la datele platformei Energy Map.

În perioada 2–8 noiembrie, livrările de energie electrică din Ucraina către Republica Moldova au crescut cu 29,7%, față de cele 12,1 mii de megawați-oră înregistrate în săptămâna precedentă.

În total, Ucraina a exportat 61,4 mii de megawați-oră de energie electrică în această perioadă, cu 40,5% mai mult decât în săptămâna anterioară. Principalul cumpărător a fost Ungaria, care a importat 32,6 mii de megawați-oră, urmată de Republica Moldova, România, Slovacia și Polonia.

Ucraina a reluat livrările de energie electrică către Republica Moldova la 5 martie 2026, după o pauză începută în noiembrie 2025. Inițial, importurile au fost limitate la orele în care exista surplus de producție, însă volumele au crescut semnificativ în lunile următoare. Cel mai mare nivel a fost înregistrat în septembrie, când Republica Moldova a importat 152,5 mii de megawați-oră.

Achizițiile din Ucraina reprezintă o alternativă importantă pentru diversificarea surselor de aprovizionare și reducerea costurilor, în condițiile în care prețurile de pe piața ucraineană sunt mai mici decât cele din România, de unde Republica Moldova importă cea mai mare parte a energiei electrice.

Totuși, prețul mediu ponderat al energiei procurate de Republica Moldova a crescut în octombrie la 195,90 euro pentru un megawatt-oră, față de 157,42 euro în septembrie. Potrivit furnizorului de stat Energocom, scumpirea a fost determinată de reducerea achizițiilor în timpul zilei și de necesitatea acoperirii deficitului în orele de consum maxim, dimineața și seara.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!