Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    0%
  • USD
    17.8007
    0%
  • RUB
    0.2133
    0%
  • RON
    3.8098
    0%
  • UAH
    0.3965
    0%

Toate știrile

03 octombrie 2026

Nivelul Dunării a crescut cu 4 cm în zona centralei de la Cernavodă, după scufundarea barjelor

09 Aug. 2026, 14:11
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
09 Aug. 2026, 14:11 // În Lume //  Ana Panaguța

Nivelul Dunării în zona Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a crescut, duminică dimineață, cu aproximativ patru centimetri. Directorul centralei a declarat că această creștere este unul dintre primele efecte vizibile ale operațiunii de scufundare controlată a patru barje, scrie antena3.ro.

Intervenția, desfășurată pe parcursul mai multor zile, a fost precedată de calcule și verificări menite să asigure îndeplinirea tuturor condițiilor de siguranță. Zona a fost inspectată inclusiv cu ajutorul dronelor, pentru a se determina intensitatea curenților.

Inițial, autoritățile au luat în calcul folosirea scafandrilor, însă planul a fost modificat după ce s-a stabilit că intervenția acestora ar fi fost prea periculoasă.

Cele patru barje destinate scufundării au fost încărcate cu piatră. Ulterior, în interiorul lor a fost pompată apă, astfel încât coborârea pe fundul Dunării să se producă lent și controlat. Sâmbătă seara, pentru scufundarea ultimelor două barje, au fost folosite pompe.

În cadrul operațiunii au fost utilizate în total șase barje. Patru dintre acestea au fost scufundate, iar celelalte două au rămas la suprafață și au fost folosite pentru stabilizarea și poziționarea celor coborâte în apă.

Scufundarea primelor două barje a durat aproximativ 11 ore, în timp ce operațiunea din ziua următoare, în care au fost scufundate ultimele două, s-a încheiat după circa șapte ore.

Reprezentanții echipelor aflate la fața locului au explicat că, în prima zi, toate etapele intervenției au fost verificate în detaliu, ceea ce a permis ca lucrările din a doua zi să fie finalizate într-un timp mai scurt.

Potrivit conducerii Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, nivelul Dunării a crescut cu patru centimetri după încheierea operațiunii. Estimările inițiale indicau că acest nivel ar putea fi menținut timp de câteva zile.

Evoluția situației va depinde însă și de debitul fluviului și de prognozele hidrologice din perioada următoare.

În ceea ce privește evoluția fluviului, prognoza Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor aduce vești mai bune. După o perioadă de stagnare, care va ține până pe 12 august inclusiv, cu debite în jurul valorii de 1.400 mc/s, urmează o ușoară creștere: de pe 13 august, debitul Dunării ar urma să urce spre 1.450 mc/s, pentru ca pe 15 august să atingă 1.500 mc/s.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
02 Oct. 2026, 22:48
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
02 Oct. 2026, 22:48 // Slider //  Ana Panaguța

Grupul de ţări cu cele mai puternice economii de piaţă G7 va proceda la o eliberare coordonată a 100 de milioane de barili de motorină şi alţi combustibili din rezervele pe care le are, prin intermediul Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), informează știrileprotv.ro.

Măsura vine în încercarea de a stabiliza pieţele energetice mondiale, potrivit unei declaraţii comune a liderilor G7 de vineri, relatează Reuters şi AFP.

„Ne vom îndeplini angajamentele printr-o eliberare coordonată, prin intermediul AIE, a 100 de milioane de barili, care va începe imediat şi se va desfăşura pe o perioadă de 4 luni, incluzând o eliberare substanţială de motorină, concentrată la începutul perioadei, în primele 20 de zile, de către membrii şi partenerii G7”, se arată în declaraţia publicată de biroul preşedintelui francez Emmanuel Macron la finalul unei reuniuni a preşedinţilor şi şefilor de guvern din G7.

„Am convenit că nu vor exista restricţii sau interdicţii de export între membrii G7”, a precizat Emmanuel Macron, subliniind că Donald Trump, care ameninţase că va interzice exporturile de gaz american, a fost, de asemenea, „foarte clar în această privinţă”.

