Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Noaptea trecută a fost una dintre cele mai geroase, cu -19 grade înregistrate. Din 23 ianuarie, vremea se încălzește

20 Ian. 2026, 13:39
 // Categoria: Meteo // Autor:  Realitatea.md
20 Ian. 2026, 13:39 // Meteo //  Realitatea.md

Gerul a pus stăpânire pe Republica Moldova, iar noaptea trecută a fost cea mai rece din această perioadă, cu temperaturi care au coborât până la –19 grade Celsius. Informațiile au fost confirmate pentru Realitatea de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, care anunță însă o ușoară încălzire începând cu data de 23 ianuarie.

Potrivit meteorologilor, în prima parte a intervalului prognozat, vremea este influențată de un anticiclon est-european, care menține temperaturile negative, în special pe timp de noapte. Ulterior, spre mijlocul perioadei, se va contura o tendință de încălzire, ca urmare a slăbirii influenței anticiclonului și a pătrunderii unei depresiuni din sud.

Pentru zilele de 21–22 ianuarie, temperaturile minime din nordul țării vor ajunge până la -17 grade Celsius, urmând ca pe 22 ianuarie să crească treptat, până la aproximativ -14 grade. Ziua, valorile termice vor fi în jurul pragului de îngheț.

Meteorologii anunță și precipitații slabe pe 22 ianuarie și spre sfârșitul perioadei, care vor cădea izolat, predominant sub formă de lapoviță și ploaie.

Începând cu 23 ianuarie, temperaturile vor începe să crească treptat, iar gerul se va mai domoli. Minimele nocturne vor oscila între -5 grade și 0 grade Celsius.

Serviciul Hidrometeorologic precizează că valoarea de -19 grade Celsius a fost înregistrată în noaptea trecută la trei stații meteorologice din țară, fiind cel mai rece episod din această perioadă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!