În acelaşi timp, preşedintele american a afirmat vineri că „Europa tocmai a acceptat să pună pe piaţă o cantitate uriaşă din motorina sa stocată în cantităţi mari”, într-un mesaj postat pe reţeaua sa Truth Social. „Procesul va începe imediat”, a asigurat preşedintele american.

Reuniunea G7 care a avut vineri prin videoconferinţă urma să încerce să găsească o soluţie la creşterea vertiginoasă a preţurilor la carburanţi. Aceasta a avut un efect pozitiv asupra preţurilor petrolului, care erau în scădere vineri, piaţa anticipând o deblocare a rezervelor europene de motorină sub presiunea Statelor Unite.

În jurul orei 13:55 GMT (16:55 la Bucureşti), preţul barilului de Brent din Marea Nordului, cu livrare în decembrie, scădea cu 1,98%, ajungând la 100,28 dolari. Echivalentul său american, West Texas Intermediate, cu livrare în noiembrie, scăzuse cu 2,93%, ajungând la 90,15 dolari, după ce a înregistrat o scădere de peste 5%, ajungând la 88,06 dolari.

Pentru a calma piaţa mondială, guvernul american face presiuni asupra Europei să recurgă la stocurile sale de urgenţă de motorină şi a ameninţat chiar să interzică exporturile sale de carburanţi către UE în cazul unui refuz.

Apropierea alegerilor legislative de la jumătatea mandatului lui Trump, de la începutul lunii noiembrie, sporeşte presiunea asupra administraţiei Trump pentru a reduce preţurile acestui combustibil utilizat pe scară largă în sectorul agricol şi în transportul de mărfuri cu camioanele. O interdicţie a exporturilor impusă de Washington ar putea, într-adevăr, să reducă preţurile pe piaţa internă, dar ar face ca preţurile motorinei să crească brusc în ţările importatoare şi ar risca să aibă repercusiuni negative asupra altor produse rafinate din Statele Unite în câteva săptămâni. Pentru Casa Albă, alternativa este ca ţările din UE să recurgă la rezervele proprii de motorină pentru a susţine piaţa.

O armă cu două tăișuri

Războiul din Orientul Mijlociu a determinat creşterea preţurilor la ţiţei în acest an, dar, mai ales, piaţa produselor rafinate este cea care stârneşte îngrijorare înainte de venirea iernii. „Scăderea capacităţilor de rafinare şi a producţiei în Orientul Mijlociu şi în Rusia, combinată cu anularea de către China a transporturilor de produse destinate exportului pentru a-şi susţine aprovizionarea internă, continuă să limiteze disponibilitatea combustibililor”, explică Ole Hansen, analist la Saxo Bank.

„O prelevare din rezervele strategice ar contribui la compensarea scăderii stocurilor comerciale” şi ar uşura presiunea asupra preţurilor, adaugă Giovanni Staunovo, într-un comentariu pentru AFP. Cu toate acestea, „rezervele strategice sunt concepute pentru a face faţă perturbărilor temporare ale ofertei, şi nu dezechilibrelor structurale ale pieţei”, reaminteşte el. Rezerve mai reduse înseamnă că „piaţa ar putea deveni din ce în ce mai sensibilă la riscurile care afectează oferta, ceea ce s-ar putea traduce prin fluctuaţii mai mari ale preţurilor”, avertizează analistul.

Preşedintele francez Macron a purtat o discuţie cu Trump în cursul nopţii, subliniind necesitatea de a colabora pentru a combate creşterea preţurilor la combustibili şi pentru a asigura disponibilitatea la nivel global a produselor rafinate, a anunţat vineri Palatul Élysée. Franţa deţine în prezent preşedinţia G7.

Reuters a relatat joi că administraţia Trump le-a cerut Germaniei şi Franţei să-şi reducă stocurile de motorină de urgenţă, sub ameninţarea unei posibile interdicţii a exporturilor de motorină din SUA, potrivit a trei persoane apropiate discuţiilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată